Moscova a anunțat joi că nu există un Război Rece cu Occidentul, ci mai degrabă ar fi vorba despre un conflict „aprins”, Kremlinul acuzând Uniunea Europeană și NATO că mint în legătură cu presupusele operațiuni de sabotaj ale Moscovei pentru a-și justifica cheltuielile militare uriașe, arată Reuters.
Războiul din Ucraina, cel mai sângeros din Europa de după al Doilea Război Mondial, a declanșat cea mai mare confruntare dintre Rusia și Occident de la criza rachetelor cubaneze, din 1962, scrie presa internațională. Kremlinul are însă propria viziune asupra situației.
„Nu sunt de acord cu comparația cu Războiul Rece”, le-a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, reporterilor care au întrebat-o dacă există acum un nou Război Rece, cu un zid de drone asemănător „Cortinei de Fier” construit în Europa.
Ne aflăm deja într-o altă formă de conflict. De mult timp nu mai este frig aici; aici este deja foc
La mai puțin de două luni de la întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și președintele Vladimir Putin la summitul din Alaska, pacea pare și mai îndepărtată, cu forțele ruse avansând în Ucraina, drone rusești pătruzând în spațiul aerian al NATO și Washingtonul vorbind acum despre participarea directă la lovituri în adâncul celei mai mari puteri nucleare din lume, arată Reuters.
Întrebată despre acuzațiile europene că Rusia a pătruns în spațiul aerian al NATO, a efectuat operațiuni de sabotaj și a piratat instalații-cheie, Zaharova a spus că acuzațiile nefondate arată că UE și NATO pregătesc „provocări” împotriva Moscovei.
Toate declarațiile lor indică în primul rând, că pregătesc o serie de provocări, iar în al doilea rând, că trebuie să-și justifice bugetele militare
Fostul președinte american Joe Biden, liderii vest-europeni și Ucraina au prezentat războiul din Ucraina ca o acaparare imperialistă de teritorii și au promis în repetate rânduri că vor învinge forțele ruse.
Președintele Vladimir Putin descrie războiul ca un moment decisiv în relațiile Moscovei cu Occidentul, care, potrivit lui, a umilit Rusia după căderea Uniunii Sovietice în 1991, prin extinderea NATO și invadarea a ceea ce el consideră sfera de influență a Moscovei, inclusiv Ucraina și Georgia.
Citește și Războiul Rece pe care și-l dorește Putin. De ce Rusia vrea să schimbe, nu să încheie, conflictul din Ucraina
