Educația este un drept, dar și prima linie de apărare a securității naționale. Când membrii unei societăţi sunt capabili să se înţeleagă unii pe alţii, atunci diviziunea dispare. O naţiune educată este imună la ameninţări, dezinformări şi este pregătită să ia decizii bune pentru viitorul ei. Marian Staş este absolvent al Şcolii Harvard Kennedy, expert în educaţie. Discutăm împreună despre educaţia României, care poate fi şi ea de secol XXI. 

Cristina Cileacu: Marian Staş, absolvent al Şcolii Harvard Kennedy, expert în educaţie, bun venit la Paşaport diplomatic.

Marian Staş: Vă mulțumesc foarte mult că m-ați primit aici. Sunt cu adevărat, cu adevărat onorat.

Cristina Cileacu: Am decis să purtăm această conversație în limba engleză, deși amândoi suntem cetățeni români și vorbim română, din simplul motiv că subiectul nostru astăzi este educația ca pilon al securității naționale. Și am ales exemplul școlilor nordice, de fapt, care predau limba engleză obligatoriu pentru elevii lor, ca să se poată adapta mult mai ușor la lumea internațională.

Marian Staş: Aștept cu nerăbdare conversația noastră, este o premieră și pentru mine și apreciez cu adevărat faptul că ne vom încadra conversația sub umbrela securității naționale, pentru că am un motiv puternic să fac asta și aștept cu nerăbdare să începem.

Cristina Cileacu: În România, săptămâna aceasta am avut proteste, educatorii din țara noastră sunt supărați de reformele care se fac. Nu vom dezbate dacă reforma este bună sau rea, corectă sau greșită. Întrebarea este de ce educația contează de fapt pentru un stat, pentru securitatea sa națională?

Marian Staş: În opinia mea, ce se întâmplă acum este fără precedent. În ceea ce mă privește, este pentru prima dată când lucrurile sunt cu adevărat așezate pe masă așa cum sunt. Adevăruri incomode sunt acolo și acesta este evident un motiv de nemulţumire, turbulențe și așa mai departe. În al doilea rând, sunt două piese distincte ale poveștii. Numărul unu este gestionarea crizei. Deci trebuie să fim capabili să arătăm bine în fața investitorilor internaționali. Și nu vorbim doar despre educație, ci și despre magistrați, despre sistemul de sănătate, despre companiile publice deținute de state și așa mai departe. Dacă ne uităm, există un numitor comun acolo. Al doilea lucru este despre transformarea sistemului școlar ca atare, iar acest lucru mă aduce la argumentul securității naționale. Permiteți-mi să fiu foarte clar de la început de ce mă gândesc, și am pus asta într-o carte acum aproximativ 12 ani. Cartea pe care am scris-o a fost Educație și Securitate Națională. Iată argumentul și vorbesc ca o persoană care a lucrat în acest domeniu pentru aproximativ... două, trei decenii deja. Principala problemă cu sistemul nostru școlar, și mă refer aici de la grădiniţă până la clasa a 12-a, sistemul școlar preuniversitar de aici din țară, este că este încă înrădăcinat în vechea sa paradigmă. Eu o numesc paradigma comunistă și nu critic ideologia ca atare. Dar ingredientul principal al paradigmei comuniste, care este total contraproductivă și nu se potrivește deloc cu realitatea noastră, este centralizarea feroce, centralizarea profundă. Acum suntem în 2025, România este un stat membru NATO, un stat membru al UE și poate avem nevoie de orice altceva decât de centralizare. Așa că această ciocnire dintre un model care este deja înrădăcinat în acest vechi format comunist, și realitățile și nevoile țării ca atare creează acea tensiune. Și bineînțeles, ca întotdeauna, cu clasa noastră politică, cu ipocrizie și incompetență și interese pe termen scurt, totul a fost întârziat și întârziat, și întârziat și până când a explodat în fețele noastre, în general, ca societate așa cum am asistat, de la instalarea acestui nou guvern.

Cristina Cileacu: Această mentalitate a Războiului Rece, să zicem, pentru că erau o multe țări care de fapt făceau parte din fosta URSS, România era doar o țară comunistă. În acest mod de a educa societatea, toată lumea a mers la școală, dar, din nou, ce am învățat la școală atunci? Restul țărilor Europei, fostele țări sovietice și-au schimbat curricula Și suntem încă în același tip de predare și comportare cumva. Cum influențează acest lucru securitatea națională?

Marian Staş: În sensul rău, în sensul greșit, pentru că atunci când vorbesc despre centralizare, mă refer la două lucruri importante. În primul rând, toată lumea era menită să învețe același lucru, toți copiii din țară, ceea ce este...

Cristina Cileacu: Uluitor.

Marian Staş: Uluitor. Al doilea lucru, când vorbesc despre o valoare, cea mai importantă piesă care a fost gândită și inculcată, am fost spălaţi pe creier cu ea în acele vremuri a fost supunerea și conformitatea, spre deosebire de ceea ce avem nevoie acum, care este mintea deschisă, gândirea critică, subsidiaritatea, capacitatea de a explora alternative și așa mai departe. Așa că am fost șocat că mi-a luat cel puțin două decenii și jumătate pentru a începe modelarea și convingerea sistemului că se poate schimba. Și aceasta este cea mai importantă piesă pe care aș sublinia-o în conversația noastră. Deci răspunsul... la întrebarea dvs. este că nu tot sistemul, așa cum vorbim despre el acum, se comportă în acest fel. Începând cu 2021, este o serie de școli care sunt suficient de curajoase, cu directori minunați, lideri și personalul lor didactic, părinții și copii, care au îndrăznit să-și schimbe programa.

Cristina Cileacu: În România, ar trebui să subliniem asta.

Marian Staş: În România. Și s-a întâmplat pentru prima dată, așa cum am spus, în 2021, când cinci școli publice și o școală privată au decis să facă asta. Și vestea bună este că a dat roade. Ceea ce spun aici este următorul lucru. Chiar dacă conducerea, curajul și viziunea nu sunt distribuite uniform în țară, așa că nu am dat peste 10.000 de școli, toată lumea să vrea, toți să dorească să fie, să facă schimbarea și așa mai departe, au fost un număr de oameni care au fost de fapt suficient de curajoși să facă asta. Și apoi an după an, al doilea an, al treilea, al patrulea și așa mai departe, s-au înmulțit, au devenit din ce în ce mai mulți. Vestea bună este că două lucruri s-au întâmplat în acel moment. Au fost școli care au decis să facă asta, iar în al doilea rând, rezultatele au fost foarte bune, atât în ceea ce privește, să zicem, de exemplu, procentul de copii care au absolvit clasa a VIII-a într-o școală minunată din mediul rural, la 50 de kilometri de București. Anul trecut, copiii din clasa a VIII-a... au terminat şcoala cam 18% dintre ei. Dar anul acesta, cei care au trecut prin programa nou proiectată au fost 45%. Deci, acest lucru vorbește mult despre faptul că piesa cheie a transformării școlare, care este programa, arhitectura curriculară, a dat roade. Așa că acest lucru a încurajat tot mai multe școli să aplice, în măsura în care conducerea Ministerului Educației a auzit-o, a înțeles-o, a văzut-o, iar acum suntem în punctul în care din acest an școlar, programul național de pilotare curriculară sistemică a fost înființat cu o alternativă care este cu adevărat de secol XXI.

Cristina Cileacu: Și această schimbare a curriculei, cum ajută de fapt copiii? Vor fi mai mulți lideri, vor fi mai pregătiți pentru locuri de muncă specifice. Ce aduce această schimbare?

Marian Staş: Ambele. Deci, pe de o parte, cel mai important lucru este că implementăm diferența majoră dintre setarea anterioară și locul în care ne aflăm acum. Cu alte cuvinte, descentralizarea, subsidiaritatea în termeni europeni, aducerea educației și deciziilor cât mai aproape de școală și de copii. De fapt, conceptul principal este... curriculum la decizia elevilor, din oferta școlili. Cu alte cuvinte, curriculumul la decizia elevilor din oferta școlii, ceva nemaiauzit, este fără precedent, este pentru prima dată când copiii au posibilitatea de a învăța și de a exercita luarea deciziilor, evaluarea alegerilor și într-un procent, comparativ întotdeauna cu cunoștințele comune, către corpul comun de cunoştinţe pe care toată lumea trebuie să îl treacă, să aleagă și să învețe și să studieze ceea ce consideră că este mai bine pentru ei. Deci acesta este conceptul major de acolo. Ideea aici a fost, cum am ajuns aici? Cred că merită pentru că, după cum am aflat, întregul sistem a fost, feroce, așa cum am spus, înrădăcinat în rezistența la schimbare. Deci, ce facem cu asta? Și vorbind despre educație și securitate națională, o voi pune acum în cheia strategică, au fost o serie de piese care mi-au fost disponibile. Cea mai dragă mie este exemplul minunat al lui Nelson Mandela. La începutul anilor '90, când a devenit președinte, a observat evident tensiunea dintre valorile pe care apartheidul le-a păstrat încă acolo, în Africa de Sud, și noua Africa de Sud, încă nenăscută. Iar ceea ce a decis Mandela a fost următorul lucru. El a emis un decret, prin care atât imnurile naționale, cel vechi, cât și cel nou, au fost prezentate în același timp și, de asemenea, au fost afișate și steagurile naționale în același timp. Deci a fost o perioadă de timp în care a decis că vechiul și noul ar trebui să coexiste pentru a face loc noului și pentru a estompa vechea paradigmă. Exact asta se întâmplă acum. Am fost... destul de deştepţi să creăm aceste enclave, ceea ce s-a întâmplat de fapt peste Prut, la Chişinău, acum 15 ani. Au inventat o școală publică sub auspiciile Academiei de Științe a Moldovei, Liceul Academiei de Stiinţe al Moldovei, și a fost singura care a avut o abordare curriculară diferită. Și apoi, în 10 ani, au revizuit, au decis că a funcționat și apoi, în acest moment, liceele de peste Prut, au patru sau cinci opțiuni din care pot alege. Dar a existat un port-drapel acolo și numele acelui caz curajos de conducere a fost acest liceu despre care am menționat.

Cristina Cileacu: Vedem că o amenințare la adresa securității naționale, în privinţa educației este faptul că multe generații, nu doar generațiile tinere, își iau informațiile de pe internet. Să fii deştept este noul sexy, spun unii tineri. Dar, din nou, ştim sigur că, dacă nu ai o bază a educației, nu poţi decide ce este bun sau rău din ce vezi pe internet. Este internetul o educație suficientă? Cum să încercăm să-i aducem înapoi pe acești oameni? Pentru că un lucru nou acum este faptul că, dacă este pe internet, atunci ar trebui să-l cred.

Marian Staş: Răspunsul evident este nu. Nu este suficient, dar, pe de altă parte, cred că este important să le amestecăm pe cele două. Și acesta este principalul meu argument în proiectul despre care vorbim, pentru a schimba paradigma aici și a aduce alegerea cât mai aproape de copii. Cred că în secolul XXI, una, dacă nu cea mai importantă abilitate pe care copiii ar trebui să o practice și să o învețe este să facă alegeri, să evalueze opțiunile, să evalueze alternativele, să aplice gândirea critică și apoi să facă o alegere care este informată și, în cele din urmă, sperăm, că nu spală creierul. Deci, fiecare dintre ei ar trebui să fie capabil să înțeleagă. Îmi place internetul. Mă uit la tot felul de clipuri și așa mai departe și așa mai departe.

Cristina Cileacu: Tuturor ne place internetul. Și este un instrument bun.

Marian Staş: Dar de aici, la ceea ce s-a întâmplat și a fost documentat, de exemplu, de Ziarul de Gardă, la Chișinău, când întregul mecanism de acolo a fost pus în aplicare sistematic și plătit de ruși pentru a influența efectiv mintea oamenilor înainte de alegerile.

Cristina Cileacu: Vorbiţi despre manipularea făcută cu ajutorul internetului.

Marian Staş: Corect, exact. Şi unde ajunge asta, la oamenii slabi. A fost un argument interesant, am urmărit acel interviu și acel documentar acolo și a fost un argument interesant, că cel mai greu era să găsească adepți la Chișinău, acolo populația este mai educată. Deci nu le-a fost atât de ușor să treacă și să-i convingă să facă ceea ce trebuie să facă. Punctul meu de vedere este că situaţia este disperată, este de viață și moarte pentru securitatea națională, astfel încât cele mai importante piese ale acestei ere, din aceste vremuri pe care le trăim, cu alte cuvinte, să evaluăm opțiunile, să fim conștienți că ceea ce vedem nu este neapărat ceea ce obținem întotdeauna,că percepția este un lucru și realitatea este alt lucru și, de asemenea, să putem, așa cum am spus, să evaluăm alegerile și să luăm decizii informate sunt lucruri vitale pentru această generație. Și de aceea modelul, cadrul, care este de fapt total opus vechii paradigme comuniste centralizate, este de a face două lucruri. Primul, să echilibrezi sănătos ceea ce se numește adevăr comun, cu alte cuvinte, corpul comun de cunoștințe prin care ar trebui să treacă toată lumea și decizia copiilor sau exercițiul de a face asta. Pentru că în acest cadru despre care vorbim, am făcut loc, între 40% și 60% din bugetul de timp între clasa a IX-a și clasa a XII-a, 40% până la 60% nu s-a întâmplat niciodată, pentru copii, să facă exerciții și să practice decizia. Rând cu rând, unitate de timp cu unitate de timp, oferindu-le în mod evident posibilitatea ca pe măsură ce se apropie de absolvirea liceului, în clasa a XII-a, clasa a XI-a, astfel încât să aibă mai multe opțiuni. Desigur, pentru că se vor pregăti fiecare și pentru propriile lor drumuri de viață, domenii de viață.

Cristina Cileacu: Dacă ne uităm acum în curricula actuală, copiii încă învață poate câteva subiecte care nu sunt neapărat utile ca abilitate în viitor, deoarece acum tehnologia este baza pentru orice.

Marian Staş: Sper că da, ţinem pumnii! Și sunt încrezător că acest lucru se va întâmpla din două motive întemeiate. Primul, pariul meu este că vor fi suficiente licee interesate să se alăture acestui program pilot național, bine? Și al doilea lucru este cadrul ca atare, cadrul curricular, este foarte larg. Deci eu... Pariul meu este că peste un an, deci programul va începe în 2026-2027. Anul următor, toate liceele vor avea curricule diferite, noi. Dar cred că până atunci, vor fi o serie de licee care fiecare va avea propriul tip de design în acest cadru de lucru. Acum suntem într-un cadru diferit față de ceea ce spun toți părinții: oh, doamne, pe vremea mea, în vremurile bune, făceam asta la școală, și asta ar trebui să fie, asta era bine și acum ar trebui să fie la fel de bine pentru tine acum. Greșit, pentru că vremurile s-au schimbat, totul s-a schimbat și, de exemplu, la nivelul elevilor, copiilor, un lucru care este diferit și este atât enervant, cât și plin de satisfacții și provocator din punct de vedere educațional. Perioada lor de atenţie este cam restrânsă. adică, digeră lucrurile doar în 30 de secunde, 45 de secunde, în momentul în care îi expui la 15- 20 de minute, oh, doamne, încep să caşte și i-ai pierdut. Deci este un alt exercițiu acolo pentru concentrare, pentru a-i învăța să se concentreze, pentru că nu toate lucrurile se potrivesc la doar 30 de secunde. Dar, pe de altă parte, este o piesă foarte importantă acolo despre cum să-i educi să înțeleagă ceea ce primesc, să înțeleagă, să evalueze și să urmeze cursul corect de acțiune și, sperăm, să nu fie spălați pe creier așa cum s-a întâmplat în octombrie-noiembrie anul trecut cu alegerile din România, care a fost ca o explozie în faţa noastră.

Cristina Cileacu: Pentru că vorbim despre educație ca pilon de securitate națională, vă rog să explicați spectatorilor noștri de ce o populație educată înseamnă și o societate mai coezivă, pentru că securitatea și coeziunea societății sunt conectate, sunt dependente una de cealaltă.

Marian Staş: Aceasta este o întrebare grozavă. Vezi, era o expresie în latină dubito ergo cogito, cogito ergo sum (n.r. mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist). A fi înseamnă, în primul rând, a fi educat, a citit cărți, a avea opinii și a avea propria mea percepție asupra realității și a fi capabil, pe de o parte mă exprim, dar pe de altă parte să îl înțeleg pe interlocutorul meu. În momentul în care nu am asta, în care nu sunt suficient de educat, nu sunt în stare să înțeleg ce se întâmplă în jurul meu. Există o serie de cercetări foarte serioase când vine vorba de cultura societăților de Geert Hofstede,sociolog, care a conceput șase indici pentru a măsura societățile. Unul dintre ele se numește indicele distanței de putere. Indicele distanței de putere este un număr între 0 și 100, care spune următorul lucru. Cu cât numărul este mai mare, cu cât este mai aproape de 100, cu atât societatea este mai predispusă să ceară o decizie, să fie aprobată, să ceară de la cineva care ar trebui să îi spună ce este bine sau ce este rău. Ce este greșit. De ce? Pentru că ne este frică să luăm propriile decizii, bine? Deci, acum, uitați-vă la Finlanda, cu un indice de distanță de putere de 30 şi ceva și uitați-vă la România, cu un indice de distanță de putere de 90 şi ceva. Acesta este un lucru cu care chiar trebuie să lucrăm pentru că acum suntem într-un fel de... disonanță cognitivă, dacă doriți disonanţă existențială, în privinţa modul în care suntem, ca și cum întotdeauna dorim ca cineva să ne dea undă verde, astfel încât să nu fim responsabili pentru ceea ce facem. Dacă nu merge bine, tipul acela care ne-a spus ce să facem, este responsabil, bine? E vina lui. Corect, poartă responsabilitatea. Dar, pe de altă parte, lumea în care trăim acum, UE, NATO și așa mai departe, este, prin definiție, plată, este descentralizată. Din această ciocnire apare din nou tensiunea sau tensiunile care merg exact la acest argument că este nevoie de un tip special de educație, de securitate națională, astfel încât să putem fi pregătiți, să lucrăm și să funcționăm cât mai bine posibil, cât mai eficienți în această realitate descentralizată, care este foarte opusă credințelor noastre interioare, convingerilor și prejudecăților. Nu mai trebuie să cerem permisiunea cuiva. Dar, în schimb, trebuie să învățăm și să putem lua propriile decizii. Și asta necesită, ghici ce? Educație.

Cristina Cileacu: Și, de asemenea, să respectăm instituțiile, pentru că avem nevoie și de ele.

Marian Staş: Absolut.

Cristina Cileacu: Marian Staş, vă mulțumesc foarte mult pentru această conversație și să sperăm doar că securitatea României va avea o educație mai bună.

Marian Staş: Mulţumesc.