• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-16 16:46:02
  • Sursa:
Microbuz rasturnat pe autostrada, la Nadlac: O persoana a murit. A fost activat planul rosu de interventie Imagine

Un microbuz cu 11 oameni la bord s-a răsturnat, vineri după-amiază, între Nădlac şi Arad, pe autostrada A1. A fost activat Panul roşu de intrevenţie. Potrivit IGSU, o persoană a murit.

Conform sursei citate, a fost activat Planul roşu de intervenţie iar la faţa locului au fost trimise mai multe unităţi SMURD, elicopterul medical şi autospeciale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Microbuzul este răsturnat în afara părţii carosabile şi nu sunt persoane încarcerate, însă o persoană a decedat şi opt au suferit diverse răni.

„După prima evaluare medicală, sunt nouă victime, dintre care o persoană a suferit leziuni incompatibile cu viaţa şi o persoană prezintă diverse traumatisme”, a transmis ISU, care precizează că ceilalţi şapte pasageri au răni aparent uşoare.

„Intervenția este în dinamică. Este vorba, din păcate, despre un deces, o persoană în stare mai gravă pe care o preia eleciptorul SMURD, iar restul persoanelor sunt de cod verde, nu necesită transport la spital, ba chiar îl refuză. Persoana în stare mai gravă va fi transportată cel mai probabil la Timișoara”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.

„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județelor Arad a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost trimise 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 3 ambulanțe SMURD, 5 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Arad și a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD”, a informat ISU.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a marcat cea de-a treia aniversare a eliberării orașului Bucea de către armata ucraineană într-o postare pe X. Orașul de lângă Kiev a fost invadat și ocupat de trupele ruse în 2022 timp de aproximativ o lună, după care s-a descoperit masacrul lăsat în urmă de ruși, scrie BBC.

Economie 2025-03-31 17:16:41

Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului, a declarat, la Digi24, că decizia lui Vasile Dîncu de a-și da demisia din funcția de ministru al apărării, este „îi aparține exclusiv”, subliniind că politica externă a României este făcută și anunțată de Președinție.

Economie 2022-10-24 16:49:53

Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale luate de CCR plasează România în compania unor state din Africa, America de Sud sau Asia, unde au fost luate decizii similare. În secolul 21, au fost 26 de scrutine anulate, arată o documentare făcută de Digi24.ro.

Economie 2024-12-06 19:28:59

Statele Unite întocmesc un plan pentru a oferi Rusiei o posibilă reducere a sancțiunilor, în timp ce președintele Donald Trump încearcă să restabilească legăturile cu Moscova și să oprească războiul din Ucraina, au declarat pentru Reuters un oficial american și o altă persoană familiarizată cu această chestiune.

Economie 2025-03-04 07:00:52

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a anunţat joi că trupele sale „au eliminat peste 17.000 de terorişti” în Gaza, unde războiul între Israel şi Hamas susţinut de alte mişcări armate palestiniene a intrat în a 11-a lună, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-08-15 20:44:43

Membrii grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor au votat pentru excluderea din grup a deputaţilor Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină. Cei doi au fost cosemnatari ai unei sesizări la CCR pe tema măsurilor fiscal-bugetare, fiind propuși spre excludere din PNL încă din luna iulie. "Să semnezi acum contestaţii la Curte ale altor partide, să te gândeşti să semnezi moţiuni de cenzură, păi singur te-ai exclus din PNL”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL despre situația celor doi deputați într-o declarație anterioară înlăturării acestora.

Economie 2023-10-11 14:50:07

Comisia Europeană a cerut statelor membre UE şi din spaţiul Schengen să „reexamineze în profunzime” vizele eliberate cetăţenilor ruşi pentru a se asigura că aceştia nu prezintă un risc pentru securitate, a declarat vineri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, relatează AFP.Războiul împotriva Ucrainei este „o ameninţare şi la adresa securităţii noastre şi nu trebuie să fim naivi, scopul lui Putin este distrugerea Uniunii Europene”, a declarat Ylva Johansson în cadrul unei conferinţe de presă la Nuijamaa, în Finlanda, la graniţa cu Rusia, alături de ministrul finlandez de Interne, Krista Mikkonen.„Nu putem exclude că pot să vină persoane cu scopul de a provoca o revoltă socială, violenţe, ceva de genul acesta, sau să încerce să facă propagandă. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l examinam mai în profunzime”, a mai spus comisarul european.UE a adoptat vineri oficial suspendarea unui acord din 2007 care facilitează eliberarea de vize pentru cetăţenii ruşi, măsură ce va intra în vigoare luni, ca reacţie la războiul din Ucraina. Mai puţin de un milion de ruşi deţin în prezent o viză valabilă pentru zona Schengen, potrivit Comisiei Europene.Executivul european urmează să publice vineri linii directoare pentru statele membre pentru a se asigura că acordă prioritate la eliberarea vizelor „disidenţilor, jurnaliştilor, solicitanţilor din motive umanitare sau familiale”, de exemplu.„Însă pentru cei care vin din motive neesenţiale, chiar aveţi nevoie de o examinare foarte, foarte aprofundată (...) şi trebuie să fim mai restrictivi”, a mai spus Ylva Johansson. „Noi spunem că statele membre ar trebui să reexamineze vizele deja eliberate ruşilor”, a mai spus ea.Comisarul european a mai spus că „cetăţeni ruşi s-au aflat recent într-un stat membru cu unicul scop de a provoca refugiaţi ucraineni”, potrivit AFP, preluată de Agerpres.Întrebată despre planul Finlandei de a consolida gardurile pe anumite poţiuni ale frontierei sale de 1.300 km cu Rusia, Ylva Johansson a spus că „înţelege pe deplin că uneori un gard este foarte util, sau orice altă formă de barieră fizică”.„Revine statelor să decidă care este cea mai bună modalitate de apărare a frontierelor externe (...) în conformitate cu legislaţia lor”, în special în materie de azil, a mai spus ea.

Economie 2022-09-09 18:20:21

O pereche de „mumii extraterestre” care au apărut în mod misterios pe aeroportul din capitala Peru în octombrie anul trecut au origini în întregime pământești, potrivit unei analize științifice dezvăluite vineri, transmite Reuters.

Economie 2024-01-13 15:42:07