• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-13 21:18:02
  • Sursa:
Marea Britanie anunta ca va modifica unilateral acordul post-Brexit, daca UE se impotriveste negocierilor. Reactia Comisiei Europene Imagine

Guvernul Marii Britanii a publicat un proiect de lege prin care plănuiește să renunțe la o parte din obligațiile post-Brexit asumate în 2020 în actul de ieșire din UE, scrie BBC. Ca reacţie, Comisia Europeană a ameninţat guvernul britanic cu acţiuni în justiţie.

Mai precis, guvernul de la Londra vrea să schimbe Protocolul privind Irlanda de Nord, pentru a face mai ușor accesul unor bunuri din Marea Britanie în Irlanda de Nord.

UE se opune însă mișcării, spunând că modificarea acordului încalcă legislația internațională.

Guvernul de la Londra contrazice poziția UE și afirmă că modificările vor ajuta Marea Britanie să rămână împreună.

Modificarea Protocolului privind Irlanda de Nord urmează să fie dezbătută și votată în Parlament.

Guvernul promite să elimine birocrația „inutilă” privind verificarea bunurilor și, de asemenea, promite că afacerile din Irlanda de Nord vor avea aceleași scutiri de taxe ca în restul Marii Britanii.

Legea va mai stabili că orice dispute comerciale vor fi rezolvate printr-un „arbitraj independent”, și nu de către Curtea Europeană de Justiție.

Secretarul britanic pentru Afaceri Externe, Liz Truss, a declarat că este „o soluție rezonabilă și practică la problemele cu care se confruntă Irlanda de Nord” și că Marea Britanie ar putea „face progrese prin negocieri dacă și UE ar dori să modifice protocolul”, adăugând: În acest moment, (UE) nu vrea”. 

„Pentru noi este foarte clar că acționăm în acord cu legea”, a mai spus Liz Truss.

Guvernul britanic a arătat că ar prefera o „soluție negociată” cu UE și că astfel nu ar mai fi nevoie ca proiectul să devină lege.

Ca reacţie, Comisia Europeană a ameninţat luni guvernul britanic cu acţiuni în justiţie.

„Am luat notă cu mare îngrijorare de decizia adoptată astăzi de guvernul britanic de a depune un proiect de lege care anulează elemente esenţiale ale protocolului. O acţiune unilaterală afectează încrederea reciprocă”, a declarat vicepreşedintele CE. Maros Sefcovic.

El a vorbit despre posibilitatea de a relua procedura de infringement lansată împotriva Londrei în martie 2021 - care poate duce la sesizarea justiţiei europene - şi de a iniţia noi acţiuni.

Protocolul pentru Irlanda de Nord a fost semnat pentru a proteja piaţa unică europeană după Brexit, fără a provoca revenirea unei frontiere dure între Irlanda de Nord britanică şi Republica Irlandeză membră a UE, şi pentru a păstra astfel pacea obţinută în 1998 prin Acordul din Vinerea Mare, după trei decenii de conflicte sângeroase între unionişti şi republicani.

În acest scop, a stabilit o frontieră vamală în Marea Irlandei, unde se efectuează controalele inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie. Irlanda de Nord rămâne, practic, parte din piaţa unică şi impune standardele europene la importurile din restul Regatului Unit. În schimb, mărfurile pot trece din Irlanda în Irlanda de Nord fără a fi controlate.

Cerinţa de verificare a mărfurilor care sosesc din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor i-a înfuriat pe unioniştii pro-britanici din Irlanda de Nord, care susţin că protocolul le subminează statutul în Marea Britanie. Partidul Unionist Democrat (DUP) refuză să se alăture noului guvern de coaliţie din Belfast - condus pentru prima dată de republicanii din Sinn Fein după victoria lor în alegerile locale din 5 mai - dacă acest protocol nu este modificat.

Guvernul britanic şi-a anunţat la jumătatea lunii mai intenţia de a modifica protocolul printr-un proiect legislativ. Acesta doreşte să introducă un nou sistem, astfel încât mărfurile care circulă şi rămân pe teritoriul Regatului Unit să treacă printr-un „nou canal verde”, eliberându-le de birocraţie. Mărfurile destinate UE vor fi supuse în continuare tuturor verificărilor şi controalelor prevăzute de legislaţia europeană.

Armata chineză se angajează vineri să ”zdrobească” orice efort în favoarea independenţei Taiwanului, cu o zi înaintea unor alegeri prezidenţiale considerate cruciale pe insulă, care face parte, revendică Beijingul, din teritoriul chinez, şi acuză Partidul Democratic Progresist taiwanez (PDP, separatist) de faptul că împinge insula ”către condiţii periculoase de război”, relatează AFP.

Economie 2024-01-12 17:38:07

Cinci membri ai Parlamentului European intenționează să participe, în această săptămână, la parada militară organizată de Rusia cu ocazia Zilei Victoriei. Delegația include eurodeputați din Germania, Cehia, Cipru și Slovacia, potrivit agenției germane dpa, citată de The Moscow Times.

Economie 2025-05-08 16:35:56

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus vineri seara că românii nu trebuie să fie îngrijorați de posibilitatea producerii unor atacuri teroriste pe teritoriul României, în actualul context tensionat din Orientul Mijlociu provocat de războiul dintre Israel și Hamas. Geoană a spus, în cadrul emisiunii LIVE de la Digi 24, că are „toată încrederea” în sistemele de securitate națională și de ordine publică.

Economie 2023-10-24 16:14:41

Fostul premier israelian Naftali Bennett a relatat într-un interviu că în primele săptămâni ale războiului a jucat un rol de intermediar între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski și susține că a reușit să obțină promisiunea liderului de la Kremlin că nu-l va ucide pe președintele ucrainean.

Economie 2023-02-05 11:51:34

Al doilea portavion trimis de Statele Unite în Orientul Mijlociu pentru a proteja fluxurile comerciale a sosit la faţa locului, a anunţat joi armata americană, care desfăşoară în prezent o campanie intensă de lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen.

Economie 2025-04-11 07:41:27

Vicepreședintele american J.D. Vance a criticat dur decizia justiției franceze de a o condamna pe Marine Le Pen, candidata de extremă dreaptă care conducea în sondaje. Oficialul american susține că Franța încearcă să o elimine de pe buletinul de vot prin acuzații minore și acuză un atac la adresa democrației. El respinge ideea că discursul său ar fi anti-european și afirmă că „cea mai mare amenințare pentru Europa vine din interior”.

Economie 2025-04-05 11:37:00

Pe fondul pregătirii armatei ucrainene, care are loc cu sprijinul UE, Marii Britanii și Statelor Unite, pentru a respinge următoarea ofensivă a trupelor ruse, apropiatul lui Putin, Ruben Vardanyan, declarat de oficial de Kiev „ complice la crimele autorităților ruse împotriva Ucrainei”, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru „dezvoltarea inițiativelor de pace”.

Economie 2024-04-18 13:03:30

Decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de anulare a drepturilor cetăţenilor de a-şi decide candidatul, indiferent care este acela, generează noi temeri în rândul investitorilor pe care, probabil, le vom vedea la Bursa de Valori Bucureşti, în cotaţia leului, începând de luni, a declarat vineri, pentru Agerpres, consultantul economic, Adrian Negrescu.

Economie 2024-12-06 23:23:51