Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 15:05, pe strada Mihai Viteazu din Sighișoara. În evenimentul rutier au fost implicate două mașini.
"Din primele date reiese ca impactul s-a produs între un autoturism, la volanul căruia se afla o femeie de 23 de ani și o autospecială, condusă de un polițist din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara, aceasta din urmă răsturnându-se pe partea carosabilă", a transmis IPJ Mureș pentru sursa citată.
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional!
În imaginile surprinse imediat după accident, se poate observa cum mașina de poliție e cu roțile în sus, iar din ea iese un fum alb. Mai mulți bărbați, martori la scenă, sar în ajutorul șoferului. Unii încearcă să îl scoată pe agentul de poliție din mașină, alții pulverizează cu extinctoarele spre autoturismul răsturnat.
După ce a fost scos din autoturism, agentul de poliție a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Testările cu aparatul etilotest au avut rezultat negativ, a transmis IPJ Mureș pentru RadioMures.ro.
