• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-19 20:09:38
  • Sursa:
Ministerul Transporturilor va cumpara 20 de trenuri electrice pentru transportul de calatori, cu bani din PNRR Imagine

Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, nota de fundamentare privind achiziţia de către Ministerul Transporturilor a 20 de trenuri electrice pentru călători, suma necesară implementării proiectului fiind de 184.000.000 de euro cu TVA, bani asiguraţi prin PNRR şi bugetul de stat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru."Guvernul a aprobat, prin hotărâre, nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea de a efectua cheltuieli aferente proiectului de investiţii de achiziţie pentru 20 de rame electrice interregionale de lung parcurs. Mai exact, este vorba de achiziţionarea a 20 de trenuri electrice. Suma necesară în acest sens pentru achiziţionarea acestor trenuri de către Ministerul Transporturilor este de 184.000.000 de euro cu TVA, bani asiguraţi prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor", a declarat Cărbunaru, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, achiziţionarea de material rulant nou pentru transportul de călători va avea un impact semnificativ asupra nivelului calităţii serviciilor oferite, a siguranţei călătorilor şi îmbunătăţirii serviciilor de mediu, precum şi asupra costurilor şi a beneficiilor economice ale transportului feroviar de călători.

"Flota de 20 rame electrice se introduce pe întreaga reţea electrificată şi în proiect a fi electrificată şi sunt vizate legături directe între marile oraşe ale României. Introducerea ramelor electrice de lung parcurs RE-IR2 vizează creşterea eficienţei modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători, reducerea poluării şi creşterea confortului pe mai multe rute de pe reţeaua electrificată sau în curs de electrificare. Achiziţia trenurilor este necesară întrucât flota curentă de material rulant deţinută de operatorii de servicii feroviare a depăşit deja sau este pe cale să îşi încheie ciclul de viaţă, din acest motiv existând riscul ca, până în 2023, să nu mai existe nicio garnitură de tren disponibilă. În ultimii 15 ani, în România nu s-au făcut achiziţii de material rulant nou destinat transportului feroviar de călători", se arată în comunicat.

NATO își va accentua prezența de menținere a păcii în Kosovo în cazul în care va avea loc o escaladare a tensiunilor cu Serbia vecină, a anunțat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, miercuri, cu puțin timp înainte de o nouă rundă de discuții între cele două țări, mediată de Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Economie 2022-08-17 19:46:30

1963 - "I HAVE A DREAM"Pastorul Martin Luther King Jr., în fața a 200.000 de oameni adunați la monumentul Lincoln din Washington D.C., a ținut un discurs care a intrat în istorie. A vorbit despre America pe care o dorea, o țară care să ofere drepturi egale pentru toți. "Visez ca cei patru copii ai mei nu fie judecați după piele, ci după caracterul lor." Discursul este cunoscut după fraza pe care Martin LutherKing a repetat-o de mai multe ori - "I have a dream". Anul următorul, activistul a primit Nobelul pentru Pace.  1996 - DIVORȚ REGALMariajul prințului Charles cu prințesa Diana s-a încheiat, când actul de divorț a intrat în vigoare. Un procedeu birocratic a terminat o căsnicie începută cu mare fast. Diana a primit 17 milioane de lire, plus 400.000 lire pe an. De asemenea, a păstrat titlul de prințesă de Wales și unele privilegii, deoarece era mama unui viitor Rege. Presa vremii a scris că prințul William i-ar fi zis mamei sale că îi va da totul înapoi, atunci când va deveni Rege. Prințul Charles și prințesa Diana au fost căsătoriți 15 ani.1973 - SINDROMUL STOCKHOLMO luare de ostatici dintr-o bancă din centrul Stockholm s-a terminat când poliția a prins răpitorii și a eliberat ostaticii. Paradoxal, răpiții nu s-au bucurat prea mult. Șase zile a durat luarea de ostatici. Făptașul a fost un recidivist suedez care dorea să jefuiască rapid banca. Dar poliția a venit iar hoțul a luat ostatici, din disperare. Cât a ținut criza, răpiții au format o legătură cu răpitorul și au refuzat să coopereze cu poliția. De la acest caz, situații similare sunt numite "sindromul Stockholm".

Economie 2023-08-28 07:51:00

Brașovul este singurul oraș european care a fost inclus printre cele mai populare 25 de destinații turistice din lume. Sondajul a fost făcut de Tripadvisor, una din cele mai cunoscute platforme turistice. Turiștii au votat Brașovul ca un oraș perfect pentru vizitat locuri istorice, cazări, restaurante și peisaje montane deosebite.

Economie 2024-09-29 12:03:44

Zborurile directe între Rusia şi Georgia sunt reluate pentru prima dată după 2019, în ciuda tensiunilor dintre cele două ţări şi avertismentelor venite din Occident.

Economie 2023-05-16 08:01:07

Partidul Social Democrat transmite, vineri, într-un comunicat de presă, că în Coaliție s-a convenit aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei. PSD le cere partenerilor de guvernare să accepte și celelalte măsuri propuse de social democrați, printre care impozitarea salariilor mari din sistemul bugetar și a pensiilor speciale.

Economie 2022-06-17 15:59:18

Bacterii străvechi ar putea "dormi" sub suprafața planetei Marte, unde ar fi fost protejate de radiațiile cosmice timp de milioane de ani, arată un nou studiu publicat în revista Astrobiology și citat de CNN.

Economie 2022-10-28 08:00:53

Cântăreţul britanic Sting a prezis joi o „luptă” a artiştilor pentru a-şi apăra munca împotriva utilizării inteligenţei artificiale în industria muzicală, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-05-18 20:43:53

Marți seara s-au încheiat și ultimele două partide, disputate simultan, din grupa D de la EURO 2024: Franța-Polonia (1-1) și Olanda-Austria (2-3). În urma rezultatelor, Austria s-a calificat în optimi de pe primul loc în grupă. Franța s-a calificat și ea în optimi, de pe locul doi. De asemenea, cu 4 puncte, Olanda s-a calificat și ea, matematic, de pe locul 3, conform Digi Sport.

Economie 2024-06-25 21:51:18