• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-10 14:10:50
  • Sursa:
Mesajul Ucrainei pentru Trump si Putin: „Nimeni nu ne va dicta fortele armate”. Linia rosie din negocierile de pace Imagine

Ucraina a transmis Statelor Unite că acceptarea unor limite privind dimensiunea forțelor sale armate sau privind gradul general de pregătire militară ar reprezenta o linie roșie, a declarat un înalt oficial ucrainean, în contextul în care Donald Trump încearcă să negocieze o încheiere a războiului cu Rusia, informează Reuters.

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat că își dorește limitarea dimensiunii armatei ucrainene. De asemenea, el a cerut ca Ucraina să renunțe la aspirațiile de a adera la NATO și ca Moscova să dețină controlul asupra celor patru regiuni ucrainene pe care le revendică.

„Aceasta este o poziție de principiu a Ucrainei: nimeni, și cu siguranță nu țara agresoare Rusia, nu va dicta Ucrainei ce fel de forțe armate trebuie să aibă”, a declarat pentru Reuters Pavlo Palisa, un oficial de rang înalt din administrația președintelui Volodimir Zelenski. Acesta este adjunctul șefului cancelariei prezidențiale și a făcut parte din delegația ucraineană care s-a întâlnit luna trecută cu oficiali americani în Arabia Saudită.

El a spus că o armată ucraineană bine pregătită ar fi cea mai bună garanție de securitate pentru Kiev în cazul unui eventual nou atac rusesc, dacă și când se va ajunge la un acord de încetare a focului sau la o pace. „Pot doar să-mi imaginez ce urmărește Federația Rusă, poate vor să-și ușureze misiunea în viitor. Sarcina noastră este să învățăm bine lecțiile trecutului”, a adăugat Palisa.

În cadrul primei întâlniri cu oficialii americani în Arabia Saudită, Ucraina a acceptat un armistițiu necondiționat de 30 de zile, propus de SUA, după care Washingtonul a reluat ajutorul militar și schimbul de informații cu Kievul, în urma unei scurte întreruperi.

Însă Rusia a declarat că mai sunt necesare clarificări înainte de a accepta un armistițiu. Ulterior, cele două părți au convenit separat să nu atace infrastructura energetică a celeilalte, dar ulterior s-au acuzat reciproc de încălcarea înțelegerii. Kievul spune că ar putea avea o nouă rundă de discuții cu oficialii americani săptămâna viitoare.

Oficialii ucraineni au transmis Statelor Unite dovezi privind atacurile ruse asupra infrastructurii energetice. Palisa a spus că Ucraina respectă acordul.

Administrația Trump face presiuni pentru o încheiere rapidă a războiului declanșat de Rusia în februarie 2022, dar un acord de pace durabil pare încă departe. Luptele continuă, iar șeful armatei ucrainene a spus că un nou val ofensiv rus este deja în desfășurare în nord-estul țării. Rusia controlează în prezent aproximativ o cincime din teritoriul ucrainean.

Pe lângă problema legată de forțele sale armate, Ucraina a declarat că nu va recunoaște niciodată suveranitatea rusă asupra teritoriilor ucrainene, deși a admis public că nu va putea recupera toate regiunile ocupate prin forță.

Pe lângă menținerea unei armate puternice, Palisa a subliniat importanța unor garanții de securitate din partea partenerilor americani și europeni ai Ucrainei, care ar putea descuraja viitoare atacuri rusești. Statele Unite nu s-au angajat încă să ofere garanții de securitate, deși unele puteri europene au discutat ideea unei „coaliții a celor dispuși” care ar putea trimite trupe pentru a sprijini descurajarea.

Palisa a spus că se așteaptă ca Rusia să-și intensifice atacurile la sfârșitul acestei luni și în luna mai. Oficialul a menționat că Rusia s-ar putea concentra pe orașul Pokrovsk, din estul Ucrainei, dar ar putea viza și fronturile din zona Kupiansk și Lîman, precum și din sud-estul regiunilor Zaporojie și Novopavlivka. „Prioritatea absolută, în opinia mea, va fi direcția Pokrovsk”, a spus el.

Forțele ruse încearcă să încercuiască acest oraș strategic pentru a avansa spre preluarea completă a regiunii Donețk. Între timp, Ucraina se confruntă cu incertitudini privind viitorul ajutorului militar din partea SUA. Lipsa unui nou sprijin ar putea afecta, în timp, aprovizionarea cu rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, precum și pentru sistemele HIMARS și ATACMS.

Palisa a spus, la începutul acestei luni, că Ucraina nu a discutat încă despre ajutoare suplimentare cu SUA, dar că subiectul ar putea fi adus în discuție pe măsură ce negocierile pentru armistițiu continuă. El a adăugat că Ucraina investește în dezvoltarea propriilor sisteme de apărare antiaeriană, menționând că mai multe țări au acceptat să transfere licențe și documentație tehnică pentru producția unor echipamente în țară: „Procesul avansează și este destul de dinamic.”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, îl avertizează pe Donald Trump să nu încerce să oprească invazia rusă în Ucraina, dacă va câștiga alegerile prezidențiale din 5 noiembrie. În caz contrar, amenință Medvedev, republicanul „ar putea deveni noul John Kennedy”, cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite, care a fost asasinat în 1963, relatează Ukrainskaia Pravda. 

Economie 2024-11-04 10:41:41

O serie de fotografii și documente ale reginei Elisabeta a II-a din perioada în care lucra ca mecanic, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost scoase la licitație.

Economie 2022-11-06 15:15:02

Un adolescent în vârstă de 15 ani a murit după ce s-ar fi urcat la volanul unui autoturism şi ar fi pierdut controlul volanului, ulterior izbindu-se de un stâlp aflat pe marginea drumului.

Economie 2023-12-01 09:53:50

Radu Oprea, ministrul Economiei, a declarat, la Interviurile Digi24.ro, că nu înțelege care este rostul cotei de TVA de 5% la ambarcațiunile de lux, propusă de Coaliție, adăugând că „pe majoritatea românilor, care sunt plătiți cu salariul minim pe economie, nu-i încălzește”. El a mai precizat că este momentul să renunțăm la acest TVA preferențial pentru iahturile de lux.

Economie 2023-07-20 19:08:52

Corpul lui Aleksei Navalnîi va fi ținut în continuare de autoritățile ruse pentru încă două săptămâni, a declarat luni purtătorul de cuvânt al celui care a fost principalul opozant al regimului Putin. „Anchetatorii le-au spus avocaților și mamei lui Aleksei că nu le vor da cadavrul”, susține Kira Yarmysh, potrivit Sky News. 

Economie 2024-02-19 18:37:40

Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, acuză primăria din Timişoara că nu a organizat cum trebuie recensământul, motiv pentru care oraşul are acum cu 68.000 mai puţine persoane faţă de precedentul recensământ din 2011, un lucru care va duce şi la scăderea bugetului, informează Agerpres.

Economie 2023-01-31 12:19:02

După ce neajunsurile l-au alungat din țară, un român din Tecuci a ajuns în Anglia cu un singur gând: să-și gasească un loc de muncă cât mai repede. Acum lucrează la o spălătorie, iar printre mașinile care ajung la el se numără și cele ale Regelui Charles. 

Economie 2024-04-12 10:21:40

Neretva își croiește drum prin pădurea impenetrabilă din Bosnia și Herțegovina. Râul este unul dintre cele mai reci din lume și susține ecosisteme unice și nenumărate specii rare, dar toate acestea ar putea să se schimbe în curând, scrie CNN.

Economie 2023-08-14 08:00:52