„Poliţia Locală va continua să exercite atribuţii de control şi verificare pe domeniul public cu privire la câinii cu stăpân, exclusiv în baza hotărârilor locale, în Cluj-Napoca, neexistând atribuţii specifice într-un compartiment de specialitate al Poliţiei Locale, noi neavând în acest moment Poliţia Animalelor", a precizat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al primăriei clujene.
Medicii veterinari din Cluj-Napoca susţin că noua lege este foarte utilă şi trebuie aplicată cât mai repede. Preţul unei microcipări este de 50 de lei.
„Este foarte benefic în momentul în care se va putea aplica legea pentru toţi câinii. Pentru că în aşa fel, se găsesc cu mai mare uşurinţă câinii, nu se abandonează, nu se vând fără control", a explicat medicul veterinar, Dosa Gero.
Microcipul, un model mai nou faţă de cele actuale, va conţine un cod unic al ţării, seria certificatului ISO, codul fabricantului şi codul unic de identificare al câinelului. Cu toate că este deja obligatoriu, în Cluj-Napoca, doar unul din trei stăpâni şi-a microcipatul patrupedul.
