• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-22 09:52:01
  • Sursa:
Mesajul transmis de Dalai Lama dupa moartea papei Francisc: „Cel mai bun omagiu este sa fim iubitori” Imagine

Dalai Lama a transmis un mesaj de condoleanţe în urma decesului papei Francisc, care a încetat din viaţă luni, la Vatican, la vârsta de 88 de ani, subliniind că pontiful a acţionat „dezvăluind constant, prin propriile acţiuni, cum se trăieşte o viaţă simplă, dar plină de sens”, transmite marţi agenţia EFE.

"Cel mai bun omagiu pe care i-l putem aduce este să fim oameni iubitori, servindu-i pe ceilalţi oriunde şi în orice fel putem", a adăugat într-un comunicat liderul spiritual, care trăieşte în exil în India.

Liderul religios al budismului tibetan a oferit rugăciuni şi condoleanţe "fraţilor săi spirituali, surorilor şi adepţilor" papei Francisc din întreaga lume.

"Sanctitatea Sa, Papa Francisc, s-a dedicat slujirii celorlalţi", a spus Dalai Lama, citat de Agerpres.

Tenzin Gyatso, în vârstă de 89 de ani, Dalai Lama din 1940, locuieşte în oraşul Dharamshala din nordul Indiei, unde se află şi guvernul tibetan în exil.

Liderul religios, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1989, a fugit în India împreună cu mii de compatrioţi ai săi, la începutul anului 1959, în urma represiunii dure a Chinei în urma revoltei populare eşuate din Lhasa, capitala Tibetului.

Dalai Lama s-a născut la 6 iulie 1935 în Taktser, în estul Tibetului, unde la vârsta de doi ani a devenit liderul spiritual al poporului său, când a fost recunoscut drept "reîncarnarea" predecesorului său.

Următorul Dalai Lama este necunoscut deoarece, conform tradiţiei budiste, urmează să fie aflat în Tibet după "reîncarnarea" predecesorului său.

Beijingul a declarat în decembrie 2024 că succesorul lui Dalai Lama "trebuie să fie căutat în China şi să primească aprobarea guvernului central".

Cu toate acestea, Gyatso a explicat recent, în cea mai recentă carte a sa, publicată în luna martie a acestui an, că succesorul său s-ar putea "reîncarna" în afara Chinei.

Papa Francisc a anulat o întrevedere planificată cu Dalai Lama, la Roma, în 2014, invocând faptul că întâlnirea ar putea "crea probleme între China şi Vatican".

Papa Ioan Paul al II-lea l-a primit pe Tenzin Gyatso în 2003, într-o audienţă privată care a avut loc într-un mod foarte discret la acea vreme pentru a nu stârni suspiciunile Beijingului.

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani şi cu o sănătate şubredă în ultimele luni, a încetat din viaţă luni, la ora locală 7:35 (05:35 GMT), la reşedinţa Santa Marta de la Vatican. Cauza confirmată a decesului a fost un accident vascular cerebral.

Un incendiu a izbucnit duminică într-un cămin al Politehnicii București, potrivit Edupedu.ro. Mai mulți studenți care se aflau în clădire s-au autoevacuat. Potrivit primelor informații, camera în care a avut loc incendiul nu era locuită de studenți. Nicio persoană nu a fost rănită.

Economie 2024-09-22 15:00:49

Ilie Bolojan a folosit o anecdotă, joi seară, la Digi 24, pentru a explica situația economică din prezent a României după ce și premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat îngrijorarea, într-o discuție avută marți cu Elena Lasconi, că România începe să piardă bani și „asta înseamnă că nu vom mai avea bani să plătim pensii și salarii”.

Economie 2024-12-05 23:00:42

Festivităţile impresionante pentru nunta prinţului Abdul Mateen din Brunei şi a soţiei sale au culminat, duminică, cu o ceremonie strălucitoare la care au participat lideri şi invitaţi cu sânge albastru din întreaga lume, relatează presa internaţională, potrivit News.ro. 

Economie 2024-01-14 11:11:05

Pentagonul suspendă asistența medicală pentru confirmarea identității de gen a soldaților transsexuali, în contextul implementării planului președintelui Donald Trump de a-i exclude din armata SUA, potrivit unui memorandum consultat luni de Reuters.

Economie 2025-05-12 23:46:37

Tragedie într-un sat din Botoșani. Un băiat de 4 ani a murit înecat într-o groapă săpată pentru adăparea animalelor. Copilul, care se afla în grija bunicilor, ieșise din curtea casei. După mai bine de o oră a fost găsit fără viață, la doar câteva sute de metri de locuința bunicilor, scrie Monitorul de Botoșani.

Economie 2024-02-29 11:26:13

La finalul anului 2023, România va avea în folosință peste 1.060 de kilometri de autostradă, drum expres și șosele de centură. Potrivit contractelor în derulare, în anii următori rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și șosele de centură ar urma să crească cu cel puțin 600 de kilometri. 

Economie 2023-12-22 08:00:05

Un medic britanic a fost forțat să se întoarcă în Gaza după ce i s-a refuzat ieșirea în Egipt. Ahmed Sabra a stat două zile la punctul de frontieră Rafah, împreună cu familia lui, iar apoi a aflat că nu era pe lista aprobată cu cetățeni străini care pot pleca din Fâșia Gaza. Așadar, s-a trezit în situația dramatică în care a fost separat de soția sa și de cei trei copii care au putut pleca, scrie BBC.

Economie 2023-11-10 11:33:49

Câinii sunt cei mai buni prieteni ai omului în zilele noastre, dar oamenii au avut, în trecut, un animal de companie neașteptat, potrivit unui nou studiu, transmite Sky News.

Economie 2024-04-14 21:53:47