În încheiere, managerul Stelei a citit mesajul pe care Gigi Becali a vrut să îl transmită, din închisoare.
Citeşte şi Regulamentele UEFA ar lăsa Steaua în afara Europei
„Am ieșit definitiv și irevocabil din viața publică, așa că vă rog din inimă, pentru cât v-am stat la dispoziție, să-mi acordați un minim respect, pe care cred că îl merit. Lăsați-mi familia în pace, nu o mai pândiți! Nu mă mai hăituiți pe mine, pentru că nu voi mai da nicio declarație. Îi rog din suflet pe realizatorii de emisiuni, pe analiștii politici, pe analiștii sociali, pe politicieni, pe persoanele publice să nu mai comenteze despre mine, dacă se poate. Am o pedeapsă de executat, pe care vreau să o execut conform codurilor de procedură. Probabil, cândva, voi da o explicație, dar o singură dată, pentru toată lumea. Sper și vreau să ajung la concluzia că atât timp cât am stat cu voi am stat cu niște OAMENI care înțeleg cuvântul, nu cu altfel de ființe”, a scris Gigi Becali, mesaj citit de Mihai Stoica din scaunul din care, patronul Stelei obișnuia să susțină declarații, la Palat.
