• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-04 10:01:02
  • Sursa:
Masina oprita in trafic de politisti. Pe locul soferului nu era nimeni Imagine

Un șofer de 20 de ani din Simeria a fost oprit de polițiști în trafic, miercuri seara, pentru un control de rutină. În momentul în care agenții au ajuns în dreptul mașinii, au constatat că la volan nu era nimeni. Șoferul trecuse pe bancheta din spate, unde se aflau și alți doi tineri. Ulterior, acesta le-a recunoscut polițiștilor că el era la volan, dar și că nu deține permis de conducere. Asupra unuia dintre tineri, dar și în mașină, oamenii legii au descoperit și droguri. 

Autoturismul circula pe o stradă din Simeria, județul Hunedoara, când a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție. În momentul în care agentul a vrut să-l legitimeze pe șofer, și-a dat seama că pe scaunul din față stânga nu se afla nicio persoană. Pe bancheta din spate, însă, erau 3 tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani. După ce au fost interogați de oamenii legii, tânărul de 20 de ani a recunosc că imediat ce a oprit mașina s-a mutat pe locul din spate.

În urma verificărilor în baza de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu figurează ca find posesor de permis de conducere. La controlul corporal, agenții au descoperit asupra unuia dintre pasageri canabis, iar sub scaunul din stânga față o tigaretă din foiță, parțial fumată. Tânărul de 20 de ani a fost condus la o unitate medicală din Deva, pentru recoltarea de probe biologice. Potrivit IPJ Hunedoara, a fost deschis și un dosar de cercetare penală.

Nu este primul caz de acest fel cu care se confruntă polițiștii rutieri. În urmă cu câteva zile, un bărbat din județul Suceava, care s-a urcat beat la volan, a încercat să-i convingă pe polițiștii care l-au oprit în trafic, după ce s-a mutat pe scaunul pasagerului, că nu era la volan, deși era singur în mașină.

 

 

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat miercuri, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că este convins că cele trei partide din polul de dreapta se vor clasa peste PNL la europarlamentare, „pentru că nu este foarte greu”.  El spune că scopul acestui pol este să bată PSD la alegeri.

Economie 2024-01-03 22:42:11

A plouat cu bani pe o autostradă din Chile - nu din cer, ci din mașina unor hoți.

Economie 2022-10-23 09:59:33

Alertele de pe telefoanele oamenilor au sunat în tot Israelul marți seară, când valul de rachete lansate de Iran, la câteva ore după ce IDF a invadat Libanul, a îngrozit populația care încerca să se adăpostească. Câteva dintre mesajele primite de BBC ieri seară arată: „Încă nu pot să cred că asta este viața noastră”; „nu se va termina acum”; „Iranul tocmai a făcut o greșeală uriașă”; „Foarte, foarte înfricoșător”.

Economie 2024-10-02 11:17:00

Fostul vicepreședinte al Băncii Ruse Gazprombank Igor Volobuev s-a alăturat Legiunii "Libertatea Rusiei". El a povestit într-un interviu că a venit În Ucraina să își apere cu arma în mână orașul natal Aktîrka.

Economie 2022-06-13 12:08:17

Se ferește de gloanțe, scapă din explozii și protejează secrete de stat. Filmele bombastice de propagandă îl prezintă pe misteriosul agent rus Maxim Șugalei ca pe un personaj eroic pe care nimic nu îl poate opri în misiunea lui de a-și promova țara în străinătate. În viața reală, Șugalei a jucat un rol important în extinderea influenței Rusiei în unele țări din Africa, activitatea sa fiind strâns legată de cea a mercenarilor ruși din Grupul Wagner. Acum, însă, el a fost nevoit să se întoarcă în Rusia cu coada între picioare, după ce a fost arestat în Ciad împreună cu alți doi agenți ruși, relatează BBC.

Economie 2024-11-29 07:00:16

Vânzările de vehicule electrice Tesla au scăzut brusc pe multe dintre piețele sale cheie din Europa, pe fondul unei reacții a consumatorilor împotriva activismului politic al lui Elon Musk, potrivit Financial Times.

Economie 2025-02-06 14:39:25

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a ajuns luni seară la New York, urmând ca marți să apară în fața unei instanțe din Manhattan unde va fi inculpat, fotografiat și amprentat, scrie CNN.

Economie 2023-04-04 00:26:52

O femeie în vârstă de 84 de ani, din judeţul Cluj, este cercetată penal pentru furt, după ce a fost filmată în timp ce fură un telefon mobil lăsat pe tejgheaua unui magazin alimentar din municipiul Cluj-Napoca.

Economie 2024-08-17 21:55:48