„În primul rând trebuie să respectăm legea. Legea trebuie să vină cu indicele de inflație de anul anterior. Am spus, nu e prima oară, trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi cei care au pensii mai mici, şi cei care au pensii mai mari”, a spus Ciolacu.
„Părerea mea e că trebuie găsită calea... cum am găsit când am intrat la guvernare, acel program pe care le-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste 3,5 milioane de pensionari am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a adăugat el.
„O treime dintre români au rămas cu salariul minim pe economie”, a spus Ciolacu.
Ieri, preşedintele PSD a salutat adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind salariul minim european, spunând că aceasta este „un motiv în plus pentru care PSD susţine necesitatea creşterii salariului minim la 3.000 lei de la 1 ianuarie (inclusiv prin scutirea de taxe şi contribuţii a 200 de lei), propunere cu care va merge în coaliţie”.
„Este extrem de clar acum că trebuie să creştem salariul minim. Asta spune şi UE, nu doar PSD”, a scris Ciolacu, pe Facebook.
