”Dorim să avem în continuare susținerea Băncii Mondiale pentru a avansa proiecte majore de investiții, în special în domeniul infrastructurii”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului a adăugat că pentru România sunt, de asemenea, prioritare investițiile în infrastructura feroviară care fac conexiunea cu Ucraina, atât pentru a putea susține tranzitul cerealelor din țara puternic afectată de război, cât și pentru a participa la procesul de reconstrucție.
Totodată, premierul a solicitat Băncii Mondiale să acorde în continuare susținere pentru finalizarea marilor reforme asumate de România prin PNRR, în special reforma pensiilor și cea a salarizării bugetare.
Delegația Băncii Mondiale a subliniat că la nivel instituțional există toată deschiderea pentru colaborarea cu autoritățile române în scopul avansării cât mai rapide a acestor reforme vitale pentru viitorul României.
