• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-31 11:49:20
  • Sursa:
Ministrul Agriculturii: Lista cu alimente de baza cu pretul plafonat, modificata si prelungita cu 60 de zile Imagine

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri prelungirea măsurii de limitare a adaosului comercial pentru alimentele de bază. De asemenea, o parte din ele au fost scoase, iar altele au fost introduse pe listă.

„Guvernul a adoptat astăzi prelungirea măsurii de limitare a adaosului comercial practicat pe lanţul de procesare, distribuţie, comercializare pentru alimentele de bază. Guvernul a luat această decizie pentru că măsura şi-a dovedit eficienţa din toate punctele de vedere. Astfel am oprit creşterile speculative de preţuri, am eliminat una din sursele principale ale inflaţiei generale, am protejat puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii. De asemenea, vedem astăzi că această măsură nu i-a afectat pe producătorii români şi nu a produs perturbări, penurie în piaţă de alimente din România. În plus, se vede astăzi că mulţi dintre cei care au criticat demersul iniţial susţin acum necesitatea prelungirii. Am avut un dialog cu reprezentanţii comercianţilor şi vreau să le mulţumesc încă o dată pentru efortul pe care îl fac pentru a sprijini această măsură bună pentru români”, a declarat Florin Barbu la finalul ședinșei de guvern, potrivit News.ro.

El a adăugat că măsura a fost prelungită cu 60 de zile şi au fost aduse modificări la lista produselor care beneficiază de adaos comercial limitat.

„Am convenit să prelungim măsura cu 60 de zile şi prin dialog cu comercianţii am adus unele modificări la lista produselor care beneficiază de adaos comercial limitat. Astfel, pentru unele produse aflate în listă, se ridică această măsură. Mă refer la margarină, cozonac, bulionul, drojdia, orezul şi carnea tocată. Sunt produse care au fost incluse înaintea sărbătorilor de iarnă, tocmai pentru că în această perioadă consumul acestora este mai ridicat. Sunt produse pentru care, din practică, se constată că preţurile s-au stabilizat. Am introdus în listă untul şi magiunul tradiţional. Am luat această măsură pentru că am constatat că, la aceste alimente, preţul final este semnificativ mai mare faţă de preţul de la poarta fabricii”, a transmis Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a mai afirmat că prin această măsură sunt protejaţi producătorii români faţă de unele produse de import de o calitate mai slabă.

„Totodată, dorim protejarea producătorilor români faţă de unele produse de import mai slab calitative. Mă refer aici la magiun, la care se constată că se practică un adaos comercial foarte mare, ceea ce face că acest produs fără zahăr adăugat să fie extrem de necompetitiv faţă de produsele similare din import care au un adaos foarte mare de zahăr. Am convenit cu comercianţii şi procesatorii ca în perioada următoare să demarăm un mecanism de verificare a preţurilor din care să facă parte şi dumnealor şi instituţii ale statului, astfel încât să ne asigurăm că pe termen lung nu vor mai exista creşteri speculative la preţuri, cum s-a întâmplat înainte de introducerea acestei măsuri. Când acest mecanism va fi funcţional, vom avea garanţia că nu mai este necesar să intervenim prin act normativ”, a declarat ministrul Agriculturii.

Florin Barbu a mai anunţat că tot în acest act normativ a fost făcută o modificare la legea 138, în legătură cu sistemele de irigaţii din România.

„În perioada următoare lansăm 400 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii şi achiziţionarea echipamentelor de irigaţii de către fermieri. Sprijinul este de 1,5 milioane de euro, fără cofinanţare, inclusiv TVA-ul este eligibil”, a explicat Florin Barbu.

El a fost întrebat de ce a fost luată această măsură pentru 60 de zile, având în vedere că expiră înainte de perioada sărbătorilor pascale când comercianţii cresc preţurile.

„Această decizie s-a luat în dialog cu retailerii şi cu procesatori. V-am spus, creăm acest mecanism de gestionare şi de monitorizare acestor preţuri, pentru că monitorizăm inclusiv preţurile care au fost scoase din această ordonanţă şi în cazul în care vom constata că alimentele care au fost scoase din această listă vor avea creşteri semnificative, imediat vom interveni cu alt act normativ pentru plafonarea adaosului comercial. Este o schemă de monitorizare, se va realiza prin ordin de ministru atât ministrul Agriculturii, cât şi Ministerul Economiei, cât şi Consiliul Concurenţei, împreună cu procesatorii şi cu retailerii, şi consider că acest mecanism este unul bun. Mecanismul va monitoriza pe cele 60 de zile alimentele care au fost scoase din ordonanţă şi, aşa cum am spus, în cazul în care vom observa diferenţe de creşteri semnificative la aceste produse, vom interveni imediat şi prompt cu un alt act normativ de plafonare a acestor alimente de bază”, a mai declarat Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a mai fost întrebat despre câteva exemple de creşteri foarte mari ale adaosului comercial la magiun şi unt.

„Aceste diferenţe de creşteri sunt de la un furnizor la altul. O medie, da, este peste 50%. Vorbim de toate produsele care sunt realizate de către producătorii români. Este cu 50% mai mare preţul care pleacă de la furnizor şi ceea ce este pe raft. Are un adaos comercial cu o medie de 50%, prin plafonare, va scădea cu 30%”, a mai precizat Florin Barbu.

Marcel Ciolacu atacă doi dintre candidații la alegerile prezidențiale.  Liderul PSD a afirmă faptul că spera ca românii să nu aibă de ales între un președinte care a „tăiat apa” și unul care „a dat prea multă apă”, declarația fiind cu referire la Nicușor Dan și Victor Ponta.

Economie 2025-04-12 15:10:05

Vladimir Kara-Murza, unul dintre cei mai înverșunați critici ai președintelui Vladimir Putin, a descris tortura psihologică pe care a îndurat-o în timpul celor 11 luni de izolare, în cadrul unui interviu la CNN. În tot acest timp a avut voie să vorbească la telefon cu soția o singură dată. "Când mă plimbam prin curte, pisicile veneau și se așezau lângă gratiile metalice, iar eu puteam purta o conversație cu ele. Erau singurii mei interlocutori", a spus el.

Economie 2024-08-13 12:16:34

Kim Jong Un, liderul suprem al Coreei de Nord, împlinește astăzi 39 de ani.

Economie 2023-01-08 08:30:49

Sindicaliștii au anunțat că profesorii vor continua greva de luni. Peste 150.000 de mii de profesori și 70 de mii de angajați din personalul auxiliar vor participa la grevă. Reprezentanții profesorilor au respins oferta guvernului care consta în bonusuri de câte o mie de lei, de două ori pe an, pentru debutanți. 

Economie 2023-05-21 23:20:32

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat, marți, la Jurnalul de Seară că ar trebui luate „măsuri drastice” împotriva practicii unor cadre didactice de a-i pune pe elevi să scrie după dictare sau din manual, el explicând că această metodă nu aduce niciun folos elevului în ceea ce priveşte cultura, abilităţile practice sau valorile despre care acesta ar trebui să audă la şcoală. David precizează că îşi doreşte interzicerea acestei metode în şcoli.

Economie 2025-01-14 23:55:39

Prim-ministrul slovac, Robert Fico, este „capabil să vorbească”, dar starea sa rămâne „critică”, potrivit preşedintelui ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, care spune că a reuşit să vorbească cu el, joi, timp de „câteva minute”.

Economie 2024-05-16 20:54:06

La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 14 noiembrie 2024 s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 47.703.321,40 de lei (peste 9,58 milioane de euro).

Economie 2024-11-15 10:22:29

Sindicatul Liber ROMGAZ anunţă, vineri, că 500 de salariaţi vor protesta, luni, 29 ianuarie, faţă de intenţia companiei de a micşora cu 5,82% salariile de încadrare. De asemenea, sindicaliştii reclamă faptul că nu sunt prevăzute în buget sumele pentru primele şi adausurile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

Economie 2024-01-27 10:42:53