În medicină e la ca la matematică, i-a spus profesorul de fiziologie doctoriței Roxana Mustață, în anul I de facultate. „Ipoteză, teoremă, concluzie, doar că ipoteza și teorema nu le găsești în manualul de matematică, ci în cel de anatomie și fiziologie. Și n-ai cum să ratezi concluzia.”

Matematica și fizica au fost dintotdeauna punctele forte ale medicului Roxana Mustață, specialist în oncologie medicală și radioterapie. A terminat Mate-Fizică cu 10 și ar fi vrut să facă Relații Economice Internaționale la București, dar părinții au insistat să rămână acasă, în Craiova. Cum profesor nu voia să devină, cu așa o pasiune pentru științe, Medicina a părut opțiunea firească. „Mai bine lași universul să lucreze pentru tine, că știe mult mai bine decât tine”, spune Dr. Mustață.

Prima ei specialitate a fost radioterapia medicală, a doua – oncologia, iar acum coordonează Compartimentul de oncologie al Spitalului MedLife Sama din Craiova, cu o capacitate de 19 paturi în regim de spitalizare de zi și servicii decontate de CAS pentru pacienți. Îi place oncologia în mod special pentru că totul se reînnoiește cu o viteză amețitoare. Poate nu zilnic, dar săptămânal sigur, așa că duminica, pe la 7:30 dimineața, când toată familia încă doarme, se pune la punct cu noutățile din domeniu. Îi dau speranță mai ales tehnicile noi de diagnostic, de depistare cât mai precoce, chiar mai mult decât inovațiile în domeniul terapeutic.

Pe cât e de energică, pe atât e de organizată. O ajută construcția ei îndreptată spre științe și logică, dar și experiența acumulată într-o companie farmaceutică, unde a învățat că se poate lucra în timp real, într-un mod lin și fără disfuncționalitățile pe care le întâlnești de obicei într-un spital de stat. Apoi a urmat experiența de un mai bine de un an în Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. „Aici am înțeles când să mă aștept să apară pe piață o moleculă, de când a ieșit de pe bancul de studii clinice de linia trei și până e disponibilă efectiv.”

Dr. Mustață mărturisește că mult timp i-a fost foarte greu să le dea oamenilor diagnosticul și să folosească cuvântul „cancer”. Apoi a făcut un curs cu două doamne psiholog-oncolog din Marea Britanie, care asta făceau de 20 de ani. „Am înțeles de la ele că trebuie să-i spui omului cuvântul cancer în față”, spune Dr. Mustață. „Nu i-l arunci, i-l spui: E o problemă serioasă, care nu poate fi ignorată sau amânată, dar ne putem apuca de tratament. Îi pui lucrurile în balanță, îi dai vestea proastă, dar și soluția. Dacă îi prezinți doar partea frumoasă, se cheamă că ai făcut o înșelătorie. Dacă nu – se cheamă că ești un pesimist nerealist.”

Trebuie să fii extrem de onest, de la început: „Dacă îi citești doar statisticile, dacă îi dai un tratament cu 80% șanse de succes, de fapt, nu i-ai zis adevărul”, spune ea. „N-ai de unde să știi că e dintre cei 80% care răspund sau cei 20% care nu răspund la acel tratament”. Din fericire însă, există liniile 2, 3, 4 de tratament. Iar dacă omul vede că ești onest, o să aibă și mai mare încredere în tine, recomandă Dr. Mustață.

E convinsă că pacienții care vor să se facă bine se vor face, în ciuda tuturor statisticilor, iar în teza de doctorat la care lucrează acum ar vrea să cuantifice cât de mult influențează această motivație de a trăi. „Nu am cum să-i spun pacientului: Sigur o să fiți bine!, dar pot să-i spun un proverb japonez: Nu e fericit decât cel care e pregătit să moară în fiecare zi”. De-asta le și recomandă să se împace cu cei cu care sunt certați și să-și petreacă timpul cu familia. „Oameni apucă să se echilibreze, să se împace cu ideea și atunci iau lucrurile mai ușor”, spune Dr. Mustață.

Ar trebui să ne obișnuim cu gândul că, pe măsură ce îmbătrânim, acumulăm mutații, deci riscul de cancer crește. „Trăim într-un mediu poluant, mâncăm prost, înghițim toxine și noxe. M-a întrebat cineva cum să evite să facă cancer. Nu respira! Poți?”. Mai mult, a observat că, odată ce rata de supraviețuire crește, unii oameni ajung să dezvolte și al doilea cancer.

Deși medicina îi place atât de mult, sunt unele lucruri pe care nu le-ar putea face. Nu ar putea lucra la urgențe, „pentru că știu că omul a plecat la serviciu, bine mersi, are programul de weekend în desfășurare, nu și-a încheiat socotelile cu viața și nu se mai întoarce acasă. Și asta mă termină.” Și nu ar putea face oncologie pediatrică. „Părinții mor înainte copilului, ăsta e felul lumii”, spune Dr. Mustață. „Dar când vezi că ciclurile firești ale naturii se pot inversa, impactul emoțional e prea mare ca să-l pot duce eu.”

Prima calitate a unui medic bun e empatia, consideră ea. Apoi contează cunoștințele de medicină generală, apoi cunoștințele din domeniul lui. „Chiar în ordinea asta.” Nu ar putea spune dacă școala românească de medicină dezvoltă empatia în rândul studenților, dar se întreabă dacă nu cumva oamenii ar trebui deja selectați în spiritul ăsta.

Și mai contează ca viitorii medici să aibă ordinea priorităților foarte clară. E greu să ai și familie, și carieră, și beneficii, și prieteni, și timp liber. Ea a renunțat un pic la timpul liber, un pic la călătorii și un pic la prieteni, ca să se poată dedica copilului, familiei și meseriei.

Dacă ești riguros, îți rămâne timp și pentru tine, și să faci lucrurile cu temei, s-a convins Dr. Mustață. „Nu poți să le ai pe toate, dar poți să obții un echilibru rezonabil.”

***