• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-04 17:39:15
  • Sursa:
Ministerul Energiei reactioneaza in scandalul cu PSD: Posibilitatea introducerii unei taxe este indepartata Imagine

Ministerul Energiei reacționează în scandalul taxării prosumatorilor și spune că modificările legii „erau necesare, având în vedere că România risca să intre în procedură de infringement”, iar ordonanța de urgență „vine cu o serie de clarificări legislative, tocmai pentru a încuraja acest tip de investiții”. De asemenea, instituția precizează că posibilitatea introducerii taxei este îndepartată, „în orizontul de timp al finalului anului 2026”, și ea presupune indeplinirea mai multor condiții „OUG poate fi modificată în Parlamentul României”, se mai arată în comunicatul Ministerului Energiei.

Comunicat de presă:

„Pentru corecta informare a publicului, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a fost adoptată în data de 29 noiembrie, Guvernul Romaniei a transpus Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 (reformare) privind promovarea utilizǎrii energiei din surse regenerabile.

Modificările erau necesare a fi realizate având în vedere că România risca să intre în procedură de infringement (riscul de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza 2021/0333).

Prin Directiva (UE) 2018/2001 s-a instituit un obiectiv obligatoriu la nivelul Uniunii Europene care să urmărească o pondere de cel puțin 32 % a energiei din surse regenerabile în consumul final brut, obiectiv pentru a cărui îndeplinire este necesară încurajarea în continuare a dezvoltării de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile și implicit conferirea de stabilitate și predictibilitate investitorilor în domeniu.

Încurajăm producerea de energie regenerabilă, creșterea numărului de prosumatori, inclusiv prin finanțări din bugetul național, din PNRR sau Fondul pentru Modernizare și reamintim că prin adoptarea OUG 143 din dec 2021, ordonanță ce a introdus posibilitatea compensării cantitative a energiei produse de prosumatori, numărul acestora a crescut exponențial în cursul anului 2022.

Ordonanța de urgență vine cu o serie de clarificări legislative, tocmai pentru a încuraja acest tip de investiții, iar în ceea ce privește introducerea unei taxări a prosumatorilor precizăm următoarele aspecte extrem de importante:

Ca regulă generală prosumatorii nu platesc nicio taxă, însă Directiva 2018/2001 vorbește de introducerea unei taxe pentru prosumatori în anumite condiții, acestea regăsindu-se la art 21 din Ordonanță. Autoritățile administrației publice centrale și ANRE aplică taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:

a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;

b) de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel national și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alin. (3) lit. (b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile;

c) dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW;

Așa după cum se vede și din text, posibilitatea introducerii unei taxe este îndepartată, în orizontul de timp al finalului anului 2026 și ea presupune indeplinirea mai multor condiții.

Mai mult, la nivelul Comisiei Europene și a Parlamentului European, se discută despre revizuirea acestei directive prin pachetul Fit for 55, directivă ce va aduce alte modificări, în sensul accelerării implementării energiei regenerabile și a promavării acesteia.

OUG a fost adoptată după ce a fost avizată de către Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Justiției, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Amintim că OUG poate fi modificată în Parlamentul României, prin respectarea procedurilor parlamentare.”

Subiectele la prima probă scrisă, Limba și literatura română, a examenului de Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă au fost publicate pe edu.ro. Poți consulta subiectele de la Bacalaureat 2024 și pe digi24.ro.

Economie 2024-08-22 12:45:07

O investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona a dezvăluit că aproape 20 de mii de mercenari Wagner au murit în bătălia pentru Bahmut, desfășurată pe durata a aproape 9 luni de luptă și încheiată cu ocuparea orașului de către trupele ruse în vara anului trecut. Mai exact, în această bătălia au murit 19.547 de mercenari Wagner, cifre care confirmă declarațiile făcute de fostul lider al grupării, Evgheni Prigojin, care vorbea de 20.000 de morți în rândul Wagner.

Economie 2024-06-12 10:12:10

Președintele rus Vladimir Putin condiționează încheierea războiului din Ucraina de un angajament scris al principalelor puteri occidentale de a opri extinderea NATO spre est și să ridice o parte din sancțiunile impuse Rusiei, potrivit a trei surse rusești cu acces la negocieri, citate de Reuters.

Economie 2025-05-28 13:30:28

Șoferii care depășesc viteza legală vor primi amenzile acasă, după ce pe șoselele din România au fost instalate camere de viteză. Sistemul funcționează, deocamdată, doar pe Autostradăzile A1, A2 și pe anumite sectoare de pe „Drumul morții - DN2”. Șoferii surprinși de camere nu mai trebuie opriți de polițiști, iar amenzile sunt trimise prin poștă acasă.

Economie 2025-01-07 09:51:32

Statele Unite doresc „o încetare a focului completă și cuprinzătoare” în Ucraina dincolo de armistițiul temporar de Paște, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA pe 20 aprilie, într-o declarație trimisă prin e-mail agenției Reuters.

Economie 2025-04-20 22:04:50

Rata de promovare în sesiunea iunie - iulie 2024 a Bacalaureatului 2024 a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, cu 1,8%, de la 76,4% la 78,2%, potrivit rezultatelor finale publicate de Ministerul Educației. Comparativ cu procentele din sesiunile iunie - iulie din ultimii doi ani (75% - 2023 şi 75,2% - 2022), este o creștere de 3%, anunţă Ministerul Educaţiei.

Economie 2024-07-12 14:40:19

Oricine poate alege o ținută nepotrivită, iar vedetele nu fac excepție, chiar dacă expunerea lor în urma participării la evenimente este uriașă.

Economie 2023-12-16 13:54:36

Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă gonflabilă, dar a fost salvat de un jurnalist local, potrivit unor relatări apărute luni în mass-media preluate de agenţia DPA, scrie Agerpres.

Economie 2022-08-08 18:27:31