• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-23 11:01:27
  • Sursa:
Medvedev ameninta cu razboiul nuclear daca Putin e arestat pe teritoriu strain: „Toate armele rusesti vor zbura in directia lor” Imagine

Dmitri Medvedev spune că o arestare a lui Vladimir Putin în străinătate în baza mandatului emis de Curtea Penală Internațională ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei. Medvedev a amenințat inclusiv cu un răspuns nuclear în cazul care sângerosul dictator de la Moscova va ajunge în fața tribunalului.

„Este o situaţie care nu se va întâmpla niciodată, dar haideţi să ne imaginăm pentru o clipă că aşa ceva se poate întâmpla”, a declarat Medvedev într-un interviu acordat presei din Rusia, între care agenţia de stat TASS şi reţeaua VKontakte, echivalentul din Rusia al Facebook, conform Agerpres.

„Să zicem că şeful în exerciţiu al unui stat dotat cu arme nucleare călătoreşte, bunăoară, în Germania şi este arestat. Ce este asta? Este o declaraţie de război împotriva Federaţiei Ruse!”, a exclamat Medvedev. În acest caz, „toate echipamentele de război ruseşti vor zbura în direcţia Bundestagului, Cancelariei şi a altor instituţii germane”, a amenințat el.

Ministrul justiţiei german, liberalul Marco Buschmann, a salutat, săptămâna trecută, decizia CPI de a emite un mandat de arestare pe numele lui Putin ca responsabil pentru deportarea copiilor ucraineni. Buschmann a mai declarat că Germania va trebui să se conformeze acestui ordin dacă Putin va pune piciorul pe teritoriul german.

Citiți și: Lumea lui Putin tocmai ce a devenit mult mai mică după mandatul de arestare CPI

Comentând această afirmaţie, Medvedev a spus: „Înţelege el că acesta este un casus belli, că aceasta este o declaraţie de război?”

Pe lângă mandatul de arestare împotriva lui Putin, camera preliminară a CPI a emis un al doilea mandat de arestare pe numele responsabilei pentru drepturile copilului din Rusia, Maria Lvova-Belova, sub aceeaşi acuzaţie. În general, Dmitri Medvedev consideră că decizia CPI „creează un potenţial negativ enorm” pe fondul relaţiilor deja proaste ale Rusiei cu Occidentul.

„Avem deja relaţii foarte proaste cu lumea occidentală, ei bine, probabil, mai rău de atât nu au fost niciodată în istorie. Chiar şi în perioada în care Churchill îşi susţinea renumitul discurs de la Fulton (n. red. - 1946, în care a vorbit de Cortina de Fier între cele două blocuri) erau mai bune. Şi ei dintr-o dată iau o astfel de decizie faţă de şeful statului nostru”, s-a plâns Medvedev.

„Obiectiv vorbind, Ucraina face parte din Rusia, chiar dacă din motive geopolitice şi istorice, naţiunea rusă unită a fost divizată prin graniţe artificiale”, mai spus el.

„Să fim sinceri, Ucraina face parte din «Marea Rusie». Dar, din motive geopolitice şi din cauza istoriei a ceea ce s-a întâmplat, am tolerat mult timp să trăim în apartamente diferite”, a afirmat fostul locțiitor al lui Putin, adăugând că nu vede nicio perspectivă de relansare a legăturilor Rusiei cu Occidentul în viitorul apropiat.

În acelaşi interviu, Dmitri Medvedev a afirmat că Occidentului „îi displace independenţa Rusiei şi a Chinei, iar deceniile următoare nu vor fi liniştite, pentru că acesta va încerca să rupă Rusia în state mai mici şi mai slabe pe care să le poată controla”.

„Cred că mai devreme sau mai târziu, situaţia se va stabiliza, iar legăturile se vor relua, dar sper sincer că, până atunci, o parte semnificativă dintre aceşti oameni se vor fi pensionat, iar unii vor fi murit”, a afirmat Medvedev.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Baia Mare, întrebat despre impozitarea pensiilor, că trebuie să existe o dezbatere despre reforma fiscală, "trebuie să ne hotărâm odată ce dorim, impozitare unică sau progresivă".

Economie 2024-01-26 14:13:43

Preşedintele american Joe Biden a participat luni la marcarea Zilei Veteranilor alături de vicepreşedinta sa Kamala Harris, fiind prima lor apariţie comună după înfrângerea suferită de aceasta în faţa lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale de săptămâna trecută.

Economie 2024-11-11 20:19:06

Departamentul de Justiţie de la Washington l-a acuzat oficial miercuri pe un membru al Gărzii Revoluţionare iraniene de un complot pentru asasinarea lui John Bolton, consilier pentru securitate naţională al fostului preşedinte american Donald Trump, informează Reuters şi AFP.

Economie 2022-08-10 19:08:21

Sorin Grindeanu a vorbit la Interviurile Digi24.ro despre situația CFR Marfă. Ministrul Transporturilor îl acuză pe Cătălin Drulă că a numit un director care înainte de a pleca de CFR Marfă a semnat un contract păgubos, apoi a plecat la concurență.

Economie 2023-04-05 19:39:48

Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a alunecat peste balustradă.

Economie 2024-04-23 16:31:45

Unul dintre reprezentanţii opoziţiei belaruse, Viktor Babariko, care ispăşeşte o pedeapsă grea cu închisoarea, a fost spitalizat într-o secţie de chirurgie, anunţă surse medicale joi, iar susţinătorii săi acuză că a fost bătut crunt în închisoare, relatează AFP.

Economie 2023-04-27 17:10:14

Românul s-a obișnuit să ocolească legea, chiar dacă își pune propria viață în pericol. Dovadă stau controalele pentru permisul de conducere, care se fac de multe ori doar pe hârtie, deși sunt obligatorii. Nici nu e de mirare că suntem campioni în Europa la accidente rutiere grave. Într-un material filmat cu o cameră ascunsă, o jurnalistă Digi24 a trecut prin mai multe cabinete medicale fără să fie supusă unor controale propriu-zise. Într-o clinică, a reușit performanța să obțină șase ștampile favorabile.

Economie 2023-08-19 07:30:43

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat duminică, cu prilejul Paştelui ortodox, pe patriarhul Kirill al Rusiei, pentru rolul „consolidator” pe care îl joacă pentru societate şi tineri. Kirill se numără printre susținătorii declarați ai invaziei Rusiei în Ucraina.

Economie 2023-04-16 13:34:06