Această caracteristică este dezactivată dacă clientul nu îşi reînnoieşte abonamentul.
"Reglajul fin al motorului electric majorează cu 20% până la 24% puterea maximă a automobilului Mercedes-EQ. Este îmbunătăţit de asemenea cuplul, ceea ce permite vehiculului să accelereze semnificativ mai rapid şi mai puternic", se precizează pe pagina principală a abonamentului, denumit "Acceleration Increase", şi care este disponibil pe magazinul online al constructorului german.
O iniţiativă similară lansată la începutul anului de rivalul german BMW a generat critici, după ce acest producător a încercat să vândă un abonament de 18 dolari pe lună, care permitea proprietarilor de automobile să pornească sistemul de încălzire a scaunelor.
Constructorii de automobile mizează pe serviciile la cerere pentru a-şi extinde şi majora veniturile, inclusiv prin oferte precum servicii de conducere autonomă.
Mercedes a precizat că abonamentul său este valabil pentru modelele EQS sedan şi EQS SUV precum şi pentru unele modele EQE sedan şi EQE SUV.
