• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-23 18:06:23
  • Sursa:
Ministrul american al Energiei anunta lansarea studiilor de inginerie pentru reactoarele modulare mici de la Doicesti Imagine

Secretarul pentru Energie al SUA Jennifer Granholm a declarat, marți la Forumul de Afaceri al Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie şi Climă, că următoarea fază a studiilor de inginerie specifice amplasamentului pentru proiectul reactoarelor modulare mici de la Doiceşti va fi lansată miercuri. Ea a adăugat că această sursă de energie fără emisii de carbon urmează să contribuie la eliminarea treptată a activelor pe cărbune din România şi o va poziţiona drept un potenţial centru al lanţului de distribuţie SMR.

„În spiritul cooperării transatlantice, sunt încântată să anunţ câteva etape importante ale parteneriatului nostru energetic cu România. Sunt foarte încântată să anunţ că Fluor şi Sargent & Lundy au ajuns la un acord de principiu cu Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) din România pentru modernizarea şi dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă. Acest proiect a fost un rezultat al unui acord interguvernamental inovator între Statele Unite şi România privind cooperarea în domeniul energiei, care stabileşte un proces continuu de dialog, sprijin şi parteneriat în schimbul folosirii bunurilor şi serviciilor energetice americane. (...) În baza aceluiaşi acord, vom lansa mâine (miercuri - n. r.) următoarea fază a studiilor de inginerie specifice amplasamentului pentru un proiect SUA - România al unui reactor modular de mici dimensiuni. Compania americană NuScale Power şi SNN din România au convenit să colaboreze în vederea implementării tehnologiei NuScale la o centrală de cărbune ieşită din uz. Această sursă fără emisii de carbon va contribui la eliminarea treptată a activelor pe cărbune din România şi o va poziţiona drept un potenţial centru al lanţului de distribuţie SMR", a afirmat Jennifer Granholm, transmite Agepres.

Ea a vorbit şi despre Memorandumul dintre compania americană Sage Geosystems şi ELCEN, semnat marţi, „care va explora potenţialul de înlocuire a unei centrale termice pe bază de combustibili fosili cu o sursă de energie alternativă curată şi fiabilă”, energia geotermală.

„Parteneriate inovatoare precum acesta sunt o piatră de temelie a tranziţiei energetice, o dovadă a ceea ce putem realiza împreună şi un semn a ceea ce va urma”, a mai precizat Granholm.

Pe de altă parte, ea a subliniat că războiul din Ucraina „ne-a pus la încercare hotărârea şi rezistenţa”, însă a dus şi la reducerea dependenţei de petrolul şi gazele ruseşti şi la investiţii în surse regenerabile de energie.

„Ultima dată când ne-am întâlnit, am marcat un an de la invazia lui Putin în Ucraina. Astăzi, la aproape 900 de zile de la invazie, sunt la fel de copleşită de curajul şi determinarea poporului ucrainean şi la fel de recunoscătoare celor care au oferit adăpost sigur familiilor care fug de război, precum cei din România, Polonia şi alţii. Acest conflict ne-a pus la încercare hotărârea şi rezistenţa şi de fiecare dată am făcut faţă provocării, ieşind mai puternici şi mai uniţi ca niciodată. Statele Unite au livrat miliarde de dolari prin ajutor militar şi umanitar pentru poporul ucrainean. Ne-am redus cu toţii dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti - inclusiv prin conectarea partenerilor noştri moldoveni la reţeaua europeană. Şi am investit pentru a diversifica sursele regenerabile de energie, cum ar fi energia eoliană şi solară - resurse nelimitate pe care niciun dictator nu le poate controla”, a mai declarat ministrul american.

Astfel, a adăugat ea, naţiunile P-TECC se află în prezent în fruntea unei noi economii bazate pe energie, una care protejează clima şi sănătatea, economiseşte banii cetăţenilor şi creează locuri de muncă de viitor.

Jennifer Granholm a oferit câteva exemple, precum asocierea Poloniei cu Westinghouse pentru a construi primul reactor nuclear al ţării, faptul că Croaţia se bazează pe energia geotermală, Bulgaria şi Cehia îşi sporesc capacitatea solară, Lituania îşi extinde capacitatea de generare cu hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, Slovacia, Slovenia şi România au planuri de extindere a capacităţii nucleare. De asemenea, de-a lungul coastelor Mării Baltice, Mării Negre, Mării Adriatice şi Mării Mediterane apar planuri pentru noi instalaţii eoliene offshore.

Reprezentanţi de rang înalt din sectorul energetic public şi privat s-au reunit marţi, la Palatul Parlamentului, în cadrul Forumului de Afaceri al Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie şi Climă (P-TECC) şi la evenimentul Alianţei Oraşelor Verzi, pentru a discuta despre securitatea energetică, tranziţia energetică, proiectele de infrastructură şi modul în care oraşele implementează strategii pentru a accelera căile curate.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat, marți la Palatul Victoria, cu secretarul pentru Energie al SUA Jennifer Granholm despre importanţa strategică a securităţii energetice, în contextul războiului din Ucraina şi a utilizării energiei ca armă de presiune. Șeful Executivului a transmis că România continuă să fie un partener ferm, consistent şi de încredere al SUA, dedicat eforturilor de întărire a securităţii energetice în Europa.

Totodată, el a arătat că statul român are potențialul de a deveni un important hub regional în domeniul energiei, iar investițiile americane în depozitele de hidrocarburi din țara noastră, dar și în proiectele de energie curată, vor contribui la atingerea acestui obiectiv, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

„România este și va continua să fie un partener ferm, consistent și de încredere al SUA în regiune, dedicat eforturilor de întărire a securității energetice în Europa”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Premierul român a subliniat cooperarea cu SUA în proiectul construcției celor două noi unități ale Centralei de la Cernavodă și al investiției în Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești, care vor avea ca efect dublarea producției de electricitate a facilităților de energie nucleară.

În acest context, Ciolacu a arătat că parteneriatul între Nuclearelectrica și companiile americane NuScale și Fluor, prin care fosta termocentrală pe cărbune de la Doicești este transformată într-o centrală nuclearo-electrică modernă, ne plasează în domeniul pionieratului în acest domeniu.

Șeful Executivului român a amintit, de asemenea, obiectivul țării noastre de a crește capacitatea de interconectare cu Republica Moldova pentru a asigura capacitatea acestui stat de aprovizionare din surse sigure și a salutat proiectele similare dezvoltate de SUA în țara vecină.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că cea mai mare realizare a sa, ca premier, şi a Guvernului României în integralitatea sa, indiferent dacă e vorba despre PSD sau PNL, este faptul că, într-o perioadă scurtă, a reuşit intrarea parţială a ţării noastre în Spaţiul Schengen, transmite News.ro.

Economie 2024-01-26 16:46:21

Armata română a chemat peste 6.000 de rezerviști la antrenamente. Este vorba despre oameni care au făcut armata acum 20-30 de ani și care ar putea fi trimiși pe front în cazul unui conflict. Unii dintre ei au cedat chiar înainte să înceapă exercițiul.

Economie 2024-09-04 18:27:16

Serviciile de informații ale Statelor Unite și cele ale statelor aliate și-au intensificat eforturile de a detecta mișcările și comunicațiile armatei ruse care ar putea semnala că Vladimir Putin a dat ordinul unui atac nuclear în Ucraina, potrivit mai multor foști și actuali oficiali americani, scrie Politico. Aceștia au avertizat, însă, că indiciile care arată că imprevizibilul lider de la Kremlin a decis să lanseze cele mai de temut arme ale armatei sale ar putea apărea prea târziu pentru a fi detectate de SUA înainte ca atacul să aibă loc.

Economie 2022-09-29 08:00:09

Un bebeluş de două luni a fost scos în viaţă de sub dărâmături de echipele de salvare în provincia turcă Hatay, la 128 de ore de la cutremurele devastatoare care au lovit în această săptămână Turcia şi Siria, a anunţat agenţia de presă turcă Anadolu, relatează dpa.

Economie 2023-02-12 11:34:23

Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de zece milioane de lei - echivalentul a circa 2 milioane de euro - Patriarhiei Române pentru finanţarea unor lucrări la Catedrala Mântuirii Neamului, informează Agerpres.

Economie 2024-12-12 23:14:33

Timp de secole, lupii au cutreierat lanțurile muntoase din Andaluzia, sudul Spaniei, dar după ani de declin, animalul a fost declarat oficial dispărut din regiune, relatează The Guardian.

Economie 2023-08-09 08:00:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Hunedoara, că Planul naţional de combatere a cancerului ar putea deveni funcţional odată cu aprobarea, posibil în săptămâna viitoare, a unei ordonanţe de guvern prin care să fie puse în aplicare programele de sănătate.El a explicat că întârzierea Planului a fost cauzată de nevoia de a-l face operaţional, precizând că în forma în care a fost aprobat de Parlament, acesta nu putea fi pus în practică."Întârzierea lui a fost din cauza nevoii de a-l face operaţional, pentru că în forma în care a fost adoptat de Parlamentul României nu puteam să punem în practică prevederile lui. Cred că lucrul cel mai important, şi pentru asta am lucrat, încât pacienţii din România să beneficieze de Planul Naţional de Combatere a Cancerului - fie că discutăm de diagnostic, inclusiv diagnosticul genetic, fie că discutăm de medicina personalizată - toate aceste lucruri vor deveni posibile după aprobarea ordonanţei guvernului, pe care sperăm să o realizăm săptămâna viitoare, lucru care permite punerea în aplicare a hotărârii de guvern cu programele de sănătate, inclusiv cu programul de oncologie. Şi o să vedeţi că există foarte multe oportunităţi noi pentru pacienţii din România", a spus ministrul Sănătăţii.Alexandru Rafila a ţinut să precizeze că programul pentru bolnavii de cancer în România este funcţional şi că nu se pune problema ca pacienţii să nu aibă acces la servicii medicale, însă acum se doreşte îmbunătăţirea acestora.

Economie 2023-07-21 18:21:51

Drone ucrainene au lovit o fabrică de muniţii din centrul Rusiei într-un atac nocturn, a declarat sâmbătă pentru Reuters o sursă din cadrul Serviciului de Securitate Ucrainean (SBU), în timp ce Rusia afirmă că a fost vizată peste noapte de un atac ucrainean masiv în urma căruia a doborât 50 de drone în şapte regiuni, scrie News.ro.Atacul asupra uzinei chimice Aleksinski, care produce praf de puşcă, muniţie şi arme în regiunea Tula, la aproximativ 200 km sud de Moscova, face parte dintr-o strategie de a viza fabricile care susţin războiul Moscovei împotriva Ucrainei, a declarat sursa din SBU.

Economie 2024-11-09 17:32:51