• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-23 13:53:34
  • Sursa:
Ministerul Energiei anunta ca a modificat Strategia Energetica a Romaniei 2025-2035 dupa consultarea publica Imagine

Ministerul Energiei anunţă vineri că a integrat sugestiile primite de la actorii din societatea civilă, mediul academic şi industrie referitoare la proiectul „Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050” şi a publicat varianta actualizată.

Potrivit Ministerului Energiei, procesul de consultare publică s-a derulat în perioada 14 iunie – 13 iulie 2024, iar o dezbatere cu părţile interesate s-a organizat pe data de 3 iulie la sediul Institutului Naţional de Statistică.

„În perioada de consultare s-au recepţionat 48 de puncte de vedere scrise din partea actorilor interesaţi, cu sute de sugestii punctuale. Tot în această perioadă s-a desfăşurat consultarea interinstituţională, Ministerul Energiei beneficiind de punctele de vedere ale celorlalte instituţii publice cu responsabilităţi în domeniu”, precizează instituţia, citată de News.ro.

„Facem încă un pas în adoptarea unei strategii naţionale care va ghida dezvoltarea sectorului energetic într-un mod coerent, bine planificat. Ultima strategie energetică a fost adoptată acum 17 ani, pentru perioada 2007-2020. Aveam deci o necesitate stringentă să adoptăm un nou document programatic. Printre noutăţile Strategiei faţă de documentele programatice precedente aş enumera: imperativul garantării securităţii energetice a Republicii Moldova, accentul pe scăderea preţurilor energiei pentru consumatori casnici şi industriali, dezvoltarea capacităţilor de stocare, securitate cibernetică şi construirea unui lanţ de aprovizionare local cu tehnologii şi materiale necesare tranziţiei verzi. Menţionez că această Strategie a fost elaborată de experţii din Ministerul Energiei, alături de cei din companiile şi instituţiile din subordine, precum şi de membrii Consiliului Onorific pentru Energie. Nu a fost folosit niciun leu de la bugetul public pentru consultanţă externă.”, arată Burduja.

Potrivit acestuia, evoluţiile regionale, contextul climatic şi situaţia economică crează o multitudine de provocări şi totodată de oportunităţi pentru România, în special în domeniul energiei.

„Trebuie să răspundem provocărilor inovativ, şi să utilizăm oportunităţile inteligent. Strategia Energetică este despre investiţii care aliniază sectorul energetic la nevoile României de mâine. O Românie cu energie sigură, ieftină şi curată”, a spus ministrul Energiei.

Ministerul mai arată că sectorul energetic este un pilon esenţial al procesului de dezvoltare a României în ansamblul său.

„Viziunea Strategiei Energetice a României este de dezvoltare a sectorului energetic în condiţii de securitate, sustenabilitate, creştere economică şi accesibilitate. Sectorul energetic trebuie să garanteze disponibilitatea neîntreruptă a produselor şi serviciilor energetice la preţuri accesibile pentru toţi consumatorii, într-un mod cât mai prietenos cu mediul. România se confruntă cu provocări majore cauzate de fluctuaţiile pieţei, schimbări climatice şi vulnerabilităţi regionale, amplificate de războiul din Ucraina şi de poziţia geostrategică la frontieră estică a Uniunii Europene. În aceste condiţii, este necesară dezvoltarea unui sector energetic rezilient, capabil să răspundă rapid şi eficient în orice tip de criză”, subliniază Ministerul Energiei.

„În contextul necesităţii de accelerare a tranziţiei verzi şi de îmbunătăţire a securităţii energetice, Strategia Energetică îşi propune să asigure complementaritatea între: menţinerea unor preţuri accesibile şi susţinerea competitivităţii economice; tranziţia graduală de la combustibili fosili la surse de energie regenerabilă şi/sau cu emisii reduse de carbon; dezvoltarea capacităţilor de stocare; îmbunătăţirea eficienţei energetice; diversificarea surselor de energie autohtone; întărirea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei; încurajarea creşterii consumului intern în condiţii de eficienţă; flexibilizarea reţelelor şi crearea unei pieţe competitive şi performanţe care să ofere consumatorilor un rol central. România dispune de angajamentul ferm, resursele naturale, financiare şi umane pentru modernizarea sectorul energetic şi afirmarea drept un lider regional. Sectorul energetic trebuie să fie pregătit să susţină transformarea economiei în ansamblu şi să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii”, se arată în comunicat.

Recenzarea pe teren a populației care nu s-a înregistrat online până pe 27 mai trebuia să înceapă marți, pe 31 mai, dar s-a amânat. Prin unele comune din Călărași, spre exemplu, n-au ajuns tabletele, iar în alte județe recenzorii fac sincronizarea tabletelor abia vineri.

Economie 2022-06-01 10:10:20

Mai puține ore de lucru sporesc productivitatea unei companii, arată un studiu recent din Marea Britanie. Potrivit rezultatelor studiului, modelul săptămânii lucrătoare de patru zile avantajează atât companiile, cât și angajații, relatează ABC News.

Economie 2024-03-03 08:00:59

Camelia Tișe, fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a fost găsită moartă în locuința ei din Cluj-Napoca, informează Știri de Cluj.

Economie 2024-02-05 12:19:49

Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a fost internat vineri la un spital din Londra pentru a fi operat de o hipertrofie benignă de prostată, a anunțat vineri Palatul Buckingham. Presa britanică scrie că regele a vizitat-o pe Kate înainte de intervenție, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-01-26 13:14:17

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a spus joi, la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU, că România îşi doreşte pace pentru Ucraina, dar în acest moment există „un nivel alarmant al ostilităţilor”.

Economie 2023-02-24 09:28:21

Guvernul chinez și entitățile sale controlate de stat au cheltuit milioane de dolari la proprietățile deținute de Donald Trump în timp ce acesta era președintele SUA. Democrații din Camera Reprezentanților spun că este vorba despre cel mai mare total de plăți făcute de o singură țară străină, de care se știe până în prezent, potrivit unor documente financiare citate într-un raport făcut public joi, transmite CNN.

Economie 2024-01-05 08:00:37

Apar noi detalii despre tentativa de lovitură de stat din Republica Moldova. Într-un interviu exclusiv pentru Digi24, ministrul de Interne din țara vecină, Ana Revenco, povestește cum foști condamnați și foști militari au încercat să atace instituții cheie din Chișinău. În plus, oficialii din Republica Moldova se așteaptă ca rușii să încerce din nou să schimbe puterea cu forța. Pe lângă aceste tentative, moldovenii se confruntă și cu spaima că rachetele Kremlinului vor cădea, din nou, pe teritoriul lor.

Economie 2023-05-20 08:22:41

Donald Trump a avertizat că țările europene vor fi supuse unor taxelor vamale și spune că aceasta este „singura modalitate” ca Statele Unite „să fie tratate corect”. Produsele chinezești vor fi impozitate cu 10% începând cu 1 februarie a adăugat liderul de la Casa Albă.

Economie 2025-01-22 11:24:05