• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-10 09:07:22
  • Sursa:
Mark Carney il va inlocui pe Justin Trudeau ca premier al Canadei. Mesajul lui pentru Donald Trump, pe fondul tensiunilor cu SUA Imagine

Fostul guvernator al Băncii Centrale canadiene, Mark Carney, a câştigat cursa pentru a deveni liderul Partidului Liberal, de guvernământ, şi îi va succeda lui Justin Trudeau în funcţia de prim-ministru, arată rezultatele oficiale ale votului din partid, anunţate duminică, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Carney va prelua conducerea într-un moment tumultuos în Canada, care se află în mijlocul unui război comercial cu aliatul său de lungă durată, Statele Unite, şi trebuie să organizeze în curând alegeri generale.

Mark Carney, în vârstă de 59 de ani, a obţinut 86% din voturile exprimate şi a învins-o pe fostul ministru de finanţe Chrystia Freeland într-un scrutin în care au votat puţin sub 152.000 de membri de partid.

Premierul Justin Trudeau a anunţat în ianuarie că va demisiona după mai mult de nouă ani la putere, în timp ce rata sa de aprobare a scăzut vertiginos, forţând Partidul Liberal aflat la putere să organizeze rapid o competiţie pentru a-l înlocui.

„Nu faceţi nicio greşeală, acesta este un moment definitoriu pentru naţiune. Democraţia nu este un dat. Libertatea nu este un dat. Nici măcar Canada nu este un dat”, a spus Trudeau. „Acum, când canadienii se confruntă, din partea vecinului nostru, cu o provocare existenţială, cu o criză economică, canadienii arată exact din ce sunt făcuţi”, a transmis el.

Mark Carney, un novice în politică, a susţinut că este cel mai bine plasat pentru a revigora partidul şi pentru a prezida negocierile comerciale cu preşedintele american Donald Trump, care ameninţă cu tarife suplimentare ce ar putea paraliza economia dependentă de exporturi a Canadei.

„Americanii vor resursele noastre, apa noastră, pământul nostru, ţara noastră", a avertizat duminică Mark Carney în discursul său de victorie.

„Nu-l putem lăsa pe Trump să câştige", a adăugat el, vorbind despre o perioadă de „mare pericol" pentru Canada şi estimând că ţara trebuie „să construiască o nouă economie şi să creeze noi relaţii comerciale".

Carney a fost candidatul principal, cu cele mai multe aprobări din partea membrilor de partid şi cu cei mai mulţi bani strânşi dintre cei patru candidaţi liberali.

Este pentru prima dată când un om fără experienţă politică reală devine prim-ministru al Canadei.

Carney a declarat însă că experienţa sa ca prima persoană care a ocupat funcţia de guvernator a două bănci centrale din G7 - Canada şi Anglia - îl poziţionează ca cel mai bun candidat pentru a-i face faţă lui Trump.

În timpul campaniei, Carney a declarat că susţine tarifele de retorsiune dolar pentru dolar împotriva Statelor Unite şi o strategie coordonată pentru stimularea investiţiilor. Acesta s-a plâns în repetate rânduri că sub conducerea lui Trudeau, creşterea economică a Canadei nu a fost suficient de bună.

Perspectiva unui nou început pentru Partidul Liberal sub conducerea lui Carney, combinată cu tarifele lui Trump şi cu tachinarea sa repetată că va anexa Canada ca al 51-lea stat american, a dus la o revigorare remarcabilă a cotei liberalilor.

La începutul anului 2025, partidul era condus cu 20 sau chiar mai multe puncte, dar acum în mai multe sondaje se află la egalitate statistică cu conservatorii din opoziţia oficială condusă de politicianul de carieră Pierre Poilievre.

La un protest desfăşurat duminică în faţa clădirii Parlamentului Canadei din Ottawa, zeci de canadieni au afişat pancarte împotriva lui Trump, fără nicio referire la politica internă.

„Este un moment de raliere în jurul drapelului pe care nu l-am fi prezis în urmă cu un an”, a declarat Richard Johnston, profesor de politică la Universitatea British Columbia. „Cred că este probabil adevărat că liberalii au fost salvaţi de la uitare”, a adăugat el.

Două surse din Partidul Liberal au declarat că Mark Carney va convoca alegeri în următoarele săptămâni.

Totuşi, sondajele indică faptul că nici liberalii, nici conservatorii nu ar putea forma un guvern majoritar. Alegerile trebuie organizate până la 20 octombrie.

Carney poate ocupa legal funcţia de prim-ministru fără un loc în Camera Comunelor, dar tradiţia spune că ar trebui să încerce să câştige unul cât mai curând posibil.

În 1984, John Turner nu era parlamentar când a devenit prim-ministru, după ce a câştigat cursa pentru şefia liberalilor.

Liberalii au încercat să îl compare pe liderul conservator Pierre Poilievre cu Trump într-o reclamă recentă. La rândul său, Poilievre şi-a intensificat duminică atacurile la adresa lui Carney.

Liberalii „vor face un truc viclean în seara aceasta”, a declarat Poilievre la un miting de campanie. „Vor încerca să fie aleşi pentru un al patrulea mandat prin înlocuirea lui Justin Trudeau cu consilierul său economic, Mark Carney. Donald Trump va avea un zâmbet larg pe faţă”, a spus conservatorul canadian.

Carney a minimalizat orice rol în consilierea lui Trudeau, menţionând că numeroasele sale obligaţii globale i-au lăsat puţin timp.

Carney a demisionat din toate posturile comerciale după ce şi-a lansat candidatura la conducerea partidului, în ianuarie.

O avere impresionantă, de sute de milioane de lire sterline, va rămâne în urma Reginei Elisabeta a II-a. Cel mai longeviv monarh din istoria britanică a murit la 8 septembrie 2022, la 96 de ani, după 70 de ani de domnie. Suverana era proprietara a două castele, unul în Scoția și al doilea în Anglia, și deținea colecții de bijuterii și lucrări de artă de o valoare inestimabilă.

Economie 2022-09-09 19:53:25

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că Israelul va oferi o recompensă de cinci milioane de dolari oricărei persoane care va aduce înapoi un ostatic ţinut captiv în Gaza, relatează AFP. „Vom continua să facem acest lucru până când îi vom găsi pe toţi: vii şi morţi”, transmite Agerpres.

Economie 2024-11-19 20:30:48

Un număr de 22 de cetățeni români au cerut evacuarea din Sudan, ca urmare a războiului civil izbucnit zilele trecute în această țară. Cetățenii români au contactat misiunea diplomatică română din Addis Abeba, Etiopia, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Economie 2023-04-23 19:16:23

Poate incursiunea îndrăzneață în Rusia să aducă victoria mai aproape pentru Ucraina? Operațiunea în curs de desfășurare a Ucrainei în regiunea Kursk din Rusia, o incursiune îndrăzneață lansată în urmă cu aproape trei săptămâni, care a surprins atât Moscova, cât și întreaga lume, a produs deja unele rezultate militare și politice tangibile, sporind totodată speranțele pentru o încheiere mai rapidă a invaziei, scrie Kyiv Independent.

Economie 2024-08-25 16:39:15

Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit luni dimineaţă în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un camion şi un autoturism - au căzut în apă, a anunţat poliţia norvegiană, care a precizat că accidentul nu s-a soldat cu victime.

Economie 2022-08-15 14:20:14

Fluxurile de gaze ruseşti către Austria au fost suspendate duminică pentru a doua zi, din cauza unei dispute privind preţurile, dar alţi cumpărători din Europa au intervenit pentru a cumpăra volumele nevândute, au declarat companii şi surse apropiate situaţiei, precum şi datele disponibile, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Economie 2024-11-18 07:30:01

O femeie de 48 de ani şi fiica sa de 9 ani au fost muşcate de un câine într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Câinele a fost ridicat de poliţişti, iar proprietarul său va fi cercetat.

Economie 2024-06-05 16:53:57

„Domul de căldură” este un sistem masiv de presiune ridicată care stagnează deasupra sud-vestului Statelor Unite ale Americii. Acesta a dus la creșterea temperaturilor cu mult peste 38 de grade Celsius, iar milioane de americani urmează să fie din ce în ce mai afectați de caniculă în următoarele zile. În California au fost înregistrate temperaturi record de 50 de grade Celsius.  

Economie 2024-06-07 11:58:22