• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-27 12:24:37
  • Sursa:
Miliarde de cicade vor invada padurile si suburbiile din SUA in urmatoarele saptamani Imagine

Gălăgioase şi gata să se împerecheze, miliarde de cicade se pregătesc să invadeze pădurile şi suburbiile americane. În următoarele câteva săptămâni, două grupuri distincte de cicade vor fremăta în acelaşi timp. Acesta este un fenomen care nu s-a mai produs din 1803, când Thomas Jefferson era încă preşedintele Americii.

Familia cicadelor include peste 3.000 de specii de insecte din întreaga lume. Majoritatea îşi petrec viaţa sub pământ, sub formă de larve. Ele ies la suprafaţă pentru a se transforma în insecte adulte şi a se reproduce. Unele apar în fiecare an, în timp ce altele, cunoscute sub numele de cicade "periodice", apar la fiecare 13 sau 17 ani, scrie France Presse, sâmbătă, preluată de Agerpres.

În acest an, fenomenul implică două grupuri de cicade: grupul XIX, care apare o dată la 13 ani şi care a început deja să fie prezente în Carolina de Nord şi Carolina de Sud (sud-est). Acesta va fi urmat de grupul XIII în Midwest, care apare la fiecare 17 ani. În statul central Illinois (nord), ambele ar putea fi prezente în acelaşi loc.

"Când ies la suprafaţă, o fac în număr mare, ceea ce îi entuziasmează atât pe părinţi, cât şi pe copii", potrivit entomologului Gene Kritsky, de la Universitatea Mount-Saint-Joseph, care a dezvoltat o aplicaţie pentru ca oricine să poată colecta date despre aceste insecte cu ochi roşii.

Este un fenomen de care ne amintim, iar poveştile sunt transmise din generaţie în generaţie. La fel ca atunci când asistăm la o eclipsă, de exemplu.

Fără prea multe mijloace de apărare, cicadele "periodice" se bazează pe numărul lor pentru supravieţuirea speciei: datorită hoardelor care roiesc în acelaşi timp, păsările, vulpile, ratonii, broaştele ţestoase şi alţi prădători se satură rapid, a explicat pentru AFP John Lill, profesor de biologie la Universitatea George Washington.

Într-un studiu publicat recent în revista Science, John Lill şi colegii săi arată că un grup de cicade apărute în Washington în 2021 a dus la o creştere a numărului de omizi. Acestea au fost abandonate de păsări, care s-au concentrat asupra cicadelor. Ca urmare, a crescut consumul de lăstari tineri de stejar de către omizi.

Alte cercetări arată că anii în care stejarii produc cele mai multe ghinde sunt întotdeauna la doi ani după apariţia cicadelor. Cu cât sunt mai multe ghinde, cu atât mai mari sunt populaţiile de mamifere care se hrănesc cu ele şi cu atât mai mare este riscul de apariţie a bolii Lyme la om.

Acest fenomen "arată că există un potenţial impact ecologic pe termen lung, care se resimte ani de zile după apariţia cicadelor", adaugă Lill.

Apoi, există sunetul ciudat - şi strident - al împerecherii masculilor de cicade.

"Am primit mai multe apeluri cu privire la un sunet care seamănă cu o sirenă, un urlet sau un răget", a postat săptămâna aceasta pe Facebook biroul şerifului din Newberry, Carolina de Sud (sud-est).

Potrivit lui Chris Simon, cercetătoare la Universitatea din Connecticut, schimbările climatice perturbă ceasul intern al cicadelor.

Pe măsură ce clima se încălzeşte în Statele Unite, sezonul de creştere mai lung pentru plante oferă mai multă hrană şi prelungeşte sezonul de hrănire al cicadelor. "Prevăd că tot mai multe cicade de 17 ani se vor transforma în cicade de 13 ani", a spus ea, "iar în cele din urmă această trăsătură va fi asimilată genetic".

Este dificil de ştiut ce înseamnă acest lucru pentru specie pe termen lung, adaugă Lill.

Voluntari ruşi care luptă pentru Ucraina au anunţat, miercuri, atacuri împotriva a două mari oraşe ruseşti situate în apropiere de graniţa cu Ucraina şi i-au îndemnat pe civili să părăsească aceste zone.

Economie 2024-03-13 15:11:23

Thomas Bach, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), a făcut duminică o vizită la Kiev și s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi au vorbit despre impactul pe care războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina în urmă cu peste patru luni l-a avut asupra sportivilor ucraineni, notează The Guardian.

Economie 2022-07-04 16:09:11

Specialiştii în educaţie din partea PSD, PNL şi UDMR se vor întâlni vineri dimineaţă pentru a face propuneri la cele două proiecte de legi ale Educaţiei - Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior, au declarat pentru Agerpres surse din domeniul educaţiei.

Economie 2023-01-26 21:55:27

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat la Casa Albă pe 4 februarie de către preşedintele american Donald Trump, a anunţat marţi biroul premierului, transmite Agepres, care citează AFP.Preşedintele american a afirmat în repetate rânduri că a jucat un rol cheie în stabilirea unui acord de încetare a focului între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza şi care a avut loc pe 19 ianuarie după luni de negocieri nereuşite.„Preşedintele Statelor Unite Donald Trump l-a invitat pe premierul Benjamin Netanyahu la o întrevedere la Casa Albă marţi, 4 februarie. Premierul Netanyahu este primul lider străin invitat la Casa Albă în timpul celui de-al doilea mandat al preşedintelui american Trump”, se arată într-un comunicat al biroului premierului israelian.După intrarea în vigoare a armistiţiului, Trump a propus un plan de „curăţare” a Fâşiei Gaza, cerându-le palestinienilor să se mute în locuri „mai sigure” precum Egiptul sau Iordania.Această idee a stârnit o opoziţie puternică din partea Egiptului, Iordaniei precum şi a unor ţări europene, între care Franţa.În timpul primului său mandat prezidenţial, Trump a afirmat în mod repetat că Israelul „nu a avut niciodată un prieten mai bun la Casa Albă”, o frază repetată adesea de premierul Netanyahu.Şeful guvernului israelian l-a felicitat pe Donald Trump după realegerea sa şi i-a promis „cele mai fericite zile” în relaţiile dintre cei doi aliaţi.Netanyahu i-a mulţumit lui Donald Trump pentru „eforturile” sale în eliberarea ostaticilor israelieni, răpiţi la 7 octombrie 2023 în timpul atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas în Israel.

Economie 2025-01-28 22:12:45

O echipă de experți ONU evaluează luni pagubele de la centrala nucleară Zaporojie după bombardamentele intense care au avut loc sâmbătă și duminică. Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi a avertizat că oricine a tras asupra obiectivului "se joacă cu focul", a spus el potrivit unui comunicat citat de Reuters. Rușii au transmis că vor impune restricții.

Economie 2022-11-21 10:30:40

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat joi suma de 590.001.500 lei pentru alimentarea a 2.360.006 carduri sociale. Este cea de-a VII-a tranşă a ajutorului pentru alimente şi mese calde acordat persoanelor vulnerabile, prin intermediul programului ”Sprijin pentru România”.

Economie 2023-06-15 14:45:19

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noi reglementări care vin în sprijinul clienţilor finali casnici de energie electrică, simplificând modelul de factură. În același timp, ANRE anunță că vor fi impuse reguli pentru furnizorii care emit cu întârziere facturile.

Economie 2023-03-16 19:51:27

Ministrul de externe al Georgiei, Maka Bociorişvili, a asigurat că ţara ei nu doreşte un nou război cu Rusia, dar nici nu renunţă la apartenenţa la NATO sau la UE, deşi a îngheţat procesul de aderare până în 2028.

Economie 2025-03-05 12:34:17