„Mihai Leu este mai bine, încă intubat, vor încerca azi să-l detubeze, drenaje serohematice, tranzit intestinal prezent pe colostoma, diureza 2000, a început să funcţioneze şi rinichiul stâng. PCR în scădere, leucocite normale”, au declarat surse medicale pentru News.ro.
Potrivit gsp.ro, Mihai Leu a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Fostul sportiv a suferit o hemoragie internă, fiind internat la terapie intensivă la Fundeni.
El a mai fost internat de urgenţă din cauza complicaţiilor în lunile mai şi decembrie 2024.
În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.
Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.
