„Date recente de la DIICOT confirmă că lupta împotriva fenomenului drogurilor necesită efort comun. Ieri: Șapte persoane au fost reținute în Constanța pentru trafic de droguri, trafic de persoane, spălare de bani, în urma unei anchete demarate în noiembrie 2022. Un alt traficant a fost prins la Cluj. 4.665 de dosare au fost soluționate în 2023, deși efectivul de procurori este foarte redus. Ca să se înțeleagă situația bine: în Secția de combatere a traficului de droguri din structura centrală a #DIICOT lucrează doar 14 procurori. Care au în lucru 7.000 de dosare pe droguri din care 2.700 au fost deschise în primele 6 luni”, a precizat Gorghiu într-o postare publicată pe Facebook.
Conform celor mai recente date, publicate în urmă cu 6 luni de Agenția Națională Antidrog, unul din 10 români cu vârsta între 15-64 de ani a consumat cel puțin un tip de drog ilegal în cursul vieții. Cele mai mari rate de consum se observă în rândul populației tinere (15-34 de ani).
„Am transmis o îndrumare Procurorului General, Alex Florența, pentru ca Ministerul Public să intensifice activitatea de combatere a formelor de criminalitate care privesc sfera ilicitului de droguri. Planurile de acțiune trebuie să vizeze și componenta de recuperare a prejudiciului”, a mai spus ministra Justiției.
