• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-13 17:14:00
  • Sursa:
Marian Vanghelie a fost trimis in judecata de DNA in dosarul Economatul. Ce acuzatii i se aduc Imagine

Fostul primar Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5, scrie Agerpres. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a nouă persoane fizice şi persoane juridice, respectiv:

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 2016-2017, Marian-Daniel Vanghelie, pentru a intra în posesia unor sume mari de bani din fondurile SC Economat Sector 5 SRL (unde acţionar majoritar este Consiliul Local sector 5) şi pentru a asigura foloase necuvenite societăţii comerciale Games&Sports Distribution Romania SRL, pe care o administra în fapt, prin intermediul SC Star Pro Center INTL SRL, i-ar fi înlesnit şi l-ar fi ajutat, cu intenţie, pe Marian Leonard Petre ca, în calitate de director general al SC Economat Sector 5 SRL - societate cu capital integral de stat, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege, să achiziţioneze produse alimentare şi nealimentare (printre care patinoare artificiale) la preţuri supraevaluate faţă de preţurile pieţei, în valoare totală de 139.794.032 lei.

„Inculpatul Marian Leonard Petre, în calitate de director general al societăţii comerciale cu capital integral de stat Economat Sector 5 SRL, acţionând în mod contrar intenselor societăţii a cărei activitate o gestiona, în perioada 2016-2017, ar fi achiziţionat produse la preţuri supraevaluate faţă de preţurile pieţei în valoare totală de 139.794.032 lei, care, fie nu aveau legătură cu obiectul de activitate al respectivei societăţi (patinoare artificiale), fie erau produse alimentare dintr-o categorie premium, în condiţiile în care societatea fusese înfiinţată de primăria Sector 5 special pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din categoriile vulnerabile prin vânzarea de produse alimentare din categoria standard la preţuri scăzute”, spun anchetatorii, care adaugă că, pentru produsele astfel achiziţionate, acesta ar fi impus efectuarea plăţilor fără a exista viza de control financiar preventiv, modalităţi în care ar fi creat societăţii Economat Sector 5 S.R.L. un prejudiciu în valoare totală de 119.509.417 lei.

În activitatea infracţională, Marian Leonard Petre ar fi fost ajutat şi de administratorii societăţilor Games&Sports Distribution Romania SRL şi SC Star Pro Center INTL SRL, precum şi de cele două firme pe care cei doi le administrau, menţionează DNA.

Ulterior, spun procurorii, în cursul lunii decembrie 2019, Marian Leonard Petre, în calitate de director general al societăţii aparţinând Consiliului Local al Sectorului 5 şi Loredana Ionela Zidărescu, în calitate de director investiţii şi achiziţii în cadrul SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA, l-ar fi ajutat pe Marian Lupaşcu, director general al societăţii comerciale cu capital integral de stat Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA, să achiziţioneze patinoare artificiale de la SC Economat Sector 5 SRL la preţ şi mai mare faţă de preţul de achiziţie al acestei din urmă societăţi comerciale, în valoare totală de 139.743.676,96 lei (preţ care fusese oricum deja supraevaluat), urmărind să creeze un circuit financiar căruia să-i dea aparenţa de legalitate. Astfel, s-a cauzat în dauna SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA. un prejudiciu în valoare de 121.401.829 lei.

De asemenea, DNA precizează că administratorul acuzat de delapidare şi favorizarea făptuitorului în acest caz, pentru a-l ajuta pe Marian Leonard Petre să nu fie tras la răspundere penală pentru lipsa nejustificată din gestiunea SC Economat Sector 5 SRL a unora dintre produsele alimentare achiziţionate la preţuri supraevaluate, ar fi achitat, prin societatea pe care o administra, întreaga valoare de achiziţie a respectivelor produse, deşi cunoştea că marfa nu mai exista la acel moment şi nici nu putea fi livrată.

Societăţile comerciale Economat Sector 5 SRL şi Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A. s-au constituit părţi civile în cauză.

În vederea recuperării prejudiciilor, în cauză s-a dispus sechestrul asigurător asupra unor bunuri şi/sau indisponibilizarea unor sume din conturi bancare, respectiv:

- Marian Leonard Petre - până la concurenţa sumei de 123.788.876 lei;

- Marian-Daniel Vanghelie - până la concurenţa sumei de 2.387.047 lei;

- Administratorul SC Games&Sports Distribution Romania SRL - până la concurenţa sumei de 2.387.047 lei;

- Marian Lupaşcu - până la concurenţa sumei de 121.401.829 lei;

- Loredana Ionela Zidărescu - până la concurenţa sumei de 121.401.829 lei;

- SC Games&Sports Distribution Romania SRL - până la concurenţa sumei de 2.387.047 lei;

- SC Star Pro Center INTL SRL - până la concurenţa sumei de 114.136.954 lei;

- administratorul acuzat de favorizarea făptuitorului - până la concurenţa sumei de 3.905.547 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii instituite în cauză.

ACTUALIZARE. Forţele speciale ruse au eliberat duminică doi gardieni şi au ucis câţiva bărbaţi legaţi de Statul Islamic care îi luaseră ostatici într-un centru de detenţie din oraşul Rostov, din sudul ţării, a anunţat serviciul penitenciar, citat de Reuters.

Economie 2024-06-16 13:29:57

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după vizita în Delta Dunării, întrebat despre riscul creşterii extremei dreapta pe fondul măsurilor de austeritate cerute, că el îşi doreşte ca actuala coaliţie să performeze bine şi să primească suficiente voturi la alegeri.

Economie 2023-09-01 19:07:22

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat de Ministerul de Externe de la Chișinău pentru a oferi explicații în legătură cu amenințările guvernatorului prorus al regiunii Herson, care a spus că rușii vor arunca în aer podul Galați-Giurgiulești care face legătura dintre România și Moldova, informează TV8.md.

Economie 2023-06-22 13:44:48

Consiliul Superior de Medicină Legală (CSML) a încălcat „în mod grav” prezumţia de nevinovăţie și dreptul la un proces echitabil în cazul medicilor de la Spitalul Pantelimon acuzaţi că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, susține Colegiul Medicilor din România (CMR). Luarea de poziție a CMR vine după ce organizația de medicină legală a transmis un punct de vedere în care a declarat că moartea pacientului de la Spitalul Pantelimon a fost cauzată „în proporție de 99%” de scăderea dozei de noradrenalină.

Economie 2024-08-19 14:35:24

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, consideră că în 2024 fenomenul drogurilor se menţine pe trend crescător, aceasta fiind tendinţa la nivel mondial. „Legislaţia trebuie îmbunătăţită, însă asta trebuie să se realizeze în mod uniform”, afirmă ea, potrivit News.ro.

Economie 2023-10-12 23:37:19

Artistul Grigore Leşe susţine că melodia „Aşa-i românul”, cântată cu precădere la manifestările de 1 Decembrie, provine, de fapt, din folclorul maghiar. Totodată, Grigore Leşe afirmă că melodia „Noi suntem români” nu e reprezentativă pentru muzica românească, informează news.ro.

Economie 2023-12-02 13:20:40

Obligaţia de a promova „diversitatea sexuală” în şcoală este „total abuzivă şi nocivă”, iar „ideologia de gen” - care descrie ca normalitate o deviaţie psiho-somatică numită „transgenderism” - reprezintă o „artificială construcţie ideatică”, în răspăr cu realitatea şi cu ordinea firii structurată de cele două sexe: masculin şi feminin. Aceasta este poziția transmisă de Patriarhia Română, ca reacție la proiectul legii învățământului preuniversitar, care enumeră „diversitatea identitară” printre valorile asumate și interzice discriminarea pe criterii de orientare sexuală.

Economie 2023-03-15 14:03:06

Ambasadorul Arabiei Saudite în Iran a sosit, marţi, în Republica Islamică, iar omologul său iranian a aterizat la Riad, în urma restabilirii relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, potrivit unor surse oficiale iraniene şi saudite, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-09-06 09:29:37