Ca să-şi amortize investiţia, Casian a fost nevoit să ridice preţul mierii cu 30-40%. Dar problema cea mai mare este că nu are ce să vândă: ”În costurile mele se va reflecta pe de-o parte benefic pentru apicultori, în sensul că va creşte preţul mierii, ceea ce noi apicultorii ne dorim foarte mult, dar în schimb, este în detrimentul nostru faptul că nu avem miere, propolis, ceară, ca să vindem consumatorilor”.
- Veţi mai cumpăra miere dacă se scumpeşte? ”Da. Cam un kilogram la o lună”, ”Păi mai cumpăr, dar mai rar, dacă e scumpă”, spun cumpărătorii.
Reprezentanţii Direcţiei Agricole Timiş cunosc fenomenul, dar nu au cum să îi ajute pe apicultori.
”În judeţul Timiş este o pierdere la deţinătorii de mai multe familii, vorbesc de ordinul sutelor, se simte şi aici o scădere a profitului, gândindu-ne la mâncarea suplimentară şi la producţia suplimentară, plus totul se reflectă în preţul de valorificare”, spune Ionică Prohab, şeful Direcţiei Agricole Timiş.
România ocupă locul 4 în Uniunea Europeană la exportul de miere, iar zona de vest este regiunea cu producţia mierii cea mai însemnată din ţără
reporter: Corina Sfia operator: Tibi Alasueditor web: Călin Țenche
