• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-21 19:39:35
  • Sursa:
Ministrii de Externe ai UE au ajuns la un „consens total” privind candidatura Ucrainei la blocul comunitar Imagine

Miniștrii de Externe ai celor 27 de state membre UE, reuniți marți la Luxemburg, au ajuns la un „consens total” privind candidatura Ucrainei la Uniunea Europeană, a anunțat ministrul francez al afacerilor europene, Clément Beaune, cu două zile înainte de un summit pe această temă.

Comisia Europeană a recomandat vineri acordarea acestui statut pentru Ucraina şi Republica Moldova, nu însă şi pentru Georgia, o decizie urmând să fie luată de liderii europeni la summitul din 23-24 iunie.

Discuţia de marţi între miniştri la Luxemburg „a permis să arătăm un larg consens, aş spune chiar un consens total (...), mai ales în ce priveşte Ucraina”, a spus ministrul francez, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

„Aceasta este o dezbatere care acum revine şefilor de stat şi de guvern” ce se vor reuni joi şi vineri la summitul european, adăugat el, amintind totodată că ''un proces de aderare nu înseamnă o aderare imediată''.

Potrivit unor surse diplomatice citate de Reuters, Republica Moldova este la rândul ei aproape sigură că va obţine statutul de ţară candidată, în timp ce Georgia mai are condiţii de îndeplinit.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a comentat la Digi24 decizia USR de a nu o mai susține pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale și spune că „mișcarea din USR era predictibilă”. „USR-ul demonstrează o dată în plus că nu putem vorbi la ei de consecvență, nu putem vorbi de recunoștință,” a adăugat Fenechiu.

Economie 2025-04-09 15:53:10

Casa Albă se îndreaptă rapid spre acceptarea cererilor-cheie ale Rusiei de a pune capăt războiului din Ucraina, inclusiv prin susținerea „planului de pace” în patru puncte al Kremlinului - subminând poziția Kievului - și prin promovarea unei narațiuni globale care solicită înlocuirea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, printre alte acțiuni prorusești, potrivit unor interviuri cu mai mulți înalți funcționari ucraineni și unor documente nepublicate anterior și analizate de Kyiv Post.

Economie 2025-03-11 16:11:43

Sâmbăta trecută, într-un parc din Roma s-a găsit scheletul unei femei, anchetatorii italieni suspectând că rămășițele aparțin Andreei Rabciuc, multiplă campioană la tir sportiv care a făcut parte din lotul național al României, dată dispărută în primăvara anului trecut. Însă mama acesteia contrazice această ipoteză și susține răspicat că trupul găsit pe data de 1 iulie nu este al fiicei sale.

Economie 2023-07-06 16:00:29

Companiile şi angajații din Marea Britanie încearcă să transfere impactul inflaţiei de la unii la alţii, iar asta riscă să ducă la o inflaţie persistentă, consideră Huw Pill, economistul şef al Băncii Angliei, scrie CNBC.

Economie 2023-04-27 07:31:34

În România, în evidenţele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei (ANPDCA), la sfârşitul lunii iunie a acestui an erau peste 80.000 de copii cu dizabilităţi, dintre care 50.000 încadraţi în grad de handicap grav, a transmis Ministerul Familiei, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, informează news.ro.

Economie 2023-12-03 13:32:00

O dronă kamikaze a căzut noaptea trecută în Bulgaria, la marginea unei localități din nord-estul țării, la aproximativ 35 de kilometri de granița cu România.

Economie 2023-09-18 14:08:35

Schimb de replici pe rețelele sociale între liderii coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Președintele PNL îi reproșează premierului că nu tratează „cu maximă responsabilitate” situația de la spitalul Pantelimon și că nu transmite „încredere în justiție și sistemul de sănătate”. La rândul său, președintele PSD califică drept „atac isteric” postarea lui Nicolae Ciucă, pe care îl acuză că „a stat ascuns prin birouri” în timpul scandalului azilelor groazei. Marcel Ciolacu îi recomandă partenerului de coaliție să scrie mai puțin pe rețelele sociale și mai mult la cartea lui, „această «Capră cu trei iezi» liberală de 2 milioane de euro”.

Economie 2024-08-09 15:46:49

Prinţul William al Marii Britanii a ajutat un restaurant indian în timpul unei vizite regale joi, făcând o rezervare telefonică pentru un client care nu bănuia cine se află la celălalt capăt al firului, relatează Reuters.

Economie 2023-04-20 21:31:44