• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-18 08:24:43
  • Sursa:
Metrorex organizeaza Ziua Portilor Deschise. Oamenii vor avea acces in Dispeceratul Central Imagine

Metrorex organizează astăzi Ziua Porţilor Deschise, călătorii având posibilitatea să intre şi în Dispeceratul Central, locul de unde se coordonează circulaţia trenurilor, informează Agerpres. Evenimentul marchează 43 de ani de la înfiinţarea metroului Bucureştean.

Vizitele se pot face în intervalul 10:00 - 14:00. Călătorii sunt aşteptaţi în staţia de metrou Piaţa Unirii 1. Dispeceratul Central se află la vestibul, lângă Casieria Specială Elevi-Studenţi.

Persoanele cu vârsta de peste 14 ani vor putea intra în Dispecerat în baza cărţii de identitate. Din motive de securitate, accesul în dispecerat se va face în grupuri de 10-15 de persoane, fără a fi permisă intrarea cu bagaje voluminoase şi obiecte interzise. Copiii vor veni însoţiţi de adulţi.

În luna noiembrie 1979, din Depoul Ciurel, primul tren de metrou intra în circulaţie pe cei 8,1 kilometri ai primului tronson al Magistralei I. Tronsonul avea 6 staţii (Semănătoarea, Grozăveşti, Eroilor, Izvor, Piaţa Unirii, Timpuri Noi) şi un depou.

În prezent, lungimea reţelei de metrou se întinde pe 78 de kilometri. Există 63 de staţii cu 190 de căi de acces şi 6 depouri.

Deputatul USR Claudiu Năsui atrage atenția asupra unei situații fără precedent la alegerile parlamentare, și anume imposibilitatea alocării unor mandate de senator. Demnitarul susține că situația vizează partidul POT, care ar trebui să primească mai multe mandate de senator la redistribuire în județe unde nu are liste depuse. Președintele AEP, Toni Greblă, a declarat pentru Digi24 că, în astfel de situație, mandatul respectiv va fi alocat prin tragere la sorți unuia din celelalte șase partide care au intrat în Parlament.

Economie 2024-12-02 14:00:41

Birocraţia este cea mai mare problemă în dezvoltarea infrastructurii pentru sporturile acvatice, în opinia preşedintei Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, care-şi doreşte ca toţi copiii să înveţe să înoate gratuit, nu contra-cost, aşa cum se întâmplă acum, în România.

Economie 2024-08-17 16:47:44

Guvernul interimar bulgar spune că fostul executiv, demis prin moțiune de cenzură, a trimis în secret Ucrainei arme şi muniţii, livrări efectuate prin Polonia. Oficial, fostul guvern al lui Kiril Petrov susţinuse că Bulgaria nu livrează arme Ucrainei din cauza opoziţiei Partidului Socialist, formaţiune considerată pro-rusă.

Economie 2022-08-04 17:12:39

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au murit, rămâne în arest preventiv după ce Tribunalul Constanţa i-a respins, marţi, contestaţia formulată la decizia Judecătoriei Mangalia din 1 octombrie, informează News.ro. Instanţa îi respinsese la începutul acestei luni cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Hotărârea Tribunalului Constanţa este definitivă.

Economie 2024-10-29 13:53:11

Chiar dacă inteligența artificială nu are papile gustative și nici nu poate mirosi, tehnologia îi poate ajuta pe oameni să cumpere o sticlă  decentă de vin. Inspirat de soție, care nu se putea hotărî asupra unui vin dintr-o listă lungă, Blake Hershey a inventat o aplicație care ia utilizatorii la întrebări, apoi le face recomandări pe baza preferințelor declarate.

Economie 2023-09-09 15:12:37

Un utilaj agricol a fost surprins pe A1 Bucureşti-Piteşti, sensul către Capitală. Şoferul care se afla la volan avea o alcoolemie de peste 1 la mie în aerul expirat.

Economie 2023-12-15 23:59:15

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, anunță vineri Administrația Prezidențială.

Economie 2023-03-31 12:51:48

Radu Lupescu, medic român, stabilit în Franța, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-11-24 17:42:24