• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-20 14:29:06
  • Sursa:
Milano interzice fumatul in spatiile exterioare de la 1 ianuarie 2025 Imagine

Primăria oraşului Milano interzice de la 1 ianuarie 2025 fumatul de tutun în spaţii exterioare, la mai puţin de 10 metri de alte persoane, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea aerului, fiind însă permisă utilizarea ţigărilor electronice, transmite vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.

Măsura face parte din "Planul pentru Aer şi Climă", care vizează reducerea emisiilor de substanţe nocive în oraş după ce "numeroase studii clinice au demonstrat că expunerea la poluanţii din aerul oraşului Milano dăunează sănătăţii", a explicat Consiliul municipal pe site-ul său.

"De la 1 ianuarie 2025, interdicţia de a fuma va fi extinsă la toate spaţiile publice exterioare, cu excepţia locurilor izolate unde este posibil să se respecte o distanţă de cel puţin 10 metri faţă de alte persoane", se arată în text.

Din ianuarie 2021, fumatul a fost interzis la Milano în parcuri, staţii de transport public, zone în care se practică activităţi sportive şi cimitire, iar la începutul anului 2025 măsura va fi extinsă la toate locurile publice în aer liber, inclusiv trotuarele.

Nu s-a precizat deocamdată cum va fi reglementată aplicarea acestor reguli, însă totul pare să indice că va fi vorba mai degrabă de o măsură de descurajare decât de una punitivă, potrivit media locale.

În cazul în care Consiliul Municipal din Milano menţine amenzile din interdicţiile actuale, persoanele care încalcă reglementările riscă sancţiuni cuprinse între 40 şi 240 de euro.

Interdicţiile exceptează utilizarea ţigărilor electronice, foarte răspândite în Italia, care pot fi utilizate în continuare fără limitări.

Conform celor mai recente date publicate de Institutul Italian de Statistică (ISTAT), în 2023, în Italia, 18,7% dintre persoanele de 11 ani şi peste această vârstă se declarau fumătoare, un procent ce creşte semnificativ în rândul tinerilor, atingând vârfuri la grupa de vârstă 25-34 de ani (26,9%).

"În Milano, timp de mulţi ani, valorile limită pentru diferiţi poluanţi nu au fost respectate", a explicat Consiliul Municipal în nota sa "şi, în consecinţă, nivelurile de poluare a aerului au un impact semnificativ asupra cetăţenilor", chiar "reducând speranţa de viaţă cu 2 sau 3 ani".

Se doreşte în special combaterea excesului de particule în suspensie cu un diametru mai mare de 10 micrometri (PM10) şi a dioxidului de azot.

Fumatul de tutun se numără printre principalele surse de emisii de PM10, alături de transportul rutier, utilizarea solvenţilor şi "arderea cauzată de pizzerii cu cuptoare pe lemne", printre altele.

Municipalitatea continuă punerea în aplicare a Planului pentru Aer şi Climă, în pofida faptului că în 2021 şi 2022 Curtea Regională de Apel (TAR) din Lombardia a anulat unele dintre propunerile sale, cum ar fi interzicea focurilor de artificii.

Elveţianul Sepp Blatter, fostul preşedinte al FIFA, şi francezul Michel Platini, fostul conducător al UEFA, au fost achitaţi vineri de justiţia elveţiană în cazul de fraudă care i-a spulberat în 2015 ambiţiile lui Platini de a accede în fruntea fotbalului mondial, informează AFP.

Economie 2022-07-08 18:03:41

Șahistul american Hans Niemann l-a dat în judecată pe rivalul său, Magnus Carlsen, pentru defăimare și cere despăgubiri de 100 de milioane de dolari după ce multiplul campion mondial din Norvegia l-a acuzat că a trișat, scrie BBC.

Economie 2022-10-22 08:00:20

O casieriță din Primăria Bistrița a cerut scutire medicală de la munca sa. Susține că nu suportă să lucreze cu bani și cu oameni, motiv pentru care ar trebui transferată într-un alt post.

Economie 2025-03-27 14:28:51

Tichetele de masă sunt printre cele mai populare beneficii extrasalariale primite de angajații din România. În luna octombrie 2024, valoarea nominală a bonurilor a crescut la 40,04 lei, sumă care rămâne stabilită și în primele luni ale acestui an, respectiv februarie și martie 2025.

Economie 2025-01-16 07:00:00

Kremlinul este îngrijorat de creșterea numărului de infracțiuni violente comise de soldații care s-au întors în Rusia după ce au luptat în Ucraina, potrivit unui nou raport al site-ului rus independent de știri Meduza citat de The DailyDigest/MSN.

Economie 2024-07-26 07:00:04

Patru pretinse vrăjitoare i-ar fi cerut unei românce din Italia 20.000 de euro căreia i-au promis că o vor ajuta în problemele în dragoste. Ele i-au mai cerut și toate obiectele de valoare pe care le avea. Polițiștii fac percheziții miercuri dimineață în acest dosar. În locuința uneia dintre suspecte a fost găsită inclusiv o pălărie de vrăjitoare.

Economie 2023-06-14 10:22:40

Decizia de a refuza companiile israeliene de la participarea la târgul militar Euronaval vine pe fondul escaladării conflictelor dintre președintele francez Emmanuel Macron și premierul israelian Benjamin Netanyahu, scrie POLITICO.

Economie 2024-10-16 18:03:37

Trufandele românești au apărut deja în piețe, dar prețurile mari îi dezarmează pe cei care vor să cumpere verdețuri cu savoare autohtonă. Spre exemplu, roșiile românești se vând în piețe chiar și cu 60 de lei kilogramul. Fermierii vin si cu o explicație: spun că îi costă mult să le producă în această perioadă a anului, deși statul acordă cele mai mari subvenții pentru roșii.

Economie 2024-03-30 21:01:49