• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-04 13:23:38
  • Sursa:
Mesajul lui Klaus Iohannnis de Paste: Invierea Domnului reaminteste tuturor chemarea crestina la iubirea aproapelui Imagine

Președintele Klaus Iohannis spune, în mesajul adresat românilor de Paștele ordodox, că Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere.

„Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranță în puterea tămăduitoare a credinței și a rugăciunii”, arată Iohannis în mesajul său.

„În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă și către semenii aflați în suferință, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos. Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere. Acestea sunt valorile noastre cardinale, așezate de generații pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creștină”, mai spune șeful statului.

„Vă urez tuturor, dragi credincioși ortodocși, greco-catolici, armeni şi neoprotestanți, să primiți în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală”, încheie Iohannis.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Mircea Fechet a declarat, joi, referitor la proiectul de lege de la Senat avizat pozitiv care prevede posibilitatea ca aproximativ 500 de urşi să fie împuşcaţi anual, precum şi posibilitatea ca unii dintre aceştia să fie vânaţi în schimbul unei taxe, că „aşa cum arată el astăzi, nu-l putem susţine”. El a mai spus că, deşi a trimis spre publicare în Monitorul Oficial un ordin privind cotele de prevenţie şi de intervenţie, care face referire la 220 de astfel de exemplare, nu la 500, numărul de exemplare împuşcat este unul foarte redus, fiind vorba doar de 14 exemplare care au făcut obiectul ordinului respectiv. „Cu un singur lucru aş putea să spun că nu voi fi de acord. Acest lucru se referă la vânătoarea de trofee”, a mai precizat ministrul Fechet. 

Economie 2023-11-02 15:24:34

La cinci ani de la Brexit, Marea Britanie și Uniunea Europeană îl sfidează pe Donald Trump și se pregătesc să semneze un acord comercial de liber schimb și să prezinte un front european unit în Ucraina, în contextul în care liderul de la Casa Albă nu va renunţa la tarifele vamale, scrie The Guardian.

Economie 2025-04-29 11:56:07

Guvernul nipon a adoptat vineri o nouă strategie în domeniul apărării care include pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial posibilitatea de a lovi ținte inamice în situații de ameninţare la adresa securităţii naţionale, precum şi o creştere-record a cheltuielilor militare, informeză Agerpres.

Economie 2022-12-16 12:15:12

Partidului Liberal Democrat din Rusia, partid de extremă dreapta, cere ca Vladimir Putin să fie numit „conducătorul” Rusiei mai degrabă decât „președintele” rus, scrie RIA Novosti, potrivit Newsweek.

Economie 2022-07-11 15:53:06

Cei 40 de pompieri români au plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor trimise acum două săptămâni și au sprijinit temporar autorităţile elene prin activităţi de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu în estul Atenei, transmite Agerpres.

Economie 2023-07-14 16:34:20

În cadrul unei emisiuni cu teme religioase difuzate de un post tv din Rusia, un preot a sugerat că cei care luptă în Ucraina, evident, de partea Rusiei, nu pot fi uciși. Preotul a spus că pe front se întâmplă tot felul de minuni și că el deține nenumărate dovezi. A povestit că a văzut cu ochii lui un video cu un soldat chinez care lupta „în operațiune militară specială” sfârtecat de un glonț, dar care a înviat, după care s-a botezat și s-a alăturat bisericii ortodoxe ruse.

Economie 2024-05-29 14:27:28

Fostul antrenor al echipei naţionale de gimnastică a Braziliei, Fernando de Carvalho Lopes, a fost condamnat la 109 ani şi opt luni de închisoare pentru violarea a patru sportivi, inclusiv a cel puţin unui minor, anunţă presa locală, citată de AFP.

Economie 2022-10-05 13:48:09

Preşedintele chinez Xi Jinping a devenit un pic mai realist ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat directorul CIA, William Burns, care a adăugat însă că ar fi o greşeală să subestimăm angajamentul Beijingului şi Moscovei faţă de parteneriatul lor comun, informează Reuters.

Economie 2023-02-03 09:27:56