• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-15 12:49:09
  • Sursa:
Mandatul de arestare preventiva a lui Dumitru Buzatu a fost prelungit Imagine

Tribunalul Vaslui a admis miercuri cererea DNA de prelungire a arestului preventiv pentru fostul lider PSD Vaslui şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. Decizia nu este definitivă.

„Admite în parte propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi. (...) Prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului Buzatu Dumitru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 şi art. 7 lit. a din legea 78/2000 raportat la art. 289 alin.1 Code de Procedură Penală, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 23.11.2023 şi până la data de 22.12.2023, inclusiv. În baza art. 237 alin. 1 Cod de Procedură Penală, respinge cererea privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului Judele Radu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin.1 Cod Penal. În baza art. 237 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, înlocuieşte măsura arestului la domiciliu a inculpatului Judele Radu, cu măsura controlului judiciar,pe o durată de 60 zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în decizia instanţei, potrivit Agerpres.

Măsura nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore.

În cazul expertului Radu Judele, deşi acesta solicitase prelungirea arestului la domiciliu, instanţa a decis înlocuirea măsurii privative de libertate cu cea a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, inculpatului fiindu-i interzis să ia legătura cu o serie de martori din dosar printre care mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţean Vaslui.

Tribunalul Vaslui a emis, pe 23 septembrie, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Buzatu pentru luare de mită, însă acesta a contestat soluţia. Ulterior, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins contestaţia depusă de avocatul lui Dumitru Buzatu.

Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce i-ar fi primit într-un restaurant.

„În perioada 8 mai - 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (...) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plata facturilor). În context (...), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, preciza DNA.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, o avertizare nowcasting Cod roşu de viscol puternic în zona de munte a judeţului Cluj.

Economie 2023-01-18 08:07:36

După o pauză de 24 de ani, circulația trenului pe ruta internațională Chișinău-Kiev a fost reluată, informează Calea Ferată din Republica Moldova.

Economie 2022-11-07 12:35:18

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a extins avertizările de vreme rea și anunță că vremea se înrăutățește începând de joi noapte. Meteorologii au emis noi avertizări cod galben, cod portocaliu, dar şi cod roşu. Vântul va sufa cu putere în cea mai mare parte a ţării şi vor cădea precipitaţii. 

Economie 2024-11-21 10:55:34

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că schimbările din guvernul Ucrainei nu vor influenţa "în niciun fel" perspectivele unui proces de negocieri, informează EFE.

Economie 2024-09-04 17:54:51

Informații noi despre dosarul medicului militar acuzat că a furat anestezic dintr-un spital și mai apoi și l-a injectat. Bărbatul, care este și iubitul doctoriței de la spitalul Sfântul Pantelimon, supranumită „Doamna cu coasa” ar fi luat anestezicul din clinica privată la care lucra în paralel.

Economie 2024-08-19 10:41:32

În următorii zece ani, Statele Unite vor avea de înfruntat pentru prima oară două puteri nucleare majore, avertizează administrația Biden, cu trimitere la amenințările imediate ale Rusiei și la arsenalul în creștere al Chinei. Noua strategie de securitate națională a SUA indică Rusia ca fiind o amenințare imediată, iar China un competitor pe termen lung.  

Economie 2022-10-13 10:02:26

Tesla a majorat salariile pentru muncitorii din fabricile din SUA luna trecută. Business Insider a intrat în posesia unor documente interne și a dezvăluit cât câștigă acum angajații.

Economie 2024-02-09 10:15:33

Mihailo Podoliak, înalt consilier al președintelui Volodimir Zelenski, îl critică dur pe Rafael Grossi, șeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru modul în care gestionează situaţia fragilă de la centrala nucleară din Zaporojie, aflată din primele zile ale invaziei sub controlul Rusiei. Podoliak susține că AIEA poate influența Rusia, dacă exercită presiuni asupra corporației nucleare de stat Rosatom, informează DPA.

Economie 2023-07-05 16:48:10