• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-05 22:15:11
  • Sursa:
Metrorex pierde banii din PNRR pentru linia de metrou M4 Imagine

Trenul cu bani din PNRR s-ar putea să nu oprească la metroul din București. Un raport al Ministerului Transporturilor, obținut de Digi24, spune clar că este aproape imposibil ca Metrorex să poată respecta termenele, care vin la pachet cu cele 300 de milioane de euro din Programul Național de Redresare și Reziliență. Pentru bucureșteni asta însemnă prelungirea coșmarului din trafic. Același raport arată conducerea Metrorex ca fiind vinovată și pentru factura mare la energie electrică, deoarece nu a fost în stare să încheie un contract pe termen lung.

Despre linia de metrou, care ar trebui să unească Gara de Nord de Gara Progresul, se vorbește de un deceniu. Cu 300 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, autoritățile de la București își făcuseră planul să construiască șase stații și circa 5 kilometri de tunel, adică să lege cea mai mare gară a României de Filaret.

Într-un raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor scrie, însă, negru pe alb, că va fi practic imposibil ca Metrorex să respecte țintele din PNRR de care depinde finanțarea. Asta, în condițiile în care mai trebuie obținute avize, acordul de mediu și aprobată investiția de Guvern. Asta ar duce lansarea licitației abia în februarie anul viitor, zice documentul citat. Prin PNRR, autoritățile și-au asumat terminarea lucrărilor de structură până în august 2026. Documentul citat vorbește chiar despre necesitatea reactualizării studiului de fezabilitate.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Singurul care îmi ridică semne de întrebare este acesta, cel legat de M4. Sunt convins că toate aceste lucruri erau cunoscute și în momentul în care acest proiect a fost prins în PNRR și de cine a fost prins și de toate termenele necesare pentru a-l implementa. Faptul că au trecut acest M4 în PNRR e un semn de întrebare. Dacă lucrurile vor merge într-un ritm nedorit voi face toate demersurile astfel încât să nu pierdem bani și să putem să finanțăm alte proiecte de același tip de transport”.

Mai clar, soluția găsită este redirecționarea acestor bani către modernizarea și repararea căii ferate.

Același raport găsește conducerea Metrorex vinovată și pentru factura mare la energie electrică a regiei de stat. Contractele pe perioade scurte de timp nu sunt nici eficiente, nici economice. Documentul citat spune că Metrorex plătește în plus peste 644 de milioane de lei la curent în perioada august-octombrie. Cifra este contestată de șefa Metrorex.

Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex: „Nu știu de unde și-au luat datele. Prețul este de 1.000 de lei pe MWh. Este pentru perioada 1 august - 31 octombrie și cu posibilitatea de prelungire”.

Cert este că, în prezent, singurele lucrări pentru extinderea infrastructurii de metrou din Capitală nu le face regia din subordinea Ministerului Transporturilor, ci Primăria Sectorului 4, care construiește deja o stație și care vrea să ducă metroul până în comuna Berceni, dincolo de centura Capitalei.

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4: „Stația de metrou Tudor Arghezi este în grafic, din punct de vedere al lucrărilor, și ne așteptăm ca spre finalul anului această stație să fie finalizată”.

Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex: „În luna noiembrie se preconizează începerea probelor tehnologice. Probele pot dura și o lună de zile, pot dura și două luni. Nu ne grăbim, pentru că siguranța cetățeanului este foarte importantă”.

Tot cu bani europeni, Primăria Sectorului 4 vrea să modernizeze nouă stații de metrou, să construiască căi de acces și pasaje pietonale subterane.

Președintele american Joe Biden a declarat vineri, după ce Vladimir Putin a anexat ilegal teritoriile ocupate din estul și sudul Ucrainei, că Statele Unite nu vor recunoaște niciodată referendumurile false organizate în cele patru regiuni și a anunțat că va suplimenta ajutoarele militare pentru Ucraina cu încă 13 miliarde de dolari. Biden l-a atenționat pe Putin că SUA și alițaii lor vor apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul țărilor NATO.

Economie 2022-09-30 21:55:38

Peste 3.000 de persoane sunt blocate la bordul unui vas de croazieră în largul insulei Mauritius din Africa de Est din cauza unei potenţiale epidemii de holeră, transmite luni agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Economie 2024-02-26 10:46:17

Poliţia Capitalei a fost sesizată, vineri, cu privire la dispariţia unei minore în vârstă de 14 ani care, în aceeaşi zi, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 şi nu a mai revenit până în prezent.

Economie 2024-02-24 20:00:32

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că joi în coaliţie se va discuta despre comasarea alegerilor, precizând că în acest moment sunt 9 state UE care au comasat localele cu europarlamentarele, astfel că precedentele europene s-au creat. „Făcând această comasare, mai mulţi români participă la vot”, a mai spus şeful Executivului. În același timp, Sorin Grindeanu spune că atunci când se ajunge la un acord, acesta trebuie prezentat românilor. 

Economie 2024-02-07 16:07:10

Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că trei avioane de vânătoare MiG-31 de mare altitudine, echipate cu rachete hipersonice Kinjal (Pumnalul) au fost relocate în regiunea Kaliningrad, relatează Interfax, potrivit Reuters.

Economie 2022-08-18 16:16:40

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reasigurat partenerii și aliații țării noastre că România „rămâne un aliat de încredere, ferm angajat în favoarea unei Uniuni Europene coezive, a unei NATO mai puternice şi a unui Parteneriat Transatlantic solid”. El a mai precizat că obiectivele principale în politica externă ale țării noastre sunt „asigurarea stabilității, prosperității și securității pentru cetățenii români, precum și în vecinătatea noastră și dincolo de aceasta”.

Economie 2025-02-14 20:31:31

Un bărbat din judeţul Giurgiu a fost prins beat la volan de două ori, în aceeaşi zi. Avea o alcoolemie de aproape unu la mie în aerul expirat. Poliţiştii au constatat că avea şi permisul de conducere suspendat.

Economie 2024-04-23 13:29:25

Un autobuz s-a răsturnat miercuri seară, pe DN25, la ieşire din localitatea Tudor Vladimirescu, în urma accidentului rutier o femeie fiind declarată decedată, iar alţi patru pasageri răniţi. Traficul rutier este blocat în totalitate în acest moment în vederea acordării de îngrijiri medicale persoanelor rănite, precum şi a efectuării cercetării la faţa locului, informează IPJ Galaţi.

Economie 2023-12-06 18:59:25