Procesul a fost deschis la Tribunalul București, iar instanța va decide dacă afirmațiile făcute public de ministrul sănătății i-au afectat sau nu reputația profesională.
Medicul Tiberiu Paul Neagu susține că nu era responsabil pentru situația care a dus la scandalul public din centrul de arși și contestă decizia de demitere luată după izbucnirea cazului.
Scandalul a pornit după ce familia unei paciente internate în centrul de arși al Spitalului Floreasca a acuzat condițiile din secție. Sora pacientei, Lavinia, spunea la acel moment că femeia urla de durere, iar într-un salon ar fi fost fotografiat un gândac.
Pacienta, care suferise arsuri grave, a fost transferată ulterior în Belgia. Acolo, medicii au descoperit că aceasta avea și infecții nozocomiale.
După apariția cazului în spațiul public, ministrul sănătății a trimis corpul de control la spital și a cerut demisia coordonatorului centrului de arși. La acel moment, ministrul spunea că medicul este responsabil pentru partea administrativă a secției.
Fostul coordonator al centrului susține acum că declarațiile publice ale ministrului i-au afectat imaginea și reputația profesională. El cere despăgubiri morale în valoare de un milion de lei, dar a precizat că suma nu este importantă pentru el.
Medicul a afirmat că, dacă va câștiga procesul, va dona banii către secția de arși.
Cazul se află în prezent pe rolul Tribunalului București.
