• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-06 09:04:30
  • Sursa:
Ministrul american al apararii, Lloyd Austin, a fost spitalizat din cauza unor complicatii dupa o operatie Imagine

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a fost spitalizat luni din cauza unor complicaţii de sănătate. Anunțul a fost făcut de Pentagon abia vineri.

Lloyd Austin a fost internat la spitalul militar Walter Reed, în apropiere de Washington, în seara zilei de 1 ianuarie „pentru complicaţii apărute în urma unei proceduri medicale neurgente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, într-un comunicat, fără a preciza natura complicaţiilor sau durata spitalizării.

„El se simte bine şi ar trebui să revină la serviciu astăzi” (vineri), a mai spus purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

Având în vedere că Ministerul Apărării nu a dezvăluit mai devreme faptul că Lloyd Austin a fost spitalizat, anunţul de vineri a atras critici din partea Asociaţiei jurnaliştilor de la Pentagon.

Asociaţia şi-a exprimat „îngrijorarea” într-o scrisoare către Pentagon, spunând că amânarea anunţului timp de câteva zile până vineri seara „este scandaloasă”.

„Publicul are dreptul să ştie când membrii cabinetului american sunt spitalizaţi, se află sub anestezie sau când sunt delegate sarcini în urma unei proceduri medicale”, a subliniat asociaţia.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat pentru AFP că ministrul adjunct al apărării, Kathleen Hicks, este „autorizată automat să-şi asume atribuţiile ministrului dacă el nu poate face asta” şi că ea a luat într-adevăr „decizii de rutină în locul lui (Lloyd Austin) săptămâna aceasta”.

Poliția ucraineană a organizat o misiune de salvare riscantă în Bahmut, oraș asediat de trupele rusești, săptămâna aceasta, pentru a evacua o fetiță de șase ani care fusese separată de mama ei însărcinată, relatează Reuters.

Economie 2023-02-01 16:39:33

Cancelarul german Olaf Scholz l-a numit joi pe Jörg Kukies, fostul său consilier economic, în locul ministrului de Finanţe demis miercuri, Christian Lindner, informează dpa, AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-11-07 12:41:05

Mai multe personalităţi au transmis, duminică, o scrisoare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind dezideratul unităţii creştinilor în celebrarea Paştelui. „Am face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos”, afirmă semnatarii documentului, care apreciază că celebrarea la date diferite afectează viaţa oamenilor. 

Economie 2023-04-24 11:30:10

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că trebuie redusă impozitarea muncii şi mărirea impozitării capitalului, în special în cazul companiilor care au realizat "venituri excepţionale" pentru a reveni la o "echitate socială", informează Agerpres.

Economie 2023-01-13 20:58:13

Rusiei i se vorbeşte despre pace, dar răspunde cu rachete. I se vorbeşte despre crizele globale pe care Rusia le-a provocat, iar ca răspuns lansează drone iraniene, a declarat Volodimir Zelenski. Rușii au lansat ieri cel mai puternic atac rusesc din ultima lună, iar în timpul atacului, la Kiev se afla directorul CIA, Bill Burns, care s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean și cu omologii săi din serviciile de informaţii. Pe de altă parte, deputaţii cehi au adoptat o rezoluţie care califică drept "terorist" actualul regim din Rusia. Azi, țările din grupul G20, reunite la summitul din Bali, au adoptat o declaraţie în care majoritatea statelor membre critică dur războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei.

Economie 2022-11-16 23:16:34

Imaginile difuzate de televiziunea chineză sau postate pe rețelele sociale arată clădiri distruse sau pe punctul de a se prăbuși, alunecări de teren și șosele rupte, în urma cutremurului puternic produs luni într-o regiune muntoasă din sud-vestul Chinei, al cărui bilanț a ajuns la 65 de morți.

Economie 2022-09-06 12:39:45

Actorul Rareş Ioan Stoica a murit la vârsta de 54 de ani, anunţă Teatrul Nottara.

Economie 2023-12-29 12:58:42

Oficialii iranieni de rang înalt urmează să se întâlnească cu liderii regionali ai grupărilor de interpuși ai regimului de la Teherandin Liban, Irak și Yemen, joi, pentru a discuta un posibil plan de represalii împotriva Israelului după asasinarea liderului Hamas, au declarat cinci surse pentru Reuters.

Economie 2024-08-01 21:54:00