• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-21 15:35:19
  • Sursa:
Marcel Ciolacu s-a intalnit cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, la Atena: „Sa ne apropiem de aderarea la Schengen” Imagine

Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, cei doi purtând discuţii despre cooperarea bilaterală şi regională, sprijinul pentru Ucraina, Republica Moldova şi ţările din Balcanii de Vest în drumul lor european şi aderarea la Schengen. Potrivit unui comunicat oficial al Guvernului, prim-ministrul Marcel Ciolacu a explicat raţiunile strategice pentru o decizie favorabilă României în privinţa aderării la Schengen şi a mulţumit părţii elene pentru sprijinul constant oferit.

Potrivit unui comunicat al Executivului, prim-Ministrul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, cu prilejul vizitei pe care o efectuează la Atena cu ocazia unei reuniuni a şefilor de stat şi de guverne din Sud-Estul Europei, inclusiv Balcanii de Vest.

„Discuţiile au vizat extinderea cooperării bilaterale şi regionale dintre cele două state, creşterea schimburilor economice şi impulsionarea cooperării în domenii sectoriale cheie, precum sectorul energetic. Cei doi prim-miniştri au discutat despre noile investiţii greceşti în România în domeniul energiei, participarea companiilor elene la proiectele de infrastructură din ţara noastră, dar şi despre prezenţa întreprinderilor româneşti pe piaţa din Grecia”, arată Guvernul, potrivit News.ro.Potrivit comunicatului, „un aspect important atins în cadrul întrevederii a fost extinderea Spaţiului Schengen”.„Prim-ministrul Marcel Ciolacu a explicat raţiunile strategice pentru o decizie favorabilă României şi a mulţumit părţii elene pentru sprijinul constant oferit”, transmite Executivul.De asemenea, prim-ministrul român a reiterat sprijinul României pentru avansarea procesului de extindere, atât în regiunea Balcanilor de Vest, cât şi în vecinătatea estică a UE, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor în îndeplinirea criteriilor necesare. Astfel, a accentuat susţinerea pe care România a acordat-o şi va continua să o acorde parcursului european al Ucrainei şi al Republicii Moldova şi, implicit, obiectivului deschiderii negocierilor de aderare cu ambele state, cât mai curând posibil. „Cei doi demnitari au avut şi un schimb de opinii pe tema situaţiei de securitate în plan regional. Au fost prezentate măsurile luate de autorităţile române pentru a face faţă provocărilor actuale la Marea Neagră, ajutorul oferit Republicii Moldova şi Ucrainei, dar şi sprijinul de care are nevoie România, la nivel european, ca stat aflat în prima linie. Premierul român se află la Atena la invitaţia omologului său grec pentru a lua parte la o reuniune de lucru a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest la care vor participa preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel”, arată comunicatul. „Întâlnire extraordinară cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, discutând despre cum să consolidăm cooperarea noastră bilaterală şi regională, să sprijinim Ucraina, Republica Moldova şi ţările din Balcanii de Vest în drumul lor european şi să ne apropiem de aderarea la Schengen”, a scris și premierul Marcel Ciolacu pe Twitter.

Premierul Marcel Ciolacu participă, luni la Atena, la o reuniune de lucru a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest, organizată de prim-ministrul Greciei Kyriakos Mitsotakis.

La reuniune vor mai participa preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, dar şi şefi de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis sâmbătă un răspuns „puternic, rapid şi precis” dat „terorismului”, după două atacuri palestiniene în Ierusalimul de Est, dintre care unul, lângă o sinagogă, s-a soldat cu şapte morţi, informează AFP, citat de Agerpres.

Economie 2023-01-28 22:55:05

Președintele Trump cere țărilor NATO să crească cheltuielile de apărare de la 2% la 5% din PIB, dar majoritatea țărilor europene nu pot accepta acest obiectiv din cauza problemelor financiare. În caz contrar, dacă dorința președintelui american nu este îndeplinită, el amenință cu reducerea sprijinului pentru siguranța europeană, relatează Politico. În timp ce unele state susțin cererea, majoritatea se tem că ar trebui să facă tăieri mari în domenii precum sănătatea sau educația.

Economie 2025-02-13 11:30:34

Ucraina este pregătită să lanseze mult așteptata contraofensivă împotriva forțelor ruse, a declarat un înalt oficial ucrainean pentru BBC. Oleksiy Danilov nu a indicat o dată, dar a spus că un asalt pentru recuperarea teritoriului de la forțele de ocupație ale lui Vladimir Putin ar putea începe „mâine, poimâine sau peste o săptămână”. Între timp, rușii ar fi început o operațiune sub steag fals în regiunea Zaporojie, susține serviciul de informații militare al Ucrainei. Pe teritoriul Rusiei, conducta petrolieră Drujba a fost atacată cu drone.

Economie 2023-05-27 23:30:44

Interviu-eveniment la Digi24. David Popovici, campionul olimpic la natație care a cucerit o țară întreagă, ba chiar o lume, cu modestia și normalitatea de care dă dovadă, a vorbit în exclusivitate despre nevoia sa de a face o schimbare în bine și a ajuta și pe alții să aibă șansa la o viață mai bună. O discuție despre viață, cu bune și rele, despre generozitate, ambiție și disciplină. Aflați ce planuri are campionul, convins că oricine ar putea fi în locul lui dacă muncește suficient de mult.

Economie 2024-10-04 10:38:17

UPDATE 11.30: Deținutul evadat la Timișoara a fost găsit, după mai bine de 10 ore de căutări. Era pe un câmp, într-o localitate de lângă oraș.

Economie 2023-06-27 11:31:44

Lumea a întâmpinat anul 2024 cu un amestec de sărbătoare şi reflecţie sumbră, relatează Reuters. Sydney a strălucit sub o ploaie de focuri de artificii argintii şi aurii, marcând cea de-a 50-a aniversare a emblematicei sale Opere, în timp ce starea de spirit din Gaza a rămas sumbră, locuitorii fiind mai mult preocupaţi de supravieţuire. În Europa, regina Margrethe a II-a a Danemarcei şi-a anunţat abdicarea după mai bine de o jumătate de secol de domnie.

Economie 2024-01-01 09:00:05

Poliţiştii de la Secţia 6 din Bucureşti fac o anchetă după ce doi adolescenţi de 14 ani s-au tăiat la mâini cu un cuţit, în vestiarul clubului Dinamo, după un antrenament. Obiectul era al unuia dintre băieţi, iar celălalt ar fi vrut să îl vadă, moment în care amândoi s-ar fi rănit accidental.

Economie 2023-09-20 16:23:30

Letonii s-au trezit pentru a merge la muncă luni dimineaţă, însă pentru a constata că nu mai era nevoie. Parlamentul s-a reunit la miezul nopţii pentru a declara o zi de sărbătoare, după ce echipa naţională de hochei pe gheaţă a obţinut cel mai bun rezultat la campionatul mondial, medalia de bronz, notează The Guardian, citată de News.ro.

Economie 2023-05-29 17:33:28