• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-28 12:38:10
  • Sursa:
Medvedev ameninta Republica Moldova: „Nici nu exista o astfel de tara” Imagine

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, face comentarii sarcastice la adresa Chişinăului, după ce premierul Dorin Recean a anunţat că mai mulţi oficiali ruşi, inclusiv Vladimir Putin, sunt persoane indezirabile în Republica Moldova, şi spune că Republica Moldova nici măcar nu mai există ca ţară, pentru că „a fost vândută” României. Acesta amenință Chișinăul și spune că „poate, cumva, mai târziu” rușii vor intenționa să meargă acolo.

Dmitri Medvedev a comentat o declaraţie a premierului moldovean Dorin Recean, care joi seara a anunţat la TV8 că a fost întocmită o „listă neagră” cu oficiali din Federaţia Rusă declaraţi indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova. Pe listă se regăseşte inclusiv preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, precum şi omul de afaceri cu legături strânse în mediul politic din Rusia şi Republica Moldova, Igor Ceaika, relatează NewsMaker.

În replică, Dmitri Medvedev a declarat că oficialii ruşi nu intenţionează „deocamdată” să vină în Republica Moldova şi a spus că Moldova nu mai există ca ţară, pentru că a fost „vândută” României de guvernarea prooccidentală, ocazie cu care a cerut oficialilor moldoveni să respecte „suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene”, numele cu care este desemnată Transnistria.

„Fiinţa misterioasă pe nume Recean a anunţat că nici preşedintele Rusiei, nici feţele oficiale ruse nu vor putea intra în ţara lor – Moldova. În primul rând, nimeni nici nu intenţiona să plece acolo. Poate, cumva, mai târziu… În al doilea rând, nici nu există o astfel de ţară. Şefii locali au vândut-o României, devenind trădători ai propriei patrii”, a scris Medvedev.

„Şi nu are niciun sens să discuţi cu ei. Să se lămurească poporul cu ei. Şi să decidă, în sfârşit, cine sunt – moldoveni sau români”, a adăugat Medvedev, citat de NewsMaker.

În finalul mesajului, într-un post scriptum, Medvedev spune: „Evident, cu menţiunea că toţi „recenii” şi „alde sandu” trebuie să respecte suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene”.

Declaraţiile lui Medvedev vin pe fondul unor relaţii tensionate între Chişinău şi Rusia şi în condiţiile în care duminică au loc în regiunea semiautonomă Găgăuzia, majoritar prorusă, alegeri pentru desemnarea liderului regional (başcanul). Acest context electoral a determinat autorităţile din Republica Moldova să interzică la 17 aprilie intrarea pe teritoriul ţării a liderului republicii ruse Tatarstan, un incident diplomatic ce s-a soldat ulterior cu gesturi în oglindă la Chişinău şi Moscova: ambasadorii au fost chemaţi la sediile ministerelor de externe respective şi au fost anunţaţi de expulzarea cîte unui membru al personalului lor diplomatic.

Ministrul de interne german Nancy Faeser susţine reducerea pedepselor penale pentru infracţiunile sexuale prevăzute de legislaţia germană, transmite vineri dpa.

Economie 2023-04-07 18:02:20

Rusia a amenințat, joi, că va lua măsuri dure împotriva Japoniei dacă țara va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokio și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Economie 2025-04-10 23:24:19

Sylvester Stallone a anunțat că el și soția sa, Jennifer Flavin, divorțează „pe cale amiabilă”, după 25 de ani de căsnicie.

Economie 2022-08-24 23:19:59

La 110 ani, unul dintre cei mai în vârstă oameni din lume spune că nu are deloc dureri de spate sau de cap și încă își conduce mașina zilnic.

Economie 2024-04-28 19:50:24

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, contestaţiile formulate împotriva înregistrării candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din luna mai.

Economie 2025-03-13 10:51:32

Fostul premier al Pakistanului Imran Khan, în prezent lider al opoziţiei, s-a baricadat duminică în locuinţă, înconjurat de sute de susţinători care blochează accesul polițiștilor veniți să-l aresteze. El este acuzat într-un caz legat de cadouri primite în timpul guvernării sale.

Economie 2023-03-05 14:51:30

Ungaria nu va aproba plata următoarei tranșe de 500 de milioane de euro din Instrumentul european pentru pace (IEP), destinată finanțării de noi transporturi de arme către Ucraina. Budapesta susține că se va opune finanțării, atâta vreme cât Ucraina nu va elimina compania OTP de pe lista neagră a sponsorilor războiului, transmite hirado.hu.Potrivit ministrului de Externe maghiar, OTP nu a încălcat sub nicio formă dreptul internaţional.

Economie 2023-06-27 13:54:36

Radioterapia are ca scop administrarea unei doze de radiație unei tumori. Aproximativ jumătate din pacienții care suferă de cancer efectuează radioterapie în cursul evoluției bolii, fie ca singură metodă de tratament, fie alături de alte mijloace terapeutice. Cum se realizează o cură de radioterapie ne spune dr. Alin Ţârlea, medic primar Radioterapie.

Economie 2022-05-24 13:24:04