• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-16 20:52:59
  • Sursa:
Meteorolog: In zonele afectate de inundatii e posibil sa mai ploua, dar nu la aceeasi intensitate. Cand se incalzeste vremea Imagine

Meteorologii se așteaptă să mai plouă în această noapte și mâine în zonele afectate de inundații, dar cantitățile de apă vor fi mult mai mici. De joi, scad șansele de ploaie în toată țara, iar vremea se încălzește, a spus la Digi24 Florinela Georgescu, director de prognoză în cadrul ANM.

„Fenomenul foarte sever s-a încheiat, dar în zonă este foarte multă umezeală în aer, în urma ploilor puternice, și încă sunt condiții să se mai formeze sisteme noroase din care să plouă, posibil în această noapte, mâine și mai ales mâine noapte. Pe lângă această umezeală foarte mare în aer, avem și o circulație a aerului dinspre Marea Neagră, ceea ce de asemenea favorizează formarea norilor.

Pe de altă parte, e destul de sigur că ploile pe care le așteptăm nu vor mai acumula decât izolat peste 20-25 de litri pe metru pătrat. Nici nu suportă comparație cu ce a fost”, a spus meteorologul.

„Sigur că acum ar fi bine să nu mai plouă, pentru ca oamenii din zonă să își poată face ce au de făcut în gospodării”, a adăugat ea.

„Veștile sunt totuși bune pentru zilele următoare, pentru că spre sfârșitul săptămânii presiunea atmosferică este în creștere, nu mai sunt condiții de formare a norilor și e posibil ca în weekend să fie vreme frumoasă. Apreciem că de joi încolo, condițiile de ploaie vor fi foarte reduse. Vremea este într-un proces de încălzire, dar în spatele frontului de precipitații a intrat o masă de aer rece, așa că e posibil ca nopțile să rămână mai răcoroase”, a spus Georgescu.

Ea a explicat și cum s-a format ciclonul Boris, care a adus vreme severă și inundații catastrofale în țara noastră și în Europa Centrală.

„O masă de aer foarte rece de origine arctică, coborâtă înspre bazinul Mării Mediterane, a favorizat dezvoltarea unui ciclon. Acolo s-a format ciclonul Boris, a fost inclus într-o masă de presiune scăzută. Dar nu a fost numai Boris, ci toată familia lui, au fost mai mulți centri ciclonici formați în regiune, unul din ei ne-a afectat și pe noi”, a spus Georgescu.

„Acea masă de aer rece s-a organizat sub forma unui ciclon de mare altitudine, el încă se rotește la vest de țara noastră și contribuie la formarea fronturile care încă mai pot precipita în zona țării noastre, dar la cote mult mai reduse. Această masă de aer foarte rece a dus și la formarea primelor ninsori pe crestele cele mai înalte din țara noastră. Este mult prea devreme pentru așa ceva”, a spus Mateescu.

Clarence Thomas, judecător la Curtea Supremă, a declarat vineri că hotărârile Curții Supreme care stabileau drepturile homosexualilor și dreptul la contracepție ar trebui reconsiderate, după ce dreptul federal la avort a fost abrogat.

Economie 2022-06-24 22:48:38

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, după negocierile eșuate cu sindicaliștii din Educație, că singurii care au de pierdut dacă greva generală se declanșează luni vor fi părinții și elevii, adăugând că urmează examenul de capacitate și bacalaureatul, iar "cu aceste lucruri nu avem voie să ne jucăm".

Economie 2023-05-21 19:39:17

Un purtător de cuvânt al Comisiei Naţionale de Sănătate din China (NHC) a acuzat miercuri Statele Unite că „au pătat din nou reputaţia Chinei”, prin intermediul unui articol cu privire la originile COVID-19. Partea chineză spune că articolul, publicat pe site-ul Casei Albe, reprezintă o tentativă de a politiza chestiuni ştiinţifice, arată agenția de presă Xinhua, citată de Agerpres.Purtătorul de cuvânt al NHC a susţinut că aşa-numitul raţionament al articolului este complet lipsit de bază ştiinţifică iar „dovezile” sunt complet fabricate. Tentativele repetate ale SUA de a învinovăţi şi de a păta reputaţia Chinei în chestiunea originilor COVID-19 nu fac decât să expună intenţia lor maliţioasă de a politiza aspecte ştiinţifice şi de a folosi pandemia ca pe un instrument de restricţionare a Chinei, a acuzat oficialul chinez.Conform acestuia, există din ce în ce mai multe informaţii şi dovezi care atestă că virusul a apărut în SUA la o dată anterioară (n.r. semnalării sale în orașul chinez Wuhan) şi, de aceea, următoarele etape ale căutării originilor acestui virus ar trebui să se desfăşoare peste ocean. „Solicităm SUA să înceteze imediat să formuleze acuzaţii fără temei şi să renunţe la campania de pătare a reputaţiei Chinei, să-şi asume cu responsabilitate propriile probleme şi să ofere o explicaţie credibilă, responsabilă comunităţii internaţionale şi oamenilor din întreaga lume”, afirmă purtătorul de cuvânt citat de Xinhua.Această reacţie vine după ce Casa Albă a postat pe site-ul său oficial un material privind originile coronavirusului, în care se precizează că virusul COVID-19 a apărut în laborator.Respectivul material acuză mass-media, politicienii, autorităţile din domeniul sănătăţii şi pe imunologul american Anthony Fauci de răspândirea teoriei conform căreia virusul a apărut în mod natural. Acesta susţine, de asemenea, că există multe dovezi potrivit cărora virusul provine dintr-un laborator din metropola chineză Wuhan. Sunt criticate, de asemenea, cele mai importante reguli din perioada coronavirusului - cum ar fi distanţarea socială, purtarea de măşti şi izolarea - ca fiind greşite.În ianuarie, una dintre primele acţiuni ale noului director al Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA), John Ratcliffe, a fost să schimbe evaluarea agenţiei sale cu privire la originea coronavirusului, afirmând că acesta a fost, probabil, un accident de laborator.

Economie 2025-04-23 17:51:45

Florile de cireş din Japonia, un simbol al reînnoirii şi al efemerului, sunt în pericol, însă o nouă aplicaţie care utilizează inteligenţa artificială (AI) ar putea ajuta la conservarea acestor pomi.

Economie 2025-04-09 10:09:38

Majoritatea grupurilor politice din Parlamentul European doresc o anchetă privind decizia Comisiei Europene de a debloca fondurile UE pentru Ungaria, urmată de un proces la instanța supremă a UE și de o posibilă moțiune de cenzură, îndemnând totodată Consiliul European să retragă dreptul de vot al Ungariei din cauza deficiențelor sale în materie de stat de drept, scrie Euractiv. 

Economie 2024-01-17 15:08:02

Ungaria construieşte noi conexiuni energetice cu România şi Serbia, deoarece şi perioada care a trecut a demonstrat că nivelul de securitate al ţărilor implicate creşte cu fiecare nouă conexiune, a anunţat ministrul ungar de Externe şi al Comerţului Exterior, Peter Szijjarto, vineri, la Atena, relatează MTI, citată de News.ro.

Economie 2024-01-21 00:29:33

O fetiţă în vârstă de 11 ani a fost lovită, luni, pe o trecere de pietoni din municipiul Vaslui de o maşină de poliţie.

Economie 2022-09-12 17:28:07

Rata şomajului în luna iunie 2022 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, la 5,3%, faţă de cea înregistrată în luna precedentă, iar rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât la femei. Rata șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) se menține în continuare la nivel ridicat, respectiv respectiv 22,7%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Economie 2022-08-01 10:19:11