Subscrierile se realizează prin intermediul sindicatelor de intermediere formate din BT Capital Partners și Banca Transilvania, Salt Bank, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank.
Programul FIDELIS oferă investitorilor posibilitatea de a-și plasa economiile într-un instrument sigur, garantat de stat, contribuind totodată la finanțarea bugetului public.
Pentru titlurile denominate în lei, dobânzile sunt:
Pentru titlurile denominate în euro, dobânzile oferite sunt:
Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunile în moneda națională și 100 de euro pentru cele în moneda europeană, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei sau 1.000 de euro.
În cadrul programului, investitorii nu plătesc comisioane la subscriere, iar veniturile obținute din dobânzi sau din eventuale câștiguri de capital sunt neimpozabile.
Citește și: Titlurile Fidelis în euro, suspendate luni de la tranzacționare pe Bursa de Valori București. Ce trebuie să știe investitorii
Donatorii de sânge beneficiază de condiții speciale în cadrul acestei ediții. Aceștia pot investi în titluri de stat în lei cu scadență la 2 ani și dobândă de 7,60% pe an. În plus, pragul minim de subscriere este redus de la 5.000 de lei la 500 de lei.
De aceste facilități pot beneficia persoanele care pot face dovada donării de sânge începând cu 1 noiembrie 2025.
Titlurile de stat FIDELIS oferă mai multe beneficii investitorilor:
De asemenea, investitorii care au titluri ajunse la maturitate pot reinvesti sumele în cadrul noilor emisiuni.
