• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-10 17:26:04
  • Sursa:
Masinaria rusa din spatele lui Calin Georgescu: zeci de site-uri coordonate din Rusia, canale Telegram, oligarhi Imagine

Sub titlul „KOMANDA KREMLIN: Mașinăria rusă din spatele lui Călin Georgescu”, publicrecord.ro prezintă o anchetă în care arată cum zeci de site-uri coordonate din Rusia și canale Telegram au susținut candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

România nu este singura atacată în acest „război hibrid”. Propaganda rusă are loc la nivel european, iar la începutul anului o agenție de stat din Franța a identificat-o în mai multe state europene acționând sub denumirea „Portal Kombat”. Influența s-a întins până la a acționa în 19 țări, scrie publicrecord.ro.

Mijloacele de propagandă sunt extreme de sofisticate. „Pentru susținerea lui Călin Georgescu, prezentat ca un patriot și suveranist, s-au folosit multiple conturi de Telegram. Tot canalul Telegram era folosit pentru coordonare susținătorilor lui Călin Georgescu, pentru fiecare județ și pentru diaspora.”

„Folosind canale de Telegram, site-uri coordonate și mesaje pro-Kremlin, această rețea creează „echo chambers” unde dezinformarea este amplificată”, explică publicrecord.ro.

Unul dintre site-urile care-l susțin pe Georgescu este varianta în limba română a Pravda, care nu mai devreme de zilele trecute a răspândit mesajul că alegerile ar fi fost anulate de CCR pentru că Georgescu ar fi vrut să oprească războiul din Ucraina. Pravda în limba română face parte dintr-un grup mai amplu coordonat pentru a răspândi propagandă pro-rusă în Europa și alte regiuni.

Variantele Pravda în limbile germană, franceză, engleză, spaniolă și poloneză au platforme cu caracteristici tehnice identice, iar toate IP-urile duc în Rusia, crede agenția de stat Viginium din Franța, care funcționează sub Secretariatul General pentru Apărare și Securitate Națională și care a descoperit amenințările la începutul acestui an, scrie publicrecord.ro.

Denumită „Portal Kombat”, rețeaua preia conținut din media controlată de statul rus, de pe canale pro-ruse de pe Telegram și, rareori, din surse legitime. Publică articole traduse automatizat pentru a influența discursul public.

Astfel, nu este de mirare că, pe lângă România, s-au găsit articole despre Călin Georgescu și pe site-urile Pravda din Germania, Franța, Spania, Cehia, Portugalia, Italia, Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Ungaria, Danemarca, Slovacia și Grecia.

Site-ul publicrecord.ro afirmă: „Conform Whois toate site-urile Pravda ce propagă mesajele lui Georgescu au fost înregistrate de o persoană fizică cu număr de telefon din Rusia. Însă, același număr este asociat cu Reg.ru, o companie registratoare cu sediul în Moscova și care se descrie pe Linkedin ca fiind cea mai mare firmă acreditată din Rusia. Același număr de telefon a fost raportat pentru scam-uri, este conectat de site-uri porno și înșelăciuni cu criptomonede”.

Imediat după decizia Curții Constituționale de anulare a primului tur de alegeri, rețeaua Pravda s-a reactivat pentru a promova mesajul lui Georgescu în care spune că în România s-a produs o lovitură de stat.

Rețeaua Telegram este constituită din mai multe grupuri. „Grup N3”, de exemplu, are 342.000 de urmăritori, „Țarigrad TV” are 316.00, iar „Насправдi” alte 42.000. Gagauznews adaugă alți 8.000 de urmăritori, KP.MD are 42.000, iar „Triunghiul basarabean” 1.600.

În toate grupurile, Georgescu e prezentat drept o figură politică autentică, dedicată poporului român și valorilor tradiționale, opusă unui sistem politic subordonat influențelor externe și intereselor ascunse.

Îțele se complică și duc până în Republica Moldova. Multe dintre aceste canale de Telegram preiau mesaje ale canalului tv online moldova-24.online, care are deseori invitați jurnaliști care în trecut au fost asociați posturilor tv conduse de Ilan Șor.

Ilan Șor este un politician moldovean controversat, oligarh și lider al fostului Partid Șor, declarat neconstituțional. Este cunoscut pentru implicarea sa în dosare de corupție, printre care și furtul unui miliard din sistemul bancar moldovenesc. Șor este fugit din țară și trăiește în Rusia, dar continuă să fie activ pe rețelele de socializare, promovând retorici anti-europene și pro-Kremlin.

În Republica Moldova a existat, până-n 2022, un site cu nume similar ca grupul de Telegram: Gagauznews.md. Însă, la doar două zile după invazia Rusiei în Ucraina, pe 26 februarie 2022, site-ul a fost blocat de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) pentru răspândirea de informații care incitau la ură și susțineau războiul. Deși site-ul inițial rămâne inaccesibil, același conținut propagandistic pro-Kremlin este publicat acum pe o clonă, Gagauznews.com.

Pe canalul Triunghiul Basarabean, unde Călin Georgescu este elogiat și prezentat ca suveranist și susținător al valorilor tradiționale, a fost prezentat recent un interviu cu Aleksandr Dughin, numit ideologul lui Putin, preluat de la Radio Sputnik, afirmă publicrecord.ro. Dughin declara printre altele, că, pentru Rusia, ar fi mai ușor să colaboreze cu un astfel de președinte. Dealtfel, Călin Georgescu a admis, într-o emisiune Realitatea TV, înainte de anularea alegerilor că s-a întâlnit cu Dughin.

„Democrația este moartă”, este una dintre lozincile des întâlnite pe aceste grupuri. Și pe canalul (indisponibil în România) al Marinei Tauber apar aceleași lozinci. Tauber este deputată din Republica Moldova, vizată de o anchetă penală privind acuzații de finanțare ilegală a Partidului lui Ilan Șor, formațiune declarată între timp neconstituțională.

 

Sute de schiori blocați pe o instalație de telescaun într-o stațiune din Alpii francezi în Ajunul Crăciunului și-au menținut moralul cu cântece și glume. Peste 200 de oameni au fost salvați după câteva ore în care au fost blocați pe un telescaun în stațiunea Superdévoluy, potrivit The Times.

Economie 2024-12-25 16:37:58

Care este prețul păcii? Întrebarea ar putea să-și găsească răspunsul luni seara când jurnalistul rus Dmitri Muratov își va vinde la licitație medalia Premiului Nobel pentru Pace, încasările urmând să fie donate agenției UNICEF înspre ajutorarea copiilor din Ucraina strămutați de război, scrie Euronews.

Economie 2022-06-20 16:47:30

Guvernul indian, prin premierul Narendra Modi, a reintrodus la vot un proiect de lege istoric, care garantează o treime din locurile femeilor în camera inferioară a parlamentului și în adunările de stat. Proiectul, care așteaptă votul politicienilor din 1996, a fost discutat în prima sesiune a legislativului ce a avut loc în noua clădire a Parlamentului, transmite BBC.

Economie 2023-09-19 18:19:32

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul prin care se ia act de demisia lui Adrian Veștea din funcția de ministru al Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

Economie 2024-11-20 10:44:52

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat vineri, după discuțiile cu fermierii care protestează în Capitală, că autoritățile din România „învârt o situație grea în jurul unei decizii pe care a luat-o Comisia Europeană”. El cere executivului european să găsească sume suplimentare care să sprijine agricultorii, dar și moduri de monitorizare a transportului de cereale din Ucraina pentru a ști „ce cantitate există în drum spre țările din vecinătatea conflictului armat”. În același timp, el precizează că banii primiți de la Comisia Europeană se vor da numai fermierilor care au cereale pe stoc la 1 februarie şi nu se dă niciun cent pentru comercianţii de cereale.

Economie 2023-04-07 17:23:22

Statele Unite s-au declarat „tulburate” de capturarea a doi cetăţeni chinezi care, potrivit Kievului, luptau în cadrul armatei ruse în estul Ucrainei, acuzând din nou Beijingul că susţine războiul din Ucraina.

Economie 2025-04-09 15:19:30

Ploaia anuală de meteori Draconidele este vizibilă în acest an până la 10 octombrie în emisfera nordică și va atinge punctul maxim în seara zilei de 8 octombrie, scrie BBC.

Economie 2024-10-07 21:26:13

Iranul a transferat pentru prima dată rachete cu rază lungă forțelor sale proxy din Irak, crescând amprenta militară a regimului în regiune, chiar dacă președintele Trump amenință că va trage Teheranul la răspundere pentru acțiunile miliției sale, potrivit The Times.

Economie 2025-04-09 17:01:41