• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-07 12:40:23
  • Sursa:
Marcel Bolos anunta ca vineri se va da decizia in cazul Rosia Montana: „Exista si varianta sa nu platim, ci sa se faca exploatarea” Imagine

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat joi, că vineri se va pronunța decizia în cazul Roșia Montană și că în funcție de aceasta se va formula strategia de negociere. De asemenea, a explicat că „există și varianta să nu plătim nimic, ci să se facă exploatarea”. Totodată, a afirmat că pensiile sunt bugetate și nu sunt în pericol din cauza deciziei, dar că majorează ținta de deficit bugetar.

„Am fost înștiințați că în cursul zilei de vineri se va pronunța decizia de către instanța arbitrală internațională. Așteptăm să vedem care va fi această decizie și urmează mai apoi să ne formulăm strategia de negociere și în funcție de cum vor fi coordonatele acestei strategii de negociere vom parcurge etapele necesare pentru a ajunge la un consens cu beneficiarii acelei decizii”, a explicat Marcel Boloș.

Întrebat dacă o cale de atac extraordinară mai este posibilă, ministrul Finanțelor a răspuns că da, dar că „se derulează destul de rapid”.

„Este posibilă, dar ea se derulează destul de rapid. Așa sunt uzanțele instanțelor arbitrale internaționale și perspectiva aceasta de a schimba decizia care se va pronunța vineri, în urma discuțiilor cu juriștii, este destul de mică”, a conchis Marcel Boloș.

Ministrul a mai explicat că decizia nu influențează modalitatea de recalculare a pensiilor din luna septembrie, dar majorează ținta de deficit bugetar.

„În ceea ce privește pensiile și recalcularea lor sunt bugetate și luate în calcul la deficitul bugetar, deci o astfel de decizie cu privire la Roșia Montană nu influențează modalitatea de recalculare și obligația pe care o avem din luna septembrie, dar majorează ținta noastră de deficit bugetar. Modalitatea prin care se va pune în aplicare decizia trebuie să fie cel puțin ca urmare a unei discuții între comisia interministerială și titularii acestei decizii, asta dacă există o cale de dialog. Dacă nu există, atunci mă gândesc că se vor urma căile legale de executare silită, dar sunt convins că pe calea dialogului vom găsi cea mai bună soluție de a duce la bun sfârșit decizia. Să vedem care va fi rezultatul acestei strategii de negociere”, a mai spus Boloș.

El a mai afirmat că „există o strategie de negociere”, care va fi pusă în aplicare la momentul în care va începe dialogul cu titularii acestei decizii și că există și „perspectiva unei decizii nemonetare”.

„Au cerut 6, 7 miliarde de euro și minim ceea ce au investit, adică un miliard de euro. Există perspectiva unei decizii nemonetare. Să sperăm că alternativa aceasta va fi luată în calcul. Decizia nemonetară ar fi rezultatul luării în considerare a faptului că licența de exploatare este încă în vigoare și obligația statului pentru a continua investiția în condițiile prevăzute în raportul de mediu poate fi o variantă reținută de către instanță”, a mai spus ministrul.

Boloș a mai declarat că după ziua de vineri se va comunica decizia în mod oficial către stat, urmând o perioadă de acomodare.

„După ziua de mâine se comunică decizia în mod oficial către stat și după aceea există o perioadă de acomodare a deciziei, respectiv în maximum 30 de zile anumite elemente din decizie se stabilesc care sunt publice și care rămân secretizate și urmează pașii procedurali de dialog, sper, pentru ca să evitam un impact bugetar direct în bugetul de stat”, a conchis ministrul Finanțelor.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a declarat, în urmă cu câteva zile, că valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul deschis împotriva României, legat de proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, ar putea avea un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari.

În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat România în instanță la un Tribunal al Băncii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană.

Conform Gabriel Resources, din zăcământul de la Roşia Montană se pot extrage 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Valoarea acestora era, în 2013, estimată la peste 16 miliarde de dolari. Controvesată este însă modalitatea de extragere a metalelor preţioase - cu ajutorul cianurilor. Organizaţiile ecologiste au susţinut că procedeul este dăunător pentru mediu, dar şi pentru locuitorii din zonă. În plus, acestea au atras atenţia că extinderea minei va distruge o parte a vechilor galerii romane, dar şi patru vârfuri montane.

Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă oprirea oricărui proiect de exploatare minieră.

Planul lui George Simion de a concedia o jumătate de milion de oameni din aparatul bugetar este o prostie, a declarat contracandidatul său, Nicușor Dan. Primarul Capitalei susține că un astfel de scenariu este imposibil. Președintele AUR a declarat luni, într-un interviu pentru Digi24, că programul său de guvernare prevede o micșorare a aparatului bugetar și o reducere cu 500 de mii a numărului de angajați, pe o perioadă de până la cinci ani.

Economie 2025-05-07 12:26:59

Nu este primul caz când mitul că pisicile au nouă vieți se verifică. De data aceasta este vorba despre un motan care le-a făcut o surpriză uriașă stăpânilor săi îndurerați, revenind acasă la patru zile după ce aceștia credeau că l-au incinerat.

Economie 2024-09-06 18:37:55

FCSB a terminat la egalitate cu FC Nordsjaelland în preliminariile Europa Conference League. Farul Constanţa a învins joi, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia estonă Flora Tallinn, iar Sepsi OSK a încheiat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, meciul cu echipa kazahă Aktobe, în prima manşă a turului al treilea preliminar din Conference League.

Economie 2023-08-11 00:25:42

Donald Trump nu va putea intermedia pacea între Ucraina și Rusia, spune fostul „guru militar” al candidatului republican la prezidențiale, scrie The Independent. „Fostul consilier de securitate națională al Casei Albe, HR McMaster a adăugat că Trump ar avea „o neînțelegere profundă a războiului”.

Economie 2024-10-01 11:29:04

Baronul PSD Ionel Arsene încearcă să scape de extrădarea în România. După tentativa de suicid, i-a spus psihologului că nu mai are chef de petreceri, dans și divertisment social din cauza stresului la care ar fi supus. Condamnat la 6 ani și 8 luni pentru corupție, acesta a mai mărturisit că este speriat să fie trimis în România pentru că nu mai are pe nimeni în țară și vrea să rămână în Italia.

Economie 2024-04-26 17:17:40

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Ștei, Bihor, a ajuns în arestul poliției după ce a fost prins de două ori în aceeași seară beat la volan, potrivit ebihoreanul.

Economie 2024-08-23 09:56:29

Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul suspectat că a incendiat maşina directorului de la Pieţe SA Timişoara, Mirel Pop și l-au dus la audieri. El ar fi recurs la acest gest pentru a se răzbuna pentru o şicanare în trafic.

Economie 2023-12-13 11:18:46

Mark Mateschitz, moștenitorul Red Bull, îndeplinește una dintre ultimele dorințe ale tatălui său, care a murit în 2022, și i-a anunțat printr-un email pe toți angajații din Austria că, până la sfârșitul acestei luni, vor primi o primă substanțială.

Economie 2023-10-24 17:22:02