• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-08 21:54:50
  • Sursa:
Mesaje de felicitare dupa alegerea papei Leon al XIV-lea, transmise de Ilie Bolojan si de Guvern Imagine

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis felicitări papei Leon al XIV-lea după alegerea sa, adăugând că îi doreşte „să îi ghideze pe cei credincioşi din toată lumea cu înţelepciune şi inspiraţie”. „Ne reafirmăm angajamentul faţă de dialogul interconfesional şi pentru a sprijini continuitatea valorilor creştine şi stabilitatea credinţei”, a arătat, la rândul său, Guvernul.

„Cele mai calde felicitări Sanctităţii Sale Papa Leon al XIV-lea după alegerea în Scaunul Sfântului Petru. Fie ca el să aibă o domnie lungă şi să îi ghideze pe cei credincioşi din toată lumea cu înţelepciune şi inspiraţie, aducând speranţă şi alinare celor mulţi afectaţi de războaie şi de nedreptate”, a transmis Ilie Bolojan.

Citiți și:

VIDEO. Cine este Robert Prevost, cardinalul american care a fost ales noul papă. Ce spunea papa Francisc despre el

VIDEO. Primul mesaj transmis de Papa Leon al XIV-lea de la balconul Bazilicii Sf. Petru

Un mesaj similar a fost publicat de Guvern.

„Guvernul României îl felicită respectuos pe Sanctitatea Sa, Papa Leon al XIV-lea. Ne reafirmăm angajamentul faţă de dialogul interconfesional şi pentru a sprijini continuitatea valorilor creştine şi stabilitatea credinţei”, a transmis Executivul.