Prima victimă a anestezistului francez Frédéric Péchier a povestit în instanță „calvarul” prin care a trecut, după ce s-a trezit la terapie intensivă, intubată și legată, în urma unei simple operații la spate. Bărbatul este acuzat că a otrăvit intenționat 30 de pacienți, pentru a-și demonstra abilitățile de resuscitare. Doisprezece oameni au murit, iar femeia a relatat că trăiește și astăzi cu „sechele neurologice” severe, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Trăiesc ca şi cum aş fi în corpul unei persoane în vârstă”, a declarat prima presupusă victimă a anestezistului-resuscitator Frédéric Péchier, în faţa unui tribunal din estul Franţei.
„Am adormit în dimineaţa zilei de 11 ianuarie (2017) şi m-am trezit pe 16, intubată, legată şi pierdută”, a povestit Sandra Simard, care venise la Clinica Saint-Vincent din Besançon (estul Franţei) pentru o simplă operaţie la spate.
Când s-a trezit, o asistentă i-a explicat că „inima i s-a oprit în timpul intervenţiei” şi că „a dormit cinci zile”.
Zilele următoare au fost „foarte traumatizante. Nimeni nu mi-a putut explica stopul cardiac”, îşi aminteşte femeia, de profesie contabilă, în vârstă de 36 de ani la acea vreme.
Cei trei copii ai ei au venit să o vadă la spital.
„În delirul meu paranoic, mi-am luat rămas bun de la ei ca şi cum nu i-aş mai vedea niciodată. A fost cel mai greu lucru prin care a trebuit să trec vreodată”, a adăugat Sandra Simard, în liniştea sălii de judecată.
În cele din urmă, un anchetator a anunţat inimaginabilul: „O substanţă toxică îmi trecuse prin vene. Pentru prima dată de când m-am trezit, am ştiut că nu am avut o problemă cardiacă”.
Frédéric Péchier, care nu era responsabil cu administrarea anesteziei, dar care a participat la resuscitarea femeii, a fost arestat la începutul lunii martie 2017.
„În pofida anilor, nu am uitat nimic din acele momente: halucinaţiile, paranoia, frica, un stern fracturat de un masaj cardiac”, a declarat femeia în faţa instanţei.
„Trăiesc ca şi cum aş fi în corpul unei persoane în vârstă”, a continuat victima, care a fost în concediu medical timp de doi ani şi jumătate.
Femeia suferă de „sechele neurologice, probleme semnificative de memorie, oboseală şi intoleranţă la zgomot”.
„Întreaga mea viaţă a fost pusă sub semnul întrebării, toate obiceiurile mele. În pofida a tot, nu consider că am dreptul să mă plâng, pentru că sunt în viaţă, spre deosebire de multe alte persoane”, a afirmat ea.
Sandra Simard spune că simte un „dispreţ” al acuzatului faţă de victime.
„Dispreţul doare la fel de mult ca seringa care te otrăveşte”, a mărturisit ea.
Frédéric Péchier, în vârstă de 53 de ani, este judecat din 8 septembrie pentru otrăvirea a 30 de pacienţi, dintre care 12 au murit, între 2008 şi 2017, în două clinici private din Besançon.
Acuzatul îşi susţine nevinovăţia, dar riscă închisoarea pe viaţă. Verdictul este aşteptat pe 19 decembrie.
