• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-01-09 17:53:49
  • Sursa:
Medici: Starea de sanatate a lui Ariel Sharon s-a deteriorat semnificativ Imagine

Potrivit presei israeliene, Ariel Sharon are o infecție a sângelui, iar organele îi cedează unul câte unul.

Jerusalem Post scrie că familia îi este alături fostului premier, iar în fața spitalului s-au adunat deja numeroși ziariști.  

 În vârstă de 85 de ani, Ariel Sharon a suferit un atac cerebral grav la 4 ianuarie 2006.

De atunci, el se află în comă, iar fiii săi au decis să îl menţină în viaţă, sub asistenţă medicală. De atunci nu a existat niciun semn de revenire din comă.

Fost general, Ariel Sharon a devenit premier în 2001. El a fost reconfirmat în funcţie în 2003.

După ce a fost un susţinător acerb al colonizării teritoriilor palestiniene, el a organizat în 2005 retragerea israeliană din Fâşia Gaza şi destructurarea coloniilor instalate în această regiune.