• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-17 10:26:38
  • Sursa:
Mesajul categoric al Parisului dupa ce Trump a cerut revenirea Rusiei in G7: De neimaginat Imagine

Parisul resping drept „de neimaginat” o revenire în prezent a Rusiei în cadrul G7, care să redevină G8, aşa cum vrea noul preşedinte american Donald Trump

„În prezent este de neimaginat. G7 este un grup al celor mai avansate mari democraţii. Vrea Rusia să apară ca o democraţie avansată? Nu”, deci „în prezent acest lucru nu este acceptabil”, a declarat duminică la postul LCI ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Noul preşedinte american Donald Trump a pledat joi, după o convorbire la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, în favoarea unei reveniri a Rusiei în cadrul G7, care să redevină G8.

Trump a catalogat excluderea Rusiei din G8 în 2014, după ce a anexat Crimeea, drept o „greşeală”.

„Mi-ar plăcea mult să se întoarcă”, a declarat el despre omologul său rus şi despre acest format diplomatic din care Rusia a fost dată afară.

Şeful diplomaţiei nu a exclus o revenirea Rusiei, în cazul în care se ajunge la o ”pace dreptă şi durabilă” în Războul din Ucraina.

„În viitor, de ce nu?”, a declarat el.

„Responsabilitatea acestui (război împotriva Ucrainei) apasă pe umerii lui Putin. Nu poporul rus s-a lansat în acest război. Iar atunci când vom crea condiţiile unei păci drepte şi durabile, vom relua legăturile cu poporul rus, alte relaţii diplomatice vor fi posibile”, a declarat Jean-Noël Barrot.

Sugestia lui Emmanuel Macron că NATO ar putea trimite trupe în Ucraina a fost întâmpinată cu critici și dezaprobare, scrie Politico. Remarcile președintelui francez erau menite să trimită Kremlinului un avertisment dur, dar mesajul a eșuat în mod spectaculos, având în final exact efectul opus. Iată ce ar fi trebuit de fapt să spună Macron pentru a-i da Kievului o șansă în plus în lupta contra lui Putin.

Economie 2024-03-03 08:00:18

„Trecutul colonial” şi „rasismul instituţional” din Franţa se află la originea violenţelor urbane din această ţară, a declarat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-07-04 12:39:39

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le transmite fermierilor care protestează în marile orașe ale țării că în 2024, „sunt bani pentru a scoate toate firmele din dificultate”. Într-o intervenție în emisiunea Briefing, de la Digi 24, ministrul a afirmat că de luni va relua discuțiile cu manifestanții pentru a vedea dacă au și alte revendicări.

Economie 2024-01-14 21:56:02

Două plaje populare din Sydney au fost închise sâmbătă, după ce înotătorii au văzut câţiva rechini care atacau un delfin, scrie CNN. Totodată, mai multe evenimente de surfing şi Ironman şi Ironwoman au fost anulate.

Economie 2023-01-22 09:59:04

Evaluarea Națională 2022 a continuat joi, 16 iunie, cu proba scrisă la Matematică, după ce marți, 15 iunie, elevii care au absolvit clasa a VIII-a au avut examenul la Limba română. Elevii au primit varianta numărul 2 cu subiecte la Matematică, potrivit edupedu.ro. Proba a început la ora 9:00, iar accesul în sală s-a făcut până la ora 8:30.

Economie 2022-06-16 11:30:59

Aproximativ 150 de soldați dintr-o regiune siberiană refuză să se mai întoarcă la război, în Ucraina. Bărbații s-au întors acasă, în Republica Buriația, în weekend, după un apel video făcut de soțiile lor luna trecută, spune Alexandra Garmazhapova, care conduce Fundația anti-război Buriația Liberă, potrivit The Moscow Times.

Economie 2022-07-12 14:27:41

Mai multe trenuri CFR au ajuns la destinație cu întârzieri mari din cauza restricțiilor de circulația și a unor probleme tehnice. La Predeal, mai mulți călători au început să împingă trenul, în glumă, după ce locomotiva s-a defectat.

Economie 2023-12-14 14:08:15

Traficantul de droguri, Sebastian Marset, care este ținta unei vânători internaționale fiind urmărit de poliție în mai multe țări din America de Sud, inclusiv de Interpol și de DEA, a trimis presei un videoclip în care mulțumește poliției boliviene că l-ar fi avertizat cu privire la o tentativă de arestare și așa a reușit să scape, conform BBC.

Economie 2023-08-03 16:18:19