„Este una dintre acele situaţii în care pierzi, dar tot câştigi. Sunt recunoscător pentru seara trecută. Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată”, a scris Tyson pe platforma X.
„Aproape am murit în iunie. Am avut opt transfuzii de sânge. Mi-am pierdut jumătate din sânge şi am slăbit 11 de kilograme în spital şi a trebuit să lupt pentru a-mi recăpăta sănătatea şi pentru a lupta, aşa că am câştigat. Faptul că fiii mei m-au văzut ţinând piept şi terminând opt runde cu un luptător talentat care are jumătate din vârsta mea, într-o arenă plină, este o experienţă la care niciun om nu are dreptul să spere. Vă mulţumesc”, a scris el.
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe Mike Tyson, câştigând o luptă între generaţii la categoria grea, în fața a 70.000 de spectatori.
Foștii campioni mondiali Tony Bellew, Terence Crawford și Nicola Adams au criticat însă meciul.
„Toți suntem de vină pentru acest om [Jake Paul]! Cu toții vorbim și ne uităm. Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta. Nu deveni fanul lui până nu se luptă cu cineva care este în formă, sănătos și nu cu un bunic”, a scris Bellew pe X.
