• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-31 15:00:10
  • Sursa:
Mesajele liderilor lumii la moartea fostului papa Benedict al XVI-lea. "Un gigant al Credintei si al Ratiunii" Imagine

Mai mulţi lideri europeni i-au adus un omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, care a murit, sâmbătă, la vârsta de 95 de ani, relatează agenţiile internaţionale de presă. Președintele Franței, șefa guvernului italian, premierul britanic și mulți alții s-au declarat întristați de moartea fostului papă Benedict al XVI-lea. "A fost un gigant al Credinţei şi al Raţiunii" a scris printre altele, premierul italian Giorgia Meloni.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat eforturile papei emerit pentru o "lume mai fraternă".

"Gândurile mele se îndreaptă către catolicii din Franţa şi din lume, îndoliaţi de plecarea Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea, care a lucrat cu suflet şi inteligenţă pentru o lume mai fraternă", a scris pe Twiter şeful statului francez.

Fostul papă Benedict al XVI-lea a fost "un gigant al Credinţei şi al Raţiunii", precum şi "o mare personalitate a Istoriei pe care Istoria nu o va uita niciodată", a reacţionat, într-un comunicat, şi premierul italian Giorgia Meloni.

"Îi transmit Sfântului Părinte Francis faptul că eu şi guvernul meu împărtăşim durerea sa şi a întregii comunităţi ecleziale", a adăugat şefa guvernului de la Roma.

De asemenea, premierul britanic Rishi Sunak s-a declarat "întristat" de decesul papei emerit şi a salutat memoria unui "mare teolog".

"Sunt întristat să aflu de moartea papei emerit Benedict al XVI-lea. A fost un mare teolog a cărui vizită în Regatul Unit în 2010 a reprezentat un moment istoric pentru catolicii şi non-catolicii din ţara noastră", a scris liderul britanic pe Twitter.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a transmis că, prin decesul lui Benedict al XVI-lea, lumea pierde o "personalitate marcantă" a Bisericii Catolice.

"Ca papă 'german', Benedict al XVI-lea a fost un lider special al bisericii pentru mulţi, nu doar în această ţară", a scris el pe Twitter.

"Lumea pierde o figură formativă a Bisericii Catolice, o personalitate marcantă şi un teolog înţelept. Gândurile mele sunt alături de papa Francisc", a adăugat Scholz.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a salutat de asemenea memoria fostului papă, despre care a spus că a fost un "colaborator apropiat al Sfântului Ioan Paul al II-lea".

"Lumea a pierdut unul dintre cei mai mari teologi ai secolelor XX şi XXI, un colaborator apropiat al Sfântului Ioan Paul al II-lea", precedesorul său polonez la Vatican, şi-a exprimat regretul Duda, a cărui ţară este extrem de ataşată în mod tradiţional de credinţa catolică.

Și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat regretul printr-un mesaj postat pe Twitter.

"El a transmis un semnal foarte puternic prin demisia sa. S-a considerat în primul rând un servitor al lui Dumnezeu şi al Bisericii Sale", a scris ea pe Twitter.

Rusia a lansat peste noapte o serie de atacuri cu drone şi rachete care au vizat Kievul şi alte oraşe ucrainene, inclusiv Cernăuți, declanşând un incendiu la o instalaţie industrială din regiunea Ternopil din vestul Ucrainei, au anunţat miercuri oficialii ucraineni, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Economie 2024-10-16 13:09:18

DIICOT a anunţat că a deschis un dosar penal, după o sesizare depusă de Centrul de Resurse Juridice (CRJ), în legătură cu situaţia de la centrele de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi din Târgu Mureş, precizând că se efectuează cercetări cu privire la faptele de trafic de minori, abuz în serviciu, rele tratamente aplicate minorilor şi constituirea unui grup infracţional organizat, transmite Agerpres.

Economie 2025-01-14 19:34:06

Un bărbat în vârstă de 84 de ani din municipiul Bârlad a fost găsit decedat, duminică seara, de pompierii chemaţi să deblocheze uşa casei în care acesta locuia împreună cu fiica sa, cunoscută cu boli psihice.

Economie 2022-08-29 09:27:25

SUA "nu au niciun indiciu" cu privire la o ameninţare militară directă din partea Rusiei la adresa României sau a Republicii Moldova în acest moment, a declarat vineri purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentul de Stat, Vedant Patel, referindu-se la acuzațiile Ucrainei potrivit cărora mai multe rachete rusești au trecut prin spațiul aerian al României, informează Agerpres.

Economie 2023-02-10 20:26:31

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a prezentat miercuri "planul de victorie" într-un discurs rostit în Parlamentul de la Kiev şi a exclus posibilitatea cedării de teritorii Rusiei pentru a pune capăt războiului declanşat de Moscova în februarie 2022, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2024-10-16 14:15:17

Un tânăr din Arad care s-a urcat la volan după ce a consumat droguri şi alcool a pierdut controlul asupra maşinii şi a lovit patru autoturisme parcate pe un bulevard din centrul oraşului.

Economie 2023-08-28 17:28:47

Israelul a emis noi ordine de evacuare pentru Deir Al-Balah, în centrul Fâşiei Gaza, avertizând că forţele sale intenţionează să acţioneze împotriva grupului militant Hamas şi a altora care operează în zonă, relatează Reuters preluată de News.ro.

Economie 2024-08-26 15:56:44

Cercetătorii se pregătesc să facă una dintre cele mai neobișnuite călătorii din lumea științei. Ei plănuiesc să transporte un container de antimaterie prin Europa. Fiind extrem de costisitoare și dificil de manevrat, această substanță ar putea fi cheia cunoașterii universului, iar experții de la centrul de cercetare Cern de lângă Geneva știu cum să o transporte, scrie The Guardian.

Economie 2024-12-16 19:23:12