Perioada actuală de criză a adus multe discuții în cadrul coaliției de guvernare în ceea ce privește abordarea necesară pentru a depăși provocările economice. Proiectul de modificare a Codului Fiscal, recent publicat, încearcă să vină tocmai cu răspunsuri pentru aceste provocări. Astfel, este posibil să vedem perioada următoare o categorie mai largă de persoane fizice sau de microîntreprinderi supuse impozitării.

În cadrul acestor schimbări, trebuie să fim atenți la următorul aspect: aceste măsuri de redresare economică nu se iau niciodată singular, ci ele fac parte dintr-o strategie și, mai ales, dintr-o viziune mai largă asupra economiei. Din păcate, cetățenilor le este de multe ori greu să identifice viziunea politicianului român, care adoptă măsuri economice din mers, fără a vizualiza un scop sau un termen.

Cu toate acestea, trebuie observat cu îngrijorare faptul că mulți dintre politicienii noștri apar cu răspunsuri economice raportându-se strict la mediul de afaceri. Aceștia marșează considerabil pe mitul „creatorilor de locuri de muncă” și par că uită în totalitate de cea mai importantă categorie economică, clasa de mijloc.

Pentru a face o paralelă și pentru a demonstra importanța acestei categorii în întregul ciclu economic, ne putem referi la observațiile economistului și fostului secretar de stat american Robert Reich. Acestea observă cum sfera politică și lobbiștii care influențează politica americană au reușit să se îndepărteze de această problemă, atribuind rolul de „creatori de locuri de muncă” și de oameni care conduc economia celor foarte bogați.

Dar Reich demonstrează faptul că, de fapt, cheltuielile consumatorilor reprezintă 70% din economia SUA, clasa de mijloc aflându-se în centrul acesteia. Dacă într-un stat ca SUA există acest procent, este clar faptul că aportul clasei de mijloc la economie în România este cu atât mai pronunțat. Clasa de mijloc este astfel coloana vertebrală a economiei de piață din România, consumând cel mai mult și generând astfel mecanismele economice specifice capitalismului.

Rămânând la exemplul SUA, putem identifica și abordări pozitive în răspunsurile la crizele economice. După cel de-Al Doilea Război Mondial, s-au produs unele schimbări fundamentale care au determinat relații de cauzalitate pentru clasa de mijloc și au consolidat în definitiv statutul și siguranța financiară a cetățenilor. Această perioadă a fost numită chiar de Reich „marea prosperitate.” Măsurile luate după război, în vederea refacerii țării și reintegrării oamenilor afectați de război, au contribuit la un întreg fenomen care a dus la construirea unei baze solide pentru prosperitatea clasei de mijloc. Economia a crescut și, mai mult decât atât, a existat o inegalitate foarte scăzută. Educația a devenit o prioritate națională, în special învățământul superior. Acest lucru a fost arătat de furnizarea de măsuri sociale pentru încurajarea oamenilor să se orienteze către educație.

Ce putem învăța din acest exemplu atunci când răspundem crizelor? A avea o educație puternică, cuprinzătoare, duce la o expansiune a economiei, determinând o creștere substanțială a productivității. Această creștere a productivității poate fi asociată cu creșterea salariilor, determinând muncitorii să cumpere mai mult, afectând astfel companiile să producă și să angajeze mai mult. În cele din urmă, veniturile din impozite cresc, ceea ce face ca guvernul să investească mai mult în programe și măsuri pentru oameni. Acest lucru se întoarce din nou la punctul de plecare, muncitorii obținând o educație mai bună și profitând în final de economie.

Acest cerc al bunăstării ar trebui avut în vedere de politicieni, care să vizualizeze o economie funcțională pentru toți. Măsurile luate însă, nu pare că fac parte din niciun plan amplu și că în definitiv, nu vor ajuta semnificativ nicio categorie. Rămâne de datoria noastră însă să sesizăm toate aceste abordări și măsuri, să ne educăm și să aflăm finalitatea lor, încotro s-ar putea îndrepta și cum ne vor afecta ele.