„Locuitorii din Gaza merită un viitor mai bun, dar acest viitor mai bun nu va putea începe decât atunci când Hamas va fi eliminată”, a declarat Rubio într-o conferinţă de presă la Ierusalim, alături de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
„Puteţi conta pe sprijinul şi angajamentul nostru neclintit de a duce acest lucru la bun sfârşit”, a adăugat el, în contextul în care Israelul este angajat într-un război împotriva mişcării islamiste palestiniene de aproape doi ani.
Secretarul de stat american a apreciat totodată că Hamas a fost încurajată de demersurile Franţei, Regatului Unit şi ale altor ţări de a recunoaşte un stat palestinian şi a cerut dezarmarea grupării militante palestiniene.
„Hamas trebuie să înceteze să existe ca element armat care poate ameninţa pacea şi securitatea regiunii”, a subliniat Rubio.
Vizita secretarului de stat american „este un mesaj clar că America este alături de Israel în faţa terorismului” a afirmat la rândul său premierul Netanyahu.
