• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-22 16:57:07
  • Sursa:
Marius Budai anunta calendarul Legii salarizarii. Cand ar urma sa ajunga in Parlament Imagine

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat luni calendarul legii salarizării, stabilit în coaliție. Astfel, până la 15 iulie 2023 urmează să fie gata analiza cu Banca Mondială şi proiectul de lege, în perioada 15 iulie – 31 august să aibă loc dezbateri cu toate sindicatele, după care proiectul va fi depus în Parlament, la 1 septembrie, la debutul sesiunii parlamentare, potrivit News.ro.

Ministrul Muncii a declarat într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria că pe legea salarizării s-a decis ieri de liderii coaliţiei un calendar, după discuţiile avute cu sindicatele din învăţământ.

„Legea salarizării este aferentă cererii de plată numărul 4. Însă, noi nu suntem nici cu cererea doi încheiată, urmează cererea 3 şi apoi cererea 4, însă liderii coaliţiei au hotărât aşa: Până la 15 iulie 2023 să fie gata analiza cu Banca Mondială şi proiectul să fie gata, în perioada 15 iulie – 31 august dezbateri cu toate sindicatele, nu la secretat, cum a fost scris PNRR, după care depunere în Parlament, la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară”, a spus ministrul.

Marius Budăi a precizat că acest „calendar a fost mult restrâns, exact pentru a arăta deschidere că sunt determinaţi să rezolve problemele”.

Decarația vine în condițiile în care profesorii au intrat de azi în grevă generală, iar personalul medical anunță că ar putea intra de asemenea în grevă de la 1 iunie, dacă revendicările lor salariale nu sunt rezolvate.

Istoria se întâlnește cu tehnologia la o casa de modă din Cairo, care folosește inteligența artificială pentru a da viață unor ținute inspirate din Egiptul antic. Aceasta combină creativitatea designerilor cu instrumentele pe care le oferă tehnologia modernă, rezultând rochii și accesorii spectaculoase.

Economie 2023-05-29 08:00:26

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a mulţumit senatorilor din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. „Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere”, a transmis liderul de la Kiev, potrivit News.ro.

Economie 2024-04-24 08:31:26

O dezbatere televizată între mai mulți candidați pentru postul de primar al orașului brazilian Sao Paolo a devenit violentă, după ce unul dintre ei și-a atacat rivalul cu un scaun de fier, chiar în timp ce acesta își susținea discursul.

Economie 2024-09-17 12:36:19

Generalul Brice Oligui Nguema a depus luni jurământul de preşedinte al Gabonului, în faţa magistraţilor Curţii Constituţionale din Libreville. Acesta îl înlocuiește la putere pe Ali Bongo, care a fost înlăturat de la conducerea țării printr-o lovitură de stat, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2023-09-04 16:48:16

Democrația românească este atacată. Nu este o metaforă, ci o realitate confirmată, chiar dacă unii vor să conteste amploarea probelor. În fond, niciunul dintre marile atacuri cibernetice și campanii de dezinformare atribuite Moscovei nu a fost „dovedit la virgulă” la doar câteva zile de la producerea sa. Exemplele din Marea Britanie, Spania sau Statele Unite arată că astfel de investigații – bazate pe culegerea de informații și analiză de intelligence – pot dura luni ori chiar ani. Cu toate acestea, indiciile, corelările și metodologia utilizată trimit mereu la același „modus operandi” rusesc, iar România nu face excepție.

Economie 2025-01-09 14:44:20

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancționat Școala Gimnazială Păltinoasa cu 5.000 de lei și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava cu 3.000 de lei, pentru segregarea a 44 de elevi romi în anul școlar 2021-2022. Situația, însă, continuă și astăzi, elevii învățând în aceleași condiții, iar în cel mai optimist scenariu se va rezolva în ianuarie. 

Economie 2024-10-04 13:08:34

Valoarea primei obligatorii de asigurare a locuinţei ar putea fi majorată de la 100 lei la 130 lei, conform unui amendament la proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, care a fost aprobat de Comisia economică a Camerei Deputaţilor, transmite Agerpres. 

Economie 2023-04-04 15:36:06

Preşedintele în exerciţiu al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la deschiderea Conferinţei Aleşilor Locali ai UDMR, că Uniunea îşi doreşte să rămână la guvernare, pentru că e o „muncă” pe care şi-a asumat-o pentru patru ani, dar că rămâne de văzut „ce se va întâmpla după ce vom avea noul premier”, în timp ce UDMR va ţine „cu dinţii de poziţiile” pe care le deţine. 

Economie 2023-04-28 16:58:07