Medicina de laborator a fost mereu Cenușăreasa medicinei, spune Dr. Roxana Radu, coordonatoarea laboratorului MedLife Grivița din București, dar pentru ea a fost prima alegere de la început. Când a terminat facultatea, în 1998, la examenul de rezidențiat putea alege doar între patru mari ramuri: medicală, chirurgie, medicină de familie și laborator.

A contat și faptul că pe vremea aceea încă nu se făceau gărzi în laborator, dar esențială a fost partea de investigație și de trasare a diagnosticului. „Ce facem noi îl ajută mult pe medicul clinician”, spune Dr. Radu. „Fără noi, ar fi legat de mâini și de picioare.”

La începutul carierei a lucrat patru ani și într-o unitate de stat, la Spitalul Clinic Caritas din București, până s-a închis, în 2010, dar și-a promis că nu va mai repeta experiența. „Nu aveai cu ce lucra”, își amintește Dr. Radu. „Bugetul era limitat, foarte greu se schimba ceva și nu puteai să te dezvolți.”

Pe când în privat există flexibilitate și posibilitatea de dezvoltare de la o săptămână la alta, dacă se alocă resurse. După Caritas, Dr. Radu a coordonat mai multe laboratoare private, printre care și MedLife Lotus (Ploiești), iar din august 2022 conduce cel mai mare laborator al Grupului MedLife, unde lucrează alături de alți nouă medici.

Laboratorul arată ca o mică uzină, cu pereți de sticlă și o bandă transportoare continuu în mișcare – e o linie automată de lucru, la care sunt conectate multe analizoare de chimie, imunologie și coagulare, explică Dr. Radu. Tehnicienii, adică biologii, biochimiștii, lucrează fiecare pe aparatul lui, iar medicii sunt cei care verifică rezultatele și validează buletinul de analize pe care pacientul îl va primi.

Înainte de validare, medicii verifică și istoricul pacientului și datele lui clinice din sistem, astfel încât, dacă în tot lanțul acesta apare vreun semn de întrebare, intră pe fir și cercetează. Dacă există vreun dubiu – și asta se întâmplă rar – medicul reia analiza, din aceeași probă (dacă mai este în perioada de stabilitate) sau cere o nouă recoltare. Medicul poate solicita o nouă recoltare și atunci când proba nu e suficientă ca să ducă analiza la capăt – fie nu s-a recoltat suficient, fie sângele e hemolizat. Dacă rezultatele sunt niște valori critice sau de alertă sau sunt discordante cu restul investigațiilor, medicul din laborator îl sună personal pe pacient pentru a-i comunica și a-i cere detalii despre probleme de sănătate recente, consultații și tratamente curente.

În laboratorul central pe care dr. Radu îl conduce ajung aproape toate probele care se recoltează în București (și asta pentru că unele clinici MedLife din capitală au laboratoare proprii). În fiecare zi se lucrează analizele pentru 2.500 – 3.000 de pacienți, iar capacitatea este și mai mare de atât.

La un asemenea volum, totul trebuie să meargă ceas, iar Dr. Radu are grijă de asta: „Ai reguli clare. Perfecționezi continuu și îmbunătățești calitatea proceselor, ca să nu-ți scape rezultate eronate. Aș vrea ca pacienții să știe ce procese bine puse la punct sunt în laborator și câtă atenție la calitate.”

Dr. Radu subliniază și că rigoarea e mult mai mare în laboratoarele mari, decât în cele mici, care lucrează puține probe și au personal redus și unde, cel mai probabil, un tehnician face mai multe etape, nu una singura. „Și acolo intervin erorile.”

Nu crede că oamenii se supra-investighează sau că ar fi ceva dăunător în asta, dacă vorbim de analize de rutină. Dar a observat că unii pacienți decid singuri ce analize trebuie să facă și că nu mai au încredere într-un laborator, ci merg la două, chiar trei, și compară rezultatele. „Or laboratoarele lucrează, în funcție de dimensiunea lor, cu alți reactivi și alte echipamente, așa că intervalele de referință variază. Apoi își interpretează singuri rezultatele uitându-se pe net și se sperie, pentru că nu-și dau seama cât de sensibilă e modificarea.” De cele mai multe ori, o deviație foarte mică nu înseamnă nimic, explică medicul.

Vede o problemă și în faptul că tot mai mulți își fac markerii tumorali din proprie inițiativă, pentru că au auzit la prieteni sau au citit pe internet. Or ei nu sunt folosiți ca metodă de diagnostic, ci în principal pentru monitorizarea post-tratament a unor pacienți deja diagnosticați. Invariabil unul iese un pic modificat, în funcție de sensibilitatea reactivilor folosiți, și apoi oamenii cred că au cancer.

„Și eu m-am întrebat de unde vine ea”, mărturisește Dr. Radu. Dacă un clinician vede evoluția favorabilă a unui pacient, ea nu are parte de asta, dar știe că prin munca sa contribuie la asta.

Medicii care aleg laboratorul sunt niște structuri mai ordonate de felul lor, crede medicul. Le place să înceapă într-un punct și să aibă un traseu clar și așa e și ea.. „Dacă nu ești ordonat, în laborator nu faci față.” Chiar dacă asta înseamnă să preiei în viața personală un mod de a face lucrurile: să ai mereu ordine în dulapuri sau să speli suprafețe de mai multe ori, mai ales după ani de activitate.

Partea dinamică a unui laborator privat o atrage în continuare. Are libertatea de a propune noi analize, în funcție de ce se mai discută la congresele la care merge, de a crea pachete pentru a fi promovate sau de a răspunde solicitărilor noi cu care vin pacienții.

„Un medic bun de laborator are grijă” – spune categoric Dr. Radu când o rogi să descrie unul. „Trebuie să fie multilateral dezvoltat: să aibă grijă de toate aspectele unui flux, de tehnică, de calitate, de respectarea standardelor internaționale, de dezvoltare, adică să introducă analize noi, dar și de personal, ca să se instruiască și să crească și el.”

***